Pensionarele nipone preferă să stea la închisoare

Parlamentul din Japonia a adoptat în 2016 o lege prin care seniorii recidivişti să beneficieze de sprijin din partea serviciilor sociale

Japonia are astăzi cea mai îmbătrânită populație de pe Glob. Persoanele vârstnice nipone se simt singure, ignorate de familii și neintegrate în comunitate, motiv pentru care acestea au început să comită infracțiuni minore pentru a ajunge la închisoare. Acolo, ele consideră că primesc atenție, socializează și găsesc stabilitatea de care au nevoie.

Autoritățile de la Tokyo se află astăzi în fața unei situații inedite. Plângerile penale împotriva persoanelor în vârstă și arestările sunt tot mai numeroase. Îndeosebi femeile recurg la infracțiuni minore pentru a ajunge la închisoare. Una din cinci deținute este trecută de 65 de ani. Ele comit mai ales furturi din magazine, 9 din 10 femei în etate plecând din supermarketuri cu produse de valoare mică, fără să plătească.

Japonezelor în vârstă le place să lucreze în fabricile închisorilor

Neintegrate în comunitate, comit infracțiuni minore

Motivul pentru care încalcă legea tot mai multe pensionare se află în faptul că interesul familiilor și al comunității față de seniorii japonezi a scăzut dramatic în ultimele decenii. În perioada 1980-2015, numărul bătrânilor care trăiesc singuri a crescut de 6 ori, ajungând astăzi la 6 milioane.

Un sondaj comandat de guvernul nipon anul trecut a scos la iveală faptul că jumătate din persoanele vârstnice care comit furturi neînsemnate din magazine locuiesc singure, iar 40% nu au familie sau vorbesc rar cu rudele.

„Închisoarea este ca o oază pentru mine, un loc pentru relaxare și confort. Nu am libertate, dar nici nu am nimic de care să mă tem. Aici sunt mulți oameni cu care vorbesc. Am trei mese pe zi. Fiica mea mă vizitează o dată pe lună și îmi spune: «Nu îmi pare rău pentru tine. Ești patetică». Cred că are dreptate“, declară dna O., în vârstă de 78 de ani. A furat o băutură energizantă, cafea, ceai, un bol cu orez și un mango. A treia oară a fost condamnată la 1 an și 5 luni de închisoare. Are o fiică și un nepot.

Ele spun adesea că nu au pe nimeni la care să apeleze atunci când au nevoie de ajutor. „Acum locuiesc singură. Eram obișnuită să stau împreună cu familia fetei mele și mi-am cheltuit toate economiile având grijă de un ginere abuziv și violent“, spune dna F. Are 89 de ani. A furat orez, căpșuni și medicamente pentru răceală. A fost condamnată la un an și jumătate de închisoare. Are o fiică și un nepot.

Chiar dacă au un cămin se simt uneori inutile. „Mă simțeam foarte singură. Soțul meu îmi dădea mulți bani și oamenii îmi spuneau ce norocoasă sunt, dar nu bani voiam. Nu m-au făcut deloc fericită. Prima dată când am furat a fost acum 13 ani. Am intrat într-o librărie și am luat o carte. Am fost prinsă, dusă la secție și interogată de un ofițer de poliție. A fost așa drăguț. A ascultat tot ce am avut de spus. Am simțit că sunt ascultată pentru prima oară în viața mea. La sfârșit, el m-a luat ușor de braț și mi-a spus: «Înțeleg că te-ai simțit singură, dar să nu mai faci asta». Nu vă pot spune cât mă bucur acum că lucrez în fabrica închisorii. Alaltăieri, când am primit complimente pentru cât de eficientă și meticuloasă sunt, am înțeles bucuria de a munci. Îmi pare rău că nu am lucrat niciodată. Viața mea ar fi fost diferită. Mă bucur mai mult de viața mea în închisoare. Când am ieșit a doua oară, am promis că nu mă voi mai întoarce. Dar, când am fost afară, am devenit nostalgică după timpul petrecut aici“, povestește dna N. Are 80 de ani, un soț, doi băieți și 6 nepoți. A furat hârtie igienică, crochete și un evantai. A treia oară sentința a fost de 3 ani și 2 luni închisoare.

6 miliarde de yeni pe an costă îngrijirile medicale pentru seniorii japonezi

Invizibile în propriile familii

„Ele pot avea o casă. Pot avea familie. Dar asta nu înseamnă ca au un loc unde să se simtă acasă. Nu se simt înțelese. Ele cred că sunt văzute doar ca niște persoane care se ocupă de treburile gospodăriei“, spune Yumi Muranaka, directorul închisorii de femei Iwakuni, aflată la 30 de mile de Hiroshima.

Altele spun că se simt inutile, iar închisoarea le oferă șansa de a face ceva folositor. „Când eram tânără nici nu mă gândeam să fur. Tot ce am, am obținut muncind din greu. Am lucrat într-o fabrică de cauciuc timp de 20 de ani și ca îngrijitoare la un spital. Am fost mereu strâmtorați cu banii, dar tot am reușit să-l trimitem pe fiul nostru la colegiu. Soțul meu a făcut un atac cerebral cu 6 ani în urmă și de atunci este la pat. Suferă și de demență, halucinații și paranoia. A trebuit să-i acord multă îngrijire psihică și emoțională pentru vârsta mea. Dar nu am putut să vorbesc despre stresul meu cu nimeni pentru că mi-a fost rușine. Am fost închisă pentru prima oară când aveam 70 de ani. Când am furat, aveam bani în portofel. Atunci m-am gândit la viața mea. Nu mai voiam să merg acasă și nu aveam nicăieri altundeva unde să mă duc. Ajutorul pe care îl primesc în închisoare a fost singura cale. Viața mea este mult mai ușoară aici. Pot fi eu însămi, pot să respir, chiar dacă este temporar. Fiul meu îmi spune că sunt bolnavă și ar trebui să fiu internată într-un spital de boli psihice. Dar nu cred că sunt bolnavă. Cred că am furat din cauza anxietății“, spune dna T. Are 80 de ani, un soț și doi copii. A furat icre de cod, semințe și o tigaie. A patra oară instanța s-a pronunțat pentru 2 ani și jumătate de închisoare.

Femeile sunt mai sărace decât bărbații

Femeile japoneze în vârstă sunt adesea vulnerabile din punct de vedere economic, aproape jumătate din cele care locuiesc singure trăind în sărăcie, comparativ cu doar 29% din bărbații aflați în aceeași situație. „Soțul meu a murit anul trecut. Nu am avut copii, așa că am rămas total singură. Am fost la supermarket să cumpăr legume și am văzut un pachet cu carne de vită pe care am vrut să-l cumpăr, dar nu mi-l permiteam. Așa că l-am luat“, povestește una dintre deținute.

Nici instituțiile guvernamentale, nici sectorul privat nu au dezvoltat programe de reintegrare reală pentru pensionari, iar costurile pentru ținerea lor în penitenciare cresc într-un ritm alarmant. Cheltuielile medicale anuale legate de îngrijirea vârstnicilor au ajuns astfel la peste 6 miliarde yeni (mai mult de 50 milioane dolari) în 2015, cu 80% mai mari comparativ cu deceniul anterior.

În închisori a fost angajat personal specializat pentru a-i ajuta pe deținuții vârstnici să-și facă baie și să meargă la toaletă, dar numai pe timpul zilei, noaptea aceste sarcini fiind îndeplinite de către gardieni, ceea ce a provocat însă nemulțumirea acestora. Un ofițer de corecție a semnalat faptul că a fost solicitat să efectueze muncă de îngrijitor. Satomi Kezuka, un vechi gardian de la penitenciarul de femei Tochigi, aflat la 60 de mile nord de Tokyo, spune că actualele îndatoriri includ ajutarea bătrânilor care au incontinență urinară. „Le este rușine și își ascund lenjeria intimă. Le-am spus să o aducă la mine, să le-o spăl.“ Mai mult de o treime din gardienii care lucrează în închisorile de femei renunță la serviciu în maximum 3 ani.

Parlamentul din Japonia a adoptat în 2016 o lege prin care seniorii recidiviști să beneficieze de sprijin din partea serviciilor sociale. De atunci, parchetele și penitenciarele trebuie să lucreze împreună cu agențiile guvernamentale pentru a le acorda persoanelor vârstnice asistența de care au nevoie. Dar problemele cu care se confruntă aceste femei care caută confortul relativ al închisorii se află dincolo de atribuțiile sistemului.

„A fost greu când am realizat că va trebui să trăiesc cu 1.000 yeni (circa 9 dolari) pe zi. Nu mă așteaptă nimic bun afară“, spune d-na K. Are 74 de ani, un soț și o fiică și a fost condamnată a treia oară. Sentința este secretă.

Fotografii: Shiho Fukada

Traducere și adaptare de pe www.bloomberg.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Giulia Anghel 56 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Pai asa si cu marii nostri banditi. Tot ce vor e putina atentie. La inceput au fost hotomani neinsemnati,
    au furat te miri ce si nu au fost bagati in seama. Dar au perseverat si au devalizat tara au furat pe rupte milioane de euro, dar justitia ii iarta sau iitransforma in denuntatori, si din nou scapa de parnaie. Acolo ar fi socializat, s-ar fi simtit utili societatii, dar nu au bafta asta. Nu se vor opri pana nu vor fura tot, doar doar o sa-i bage Coana Justitia in seama.

  2. E bine sa meditam la aceste situatii din societatea nipona si sa observam unele apropieri dar si cat de departe civilizational ne situam sub toate aspectele referitoare la problematica invocata, respectiv detinute/detinuti – penitenciare – asistenta sociala din partea statului si a societatii civile. Asadar, 1)”nu am avut copii…am rămas total singură…la supermarket să cumpăr legume am văzut un pachet cu carne de vită… dar nu mi-l permiteam. Așa că l-am luat“; 2.a) – „În închisori a fost angajat personal specializat pentru a-i ajuta pe deținuții vârstnici să-și facă baie și să meargă la toaletă, dar numai pe timpul zilei, noaptea aceste sarcini fiind îndeplinite de către gardieni…nemulțumirea acestora.”; 2.b)- Parlamentul japonez a adoptat în 2016 o lege – seniorii recidiviști să beneficieze de sprijin din partea serviciilor sociale. De atunci, parchetele și penitenciarele trebuie să lucreze împreună cu agențiile guvernamentale pentru a le acorda persoanelor vârstnice asistența de care au nevoie.3).Problemele cu care se confruntă aceste femei care caută confortul relativ al închisorii se află dincolo de atribuțiile sistemului; 4).„A fost greu când am realizat că va trebui să trăiesc cu 1.000 yeni (circa 9 dolari) pe zi. Nu mă așteaptă nimic bun afară“, spune d-na K.,de74 de ani, un soț și o fiică și a fost condamnată a treia oară. Sentința este secret”. Putem compara ?!

  3. Dacă pensionarele nipone, după a doua condamnare, ar fi transferate la închisori din Iran, Rusia, Venezuela, Brazilia, Coreea de Nord, sau chiar din România, NICI UNA din ele nu ar mai recidiva. Garantat.

    Este greu de crezut că în Japonia nu există cluburi ale pensionarilor. Sau aziluri de bătrîni. Oare vîrstnicele însingurate nu s-ar simţi mai bine la azil, decît la închisoare? Mai există şi bibliotecile, şi munca voluntară în beneficiul comunităţii, şi mînăstirile, ca posibile alternative.-

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.