Pentru Iohannis mumă, pentru Dăncilă – ciumă!

Șapte membri ai CSM au anunțat, miercuri, într-un comunicat, că solicită plenului CSM și președintelui Lia Savonea să sesizeze Curtea Constituțională, după înregistrarea apărută în presă cu Viorica Dăncilă, care le-ar fi vorbit colegilor de partid despre miza justiției în rămânerea la guvernare.

Întrebat despre solicitarea venită de la CSM, secretarul general al PSD a replicat: „Nu știu ce să comentez, eu mă așteptam (ca CSM-n.r.) să se supere foarte tare atunci când președintele României a ieșit și a cerut demisia unui șef de Parchet. N-am văzut nicio reacție în spațiul public, așa cum ar fi fost normal, pentru că nu poți să încalci modul de funcționare al justiției și libertatea înfăptuirii justiției în această țară indicând cine trebuie să plece și cine nu trebuie. Nu știu de ce se sesizează CSM, dar e dreptul domniilor lor”. Fifor a făcut astfel referire la solicitarea lui Iohannis ca Felix Bănilă să demisioneze de la șefia DIICOT. Cererea lui Klaus Iohannis, deși una cel puțin atipică, nu a stârnit nicio reacție din partea CSM la acel moment.

La rândul său, Viorica Dăncilă a declarat miercuri, referitor la înregistrare, întrebată fiind: „Interpretarea a fost aşa cum şi-a dorit-o fiecare. Eu am spus, am vorbit despre Secţia specială, pentru că, după cum ştiţi, în spaţiul public au apărut anumite afirmaţii sau unele dintre ele au fost legate de Ministerul Justiţiei. Le-am spus că noi nu vom lua nicio hotărâre, nu vom da nicio ordonanţă de urgenţă în domeniul Justiţiei nici pentru desfiinţarea Secţiei speciale, nici pentru alt motiv”.

„Categoric că mizele guvernării sunt legate şi de aceste lucruri”, a răspuns Viorica Dăncilă, chestionată dacă există şi alte „mize” ale rămânerii la guvernare a PSD legate de dosare penale şi numirea procurorilor. „Dărâmarea Guvernului presupune, de fapt, şi numirea procurorilor, pentru că… ăsta este rolul”, a completat ea.

Întrebată dacă magistraţii sunt numiţi politic, premierul a replicat: „Ştiţi foarte bine, asta interpretaţi dumneavoastră, eu nu am spus niciodată că magistraţii sunt numiţi politic”.

„Chiar am subliniat faptul că magistraţii nu trebuie să mai fie numiţi politic şi, dacă vă amintiţi, chiar am propus pentru Ministerul Justiţiei o persoană din domeniul juridic fără să fie înregimentată politic. Am vrut să dau un semnal că politicul nu are voie să se implice în domeniul juridic, dar, după cum ştiţi, preşedintele României a fost cel care a respins această nominalizare”, a menţionat premierul.

Ce a spus Dăncilă în înregistrare

„Miza nu este neapărat un post de prim-ministru. Mizele sunt mult mai mari. Mizele sunt legate de dosare, de Secția Specială, de numirea procurorilor. Sper că nu vreți să ne întoarcem… și mulți din această sală știu la ce m-am referit. De fapt, asta este miza. Nu vă imaginați că au ca și miză ocupare unor posturi de miniștri pentru care nu au nici un program. Ce să pună în loc? Ce să facă?”, a spus premierul pe înregistrarea publicată de presă.

Ce vor cei șapte membri CSM (comunicat integral)

”Către
– Plenul Consiliului Superior al Magistraturii
– Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Subsemnaţii, membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii,
Solicităm de urgenţă:

1. Apararea independenţei Autorităţii judecătoreşti şi

2. Sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, doamna Dăncilă Viorica Vasilica, pe de-o parte, şi Autoritatea judecătoreasca prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte.

În concret, în data de 08.10.2019, la o sedinţă a parlamentarilor Partidului Social Democrat, doamna Viorica Vasilica Dancilă a afirmat între altele că miza rămânerii la guvernare a PSD “nu este neapărat un post de prim-ministru. Mizele sunt mult mai mari. Mizele sunt legate de dosare, de secția specială, de numirea procurorilor. Sper că nu vreți să ne întoarcem… și mulți din această sală știu la ce m-am referit.”

Înregistrările audio au fost preluate de presă şi difuzate în spaţiul public cu o intensitate deosebită, având în vedere calitatea doamnei prim-ministru si gravitatea afirmaţiilor.

1. În primul rând, prin afirmația că menţinerea la guvernare a unui partid politic şi rămânerea în fiinţă a Guvernului României au ca miză – chiar mai mare decât înalta demnitate de Prim ministru- dosarele (judiciare), secţia specială şi numirea procurorilor, doamna prim-ministru şi presedinte al Partidului Social Democrat ştirbeşte în mod grav independenţa autorităţii judecătoreşti, principiu care presupune cu necesitate ca gestionarea dosarelor judiciare, respectiv înfăptuirea justiţiei să se facă în mod liber, având ca unic temei legea, de către magistraţi independenţi şi făra a depinde în vreun fel de un anume guvern în funcţiune sau de un anume partid care să formeze majoritatea parlamentară care îl susţine.

Reamintim că principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituţia României, este o valoare democratică fundamentală, iar declaraţiile doamnei Viorica Dăncilă îi afectează substanţa într-un mod inacceptabil.
De asemenea, numirea procurorilor în general şi numirea procurorilor SIIJ în special ar trebui să se facă fără vreo condiţionare din partea unui partid, guvern sau prim-ministru.

Deși toate organismele internaționale care au fost chemate să se pronunțe asupra modificărilor legislative din domeniul justiției au statuat public necesitatea unor procese de numire la vârful parchetelor bazate pe proceduri transparente și echitabile, care să promoveze meritocrația, discursul doamnei Vasilica Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru şi preşedinte al unui partid politic (Partidul Social Democrat), demonstrează o cu totul altă abordare, inclusiv prin crearea unei condiţionări între numirile în funcțiile de conducere la parchete și factorul politic.

Discursul pare că vine în contradicție și cu tezele publice care au fost folosite pentru a justifica modificările aduse legilor justiției și stârneşte îngrijorări extreme cu privire la intenția de a subordona politic justiția.

Referirea la “Secţia Specială” (respectiv Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie) ca fiind miză a rămânerii la guvernare a partidului doamnei prim-ministru este extrem de alarmantă, mai ales în contextul retragerii unor căi de atac de către fostul conducător al acestei secţii în dosare vizând membri ai aceluiaşi partid.

Aceste afirmaţii pot fi înţelese în mod rezonabil în sensul că preocuparea politicului, respectiv a puterii executive reprezentate în cauză de către doamna prim- ministru Vasilica Viorica Dăncilă şi a legislativului din care face parte partidul condus de domnia sa, ar fi instrumentarea dosarelor judiciare şi modul de numire a magistraţilor de rang înalt, aspect care nu poate fi primit prin prisma principiilor separaţiei puterilor în stat şi a independenţei Autorităţii judecătoreşti, astfel încât o reacţie promptă a Consiliului Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său fundamental de garant al independenţei justiţiei, se impune cu necesitate.

Prin urmare, solicităm Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să îşi manifeste de îndată rolul său fundamental, apărând independența Autorității judecătorești faţă de aceste afirmaţii extrem de grave.

2. Acelaşi discurs al doamnei prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica demonstrează că Guvernul României pe care domnia sa îl conduce şi-a arogat competenţa constituţională a:

A. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe prin referirea la o relaţie de interdependenţă între rămânerea în fiinţă a guvernului condus de doamna premier Vasilica Viorica Dancilă şi dosarele instrumentate de instanţe în sensul înţelegerii modului de instrumentare a acestora ca miză mult mai mare şi decât demnitatea de prim-ministru.

Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia României, justiţia se înfăptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe. Numai acestea au competenţa de a instrumenta dosarele judiciare, legea supremă neacordând nicio competenţă primului ministru prin care să poată influenţa cursul soluţionării dosarelor.
Instrumentarea acestora se realizează de judecători independenţi, având ca unic temei legea şi niciun guvern, niciun partid politic şi niciun prim-ministru nu poate interfera în vreun mod în înfăptuirea justiţiei.

B. Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Public
Reamintim că, potrivit art. 88 ind. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, doar CSM are îndrituirea de a numi procurorii la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
Condiţionarea publică a numirii în aceste funcţii de rămânerea partidului doamnei premier la guvernare şi de respingerea unei moţiuni de cenzură demonstrează că puterea executivă şi-a arogat competenţa Consiliului Superior al Magistraturii dezvoltată infraconstituţional în legea pentru organizarea judecătorească.
Numirea acestor procurori la SIIJ nu ar trebui să fie condiţionată de niciun premier, partid sau guvern, de aceea expunerea doamnei Vasilica Viorica Dăncilă este de-a dreptul îngrijorătoare.
Curtea Constituţională a reţinut în rezolvarea unor conflicte că declaraţiile unor persoane deţinând funcţii importante în stat pot fi analizate în procedura prevăzută de art. 146 lit. d din Constituția României 2.
Apreciem că prin astfel de declaraţii doamna premier a arogat Guvernului pe care îl conduce competenţe constituţionale aparţinând exclusiv autorităţii judecătoreşti.
Întrucât Plenul Consiliului nu are competenţa sesizării Curţii Constituţionale, această prerogativă având-o preşedintele CSM, vă solicităm de urgenţă, Doamnă Preşedinte, să o exercitaţi pentru restabilirea competenţelor fundamentale ale Autorităţii judecătoreşti.

Semnatari, membri CSM:

jud .Andrea Annamaria Chis proc. Tatiana Toader, jud. Mihai Andrei Balan proc. Florin Deac, jud. Mihai Bogdan Mateescu, proc. Tatiana Toader, proc. Florin Deac, proc. Mihai Cristian Ban, proc. Nicolae Andrei Solomon

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8515 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Caporaleasa americana de la justitie are, la randul ei, subordonati in CSM. Iar aia, ca orice caporali americani, „iezecuta ordinili” nu discuta.

  2. Vedeti toti cat de rapid se inesc cand e vorba de destabilizare, denigrare si blocarea unei institutii legislative!
    – Eu nu vreau sa plec ca nu vreau eu!
    – Eu nu vreu sa fac ce spune CCR ca asa vreu eu!
    – Eu fac pas cu pas ce visez noaptea ca asa vreu eu!
    – Eu vreu guvernul meu,ca asa vreau!

  3. Ideea tragerii la raspundere a magistratilor era in programul de guvernare din 2017, inclusiv modificarile legislative care sa faca acest lucru posibil… care modificari legislative revin parlamentului, nu puterii judecatoresti. S-au facut modificarile legislative, s-au retrimis la parlament, s-au trimis la CCR, s-au modificat de x ori la CCR pana au trecut. Si acum, „membrii” sunt surprinsi ca dupa repetate opuneri si tergiversari Guvernul are o problema cu ei. Am spus-o odata, o sa o spun de 1000 de ori, minoritatile care folosesc boicotul ca sa isi impuna punctul de vedere trebuie tratate cu aceeasi moneda. CSM-ul si in general orice institutie care depinde de cvorum, ar trebui sa nu functioneze pana nu se gaseste o solutie de tragere la raspundere a membrilor.

  4. Cei sapte ipochimeni sunt cozile de topor ale sistemului. Cine crede ca lucrurile sunt mai clare in justitia romana, se inseala amarnic. Guvernul are, in present, un dublu dezavantaj:
    – hotararea d-nei Dancila de a nu se amesteca in treburile justitiei (ca i-au fost rastalmacite cuvintele de cei sapte securisti din CSM, ma lasa rece, asta este rolul lor, pana vor fi dati cu capul de pereti);
    – coada de topor de la Ministerul Justitiei, revocata de premier si tinuta in brate de Iohannis, in ciuda deciziei CCR, alta persoana care trebuie data cu capul de toti peretii;
    Oricum, lucrurile se vor mai limpezi dupa ce detoneaza nucleara Giuliani, iar SUA vor intervene in forta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.