Polițiștii bucureșteni efectuează, astăzi, 31 de percheziții în București, Ilfov și Giurgiu într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare în domeniul colectării de deșeuri menajere, cu un prejudiciu estimat la un milion de euro, informează un comunicat postat pe site-ul Poliției Capitalei.
„Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții, prin intermediul unor firme de tip ‘fantomă’, au înregistrat documente contabile fictive privind prestarea de servicii, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale”, arată sursa citată.
Potrivit unor surse judiciare, este vizată firma de salubrizare Salserv Ecosistem SRL din Bragadiru. 19 persoane urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.