Percheziţii la o grupare suspectată de evaziune fiscală de peste două milioane de euro

22 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Timişoara, Drobeta Turnu Severin şi Strehaia, la sediile a 13 firme şi la locuinţele a 15 administratori de societăţi comerciale. La Strehaia, percheziţiile se desfăşoară la palatele unor romi din localitate. În acest dosar este vizat şi un om de afaceri din Drobeta Turnu Severin care are firme în domeniul panificaţiei.

La descinderi participă poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Mehedinţi, de la Poliţia Timiş, precum şi trupe de la intervenţie rapidă, dosarul fiind coordonat de un procuror.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Mehedinţi, inspector Nicolae Lohon, citat de Mediafax, reţeaua este suspectată de infracţiuni economice.

„În perioada 2008-2012, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale în relaţia cu partenerii şi luând deciziii cu privire la angajări şi plăţi, au dispus înregistrări de tranzacţii comercale fictive în valoare de peste 5 milioane de euro, sustrăgându-se de la plata TVA şi a impozitului pe profit”, a precizat Lohon.

Potrivit acestuia, prejudiciul în acest caz este de peste două milioane de euro, suspecţii fiind cercetaţi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.