Trei dintre victimele atacului de la coafor – două femei şi un bărbat – au fost trasportate la Spitalul Elias cu răni la picioare.
„Pacienţii nu au voie să stea în picioare, întrucât au răni la membre. Ei vor fi investigaţi şi apoi vor fi operaţi pentru extragerea corpurilor străine”, a declarat medicul de la Unitatea de Primiri Urgenţă de la „Spitalul Elias”.
Alte trei persoane rănite au fost transportate la Spitalul Floreasca.
„Cele trei persoane internate la Spitalul Floreasca (două femei şi un bărbat) sunt în investigaţii. Ei sunt stabili şi în funcţie de rezultatele analizelor ar putea fi internaţi pentru extragerea gloanţelor”, a declarat medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare.
Adjunctul procurorului general, Marius Iacob, a declarat, luni seară, că autorul atacului de la coafor, în vârstă de 53 de ani, a fost reţinut sub acuzaţiile de omor calificat şi deosebit de grav.