Activitatea economică în zona euro este susceptibilă să intre în recesiune în 2023, pe fondul prelungirii războiului din Ucraina, au declarat vineri doi importanţi oficiali de la Banca Centrală Europeană (BCE), transmite AFP.
„Perspectivele de creştere sunt orientate în principal în jos, în special din cauza consecinţelor economice ale războiului din Ucraina”, a explicat preşedintele BCE, Christine Lagarde într-un discurs ţinut în faţa Comitetului Monetar şi Financiar International (IMFC), instanţa politică a FMI.
Lagarde, fost director general al FMI, nu a pronunţat cuvântul recesiune, dar a subliniat că „perspectivele s-au înrăutăţit” în ultimele luni din cauza unei „inflaţii ridicate” în zona euro, care în luna septembrie a atins nivelul record de 10%. „Diminuarea efectelor redeschiderii după criza Covid-19, slăbirea cererii mondiale şi scăderea încrederii” afectează de asemenea activitatea economică în zona euro, a apreciat Lagarde. Toţi aceşti factori „sunt susceptibili să provoace o încetinire semnificativă a ritmului de creştere a PIB în zona euro, în al doilea semestru şi la începutul lui 2023”, a concluzionat preşedintele BCE.
Banca Centrală Europeană a pus la punct, în luna septembrie, mai multe ipoteze cu privire la creşterea economică în zona euro în 2023 şi „ceea ce consideram drept scenariul nostru pesimist se apropie de scenariul de bază”, a declarat la rândul său vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, într-un interviu pentru cotidianul lituanian Verslo Zinios.
Conform scenariului pesimist, Produsul Intern Brut al zonei euro se va contracta cu aproape 1% anul viitor, în timp ce scenariul de bază prognozează o creştere de 0,9%.
Diferenţa se datorează „modului cum evoluează livrările de energie din Rusia”, a precizat Luis de Guindos. În scenariul de bază, 20% din livrările de energie din Rusia către zona euro vor continua să fie furnizate, faţă de o întrerupere completă în cel mai grav scenariu, care este în prezent scenariul cel mai probabil.
În concluzie, zona euro se confruntă cu „o combinaţie foarte dificilă de creştere economică slabă, inclusiv posibilitatea unei recesiuni tehnice, şi o inflaţie ridicată”, a subliniat Luis de Guindos.
Înainte ca riscul de recesiune să se materializeze, BCE a început în luna iulie să majoreze, abrupt, dobânzile de referinţă pentru a-şi putea atinge mandatul de a aduce inflaţia aproape de obiectivul de 2%.
Următoarea reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE, prevăzută a avea loc în data de 27 octombrie, ar putea să se încheie cu o nouă majorare istorică cu 0,75 de puncte de bază a dobânzilor de referinţă, la fel ca şi în luna septembrie, potrivit declaraţiilor mai multor bancheri şi observatori din zona euro.
Octombrie 2021, 1€=1,27$….azi 1$=1,03€…SUA vrea sa INGROAPE economic,militar si politic toata Europa!!.
La gunoi cu Euro. Rubla ce a mai tare ca UE este condusa de editat editat si editat editat
Creștere orientată în jos…
Și ce salarii iau ca să EMANEZE așa ceva…?
Soluția este creșterea prețului GPL-ului american, achiziționarea unor cantități cât mai mari din acest gaz american și pomparea unor cantități astronomice de bani în armamentul destinat ukrainienilor. Să nu se mai importe nici măcar un fir de praf de la ruși indiferent cât ar fi de ieftin. Să renunțăm la bunăstare ca să i-o facem lui Putin. Slava UE!
In fond,ingrijorarile astea false,ipocrizia asta politica vrea doar sa justifice crizele artificiale si dorite de davosieni si stapanii lor din umbra,pentru a distruge lumea asa cum o stim. O lume a elitelor(a se citi marii infractori si impostori) si a robotilor plus cativa sclaveti necesari sa asigure mentenanta robotilor care asteapta sa invadeze economia lumii. Restul omenirii va fi tocata in razboaie,foamete,ciuma,frig si alte catastrofe naturale dar cele mai multe provocate cu intentie.
Si acum sa ne intrebe madam Lagarde ce contracte erau incheiate intre Ucraina si Europa de trebuie sa suporte factura razboiului cetatenii europeni? Si factura o sa tot creasca pana ne ia mama naibii. Toti europenii care au alimentat razboiul asta care nu era treaba lor au probleme grave cu capul,unii care conduc destinele si cei condusi care permit afundarea in mocirla din cauza obedientei fata de acesti monstri.
Chiar nu ne-am fi gândit la asta. Surprinzător! păi nu le-a spus Neluțu Omăt că vine iarna?
Christine Lagarde, baba asta corupta de la FMI retrogradata la BCE, sta acolo pana o scot cu piciorele inainte ? Asta i-a dat fara drept patronului echipei de fotbal din Marsilia 400 milioane de euro si a fost condamnata fara executare ! Iar Romania este considerat stat corupt pentru 100 de biamveuri, hahaha, de catre un holandez !!!