UPDATE O explozie înregistrată sâmbătă într-un restaurant din statul indian Madhya Pradesh s-a soldat cu cel puțin 104 morți și 60 de răniți, a anunțat poliția indiană, conform AFP.
”O sută patru morți au fost confirmați pentru moment. Optzeci și două de corpuri au fost examinate și alte 22 urmează să fie analizate. 60 de persoane au fost rănite, dar numărul ar putea fi mai mare”, a declarat un oficial al Poliției.
Numărul mare de morți se explică și prin faptul că în apropierea restaurantului se afla o stație de autobuz, pe un traseu foarte frecventat de localnici.
Clădirea în care se afla restaurantul s-a prăbușit din cauza exploziei.
La câteva ore după explozie, autoritățile locale au invocat un accident drept cauză a acestei tragedii, în condițiile în care în subsolul clădirii unde se afla restaurantul era stocată dinamită folosită în industria minieră.
Primele date arătau că cel puţin 44 de persoane au murit după explozia unei butelii în restaurant care a declanşat un incendiu la un depozit de explozibili situat în vecinătate.