Peste 100 de trenuri, anulate

Update CFR Călători a anulat 131 de trenuri din cele 1.300 de garnituri ale companiei care circulă zilnic în România ca urmare a vremii.

Informația inițială arăta că CFR Călători a anulat miercuri 80 de trenuri, majoritatea fiind legături între localităţi din sudul şi estul ţării, iar din cauza ninsorii şi a viscolului se circulă cu restricţii de viteză pe regionalele Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa.

Situaţia este mult mai gravă decât marţi, când au fost anulate doar 44 de trenuri.

„Circulaţia trenurilor va fi adaptată şi pe parcursul zilei de miercuri condiţiilor meteo extreme. În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe”, a precizat compania de stat.

Cea mai gravă situaţie estte pe ruta Bucureşti – Constanţa, unde, din cauza condiţiilor meteo extreme, se circulă cu plug antemergător.

Compania face eforturi pentru a realiza, miercuri, o legătură dus şi una întors de la Bucureşti (9:30 plecare) către Constanţa şi retur (7h30 plecare Constanţa).

În prezent, utilaje şi echipaje feroviare ale companiei intervin pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi, şi Constanţa.
„Aşa cum s-a întâmplat zilele anterioare şi astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren”, a precizat CFR Călători.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.