Peste 40 de autoturisme distruse într-un incendiu

Peste 40 de autoturisme aflate într-un parc de dezmembrări din judeţul Constanţa au fost distruse, marţi, într-un incendiu. Intervenţia pompierilor a durat două ore şi jumătate, iar cauza incendiului a fost un scurt-circuit. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit marţi, într-un parc de dezmembrări auto din localitatea Agigea, la faţa locului deplasându-se trei autospeciale de stingere, potrivit news.ro.

Iniţial, focul ar fi pornit de la o rulotă aflată în parcul respectiv, iar din cauza vântului s-a extins la alte autoturisme. În urma incendiului au ars 41 de autoturisme parcate în vederea dezmembrării, suprafaţa afectată fiind de 300 de metri pătraţi. Pompierii au reuşit să împiedice flăcările să se extindă şi la restul parcului auto, intervenţia acestora durând două ore şi jumătate.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurt-circuit la nişte cabluri neizolate corespunzător.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.