Peste 50.000 de angajați ai MAI vor acționa în perioada sărbătorilor de iarnă

Peste 50.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri salvatori vor acționa, pe durata sărbătorilor de iarnă, în misiuni de menținere a ordinii publice, fluidizarea și siguranța traficului rutier, precum și pentru prevenirea și intervenția în situații de urgență.

Totodată, în această perioadă, polițiștii români acționează alături de omologii din Franța, Germania, Austria, Marea Britanie, Bulgaria, Suedia, Finlanda și Danemarca, în misiuni de siguranță publică, sprijin și asistență directă în instrumentarea cauzelor de natură judiciară în care sunt implicate persoane de cetățenie română, informează MAI într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Peste 1.700 de polițiști rutieri aflați la datorie în această perioadă vor continua acțiunile în filtrele constituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte dispozitive antiderapante omologate. Totodată, agenții de poliție rutieră vor fi pregătiți să intervină în eventualitatea producerii unor situații de urgență determinate de fenomenele meteorologice periculoase.

De asemenea, peste 11.000 de angajați din cadrul structurilor pentru situații urgență vor fi prezenți, cu prioritate, în zonele în care vor fi organizate manifestări publice de amploare, precum piețele publice și locurile unde se vor organiza focuri de artificii. Totodată, vor fi intensificate și finalizate acțiunile preventive desfășurate de pompieri în vederea depistării și înlăturării stărilor de pericol și a potențialelor cauze de incendiu.

Pompierii vor fi pregătiți și pentru intervenția imediată în zonele în care s-ar putea înregistra situații de urgență, pe fondul unor eventuale fenomene meteorologice periculoase, specifice sezonului de iarnă.

În același timp, peste 5.600 de jandarmi vor patrula atât pe timp de zi, cât și de noapte, în perioada Crăciunului și a Anului Nou, în zonele și pe arterele intens circulate, în locurile aglomerate — gări, autogări, discoteci, lăcașuri de cult etc.—, precum și în cele în care se comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă — târguri, oboare, piețe, parcuri etc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.