Peste 500 de persoane devin, luni, cetăţeni români

Peste 500 de persoane depun, luni, jurământul de credinţă faţă de România şi primesc certificatul care atestă că sunt cetăţeni români, ceremoniile fiind organizate la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie au anunţat că luni au loc trei ceremonii succesive, la orele 8.30, 11.30 şi, respectiv, 14.30, în care 506 persoane depun […]

De cotidianul.ro - Autor

Peste 500 de persoane depun, luni, jurământul de credinţă faţă de România şi primesc certificatul care atestă că sunt cetăţeni români, ceremoniile fiind organizate la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie au anunţat că luni au loc trei ceremonii succesive, la orele 8.30, 11.30 şi, respectiv, 14.30, în care 506 persoane depun […]

Peste 500 de persoane depun, luni, jurământul de credinţă faţă de România şi primesc certificatul care atestă că sunt cetăţeni români, ceremoniile fiind organizate la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie au anunţat că luni au loc trei ceremonii succesive, la orele 8.30, 11.30 şi, respectiv, 14.30, în care 506 persoane depun jurământul de credinţă faţă de România.

Conform legii, cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă. După depunerea jurământului, se eliberează certificatul de cetăţenie română. Acest document atestă doar calitatea de cetăţean român, fără a-i conferi solicitantului dreptul la un paşaport sau la o călătorie liberă.

Ulterior dobândirii certificatului de cetăţenie, persoana se prezintă la misiunile diplomatice ale României în străinătate sau la oficiile de stare civilă din România în vederea transcrierii documentelor de identitate şi obţinerii certificatului de naştere, proces care durează câteva luni. Competenţa pentru eliberarea acestor documente aparţine în exclusivitate Ministerului Administraţiei şi Internelor.

După ce intră în posesia tuturor documentelor de identitate eliberate de autorităţile române, persoana poate depune cerere pentru obţinerea paşaportului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.