Deși Iohannis o laudă

Petiție pentru demisia ministrului Educației, Monica Anisie

Printr-un comunicat trimis redacției noastre, FACIAS (Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului) solicită demisia ministrului Educației, Monica Anisie. În acest sens, FACIAS a inițiat o petiție publică bazată pe numeroasele sesizări pe care le-a primit.

Principalele motive pentru care se cere demisia Monicăi Anisie sînt următoarele:

– situația actuală în care se găsește sistemul de învățămînt românesc, din cauza lipsei unui proiect referitor la desfășurarea anului școlar 2020-2021;

– normele privind măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățămînt, sînt lacunare, neclare, deci, acestea încalcă drepturile fundamentale ale omului care se regăsesc în Constituția României;

– un alt motiv se referă la lipsa de responsabilitate, profesionalism de care Monica Anisie a dat dovadă, aceasta demonstînd că nu poate gestiona situația din învățămîntul romînesc. Criza Coronavirus nu este o situație care trebuie tratată cu nepăsare de către Guvernul României, iar lipsa unor astfel de măsuri va duce direct la agravarea problemelor.

Iată mai jos textul integral al petiției prin care FACIAS solicită deminisia ministrului Monica Anisie:


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

24 de Comentarii

  1. Fundatia tip ” borcanul cu muraturi” FACIAS apartine 100% lui Dan Voiculescu-Varan!Interesant este ca pana in 2012 funadtia l-a avut director pe Ovidiu Raetchi ovreiasul astazi deputat PNL!:)))Mai tare ca netrebnicul asta in PNL e argatul lui Tariceanu, renumitul Busoi!
    Orbane,Orbane „mai cheama si un caine”,ca nu sti ce te asteapta cu PNL cu tot..tot ce faci sau vrei sa faci e sifonat la inamic..

  2. Vai ce rautate – rautacism din partea Facias, duoamna Anisie trebuie impaiata si pusa in geam pentru generatiile urmatoare de tefelei , rezist, #, cum sa demisioneze asa somitate?

  3. Ce naiba au facut toate asociatiile, toate sindicatele pe timpul pandemiei? au stat cu capul in nisip,iar acum hop si ei. Pe bune? Dar veniti cu solutii nu numai cu acuze. Intr-o perioada ca cea de fata trebuie sa punem toti umarul la treaba. Numai PSD-CCR si avortata poporului pun piedici. v-ati treziut sa faceti la fel? Sa va fie ba rusine.

  4. @Jardan Durais:
    Nu ma intereseaza borcanul sau a ciu ori cine a infiintat aceasta entitate FACIAS! Din punctul meu de vedere, este echivalentul unui partid politic care, purtand aceasta denumire, terfeleste tot ce inseamna aparare drepturi! Eu am primit o palma cu piciorul prin 2010-2011, tocmai cand credeam ca mai exista „dreptate printro entitate”, esec total! In plus, sunt cativa capi ai acestei entitati care au intrat in politica fara nicio problema! Nu ma deranjeaza pasul, dar sa nu amageasca cetatenii dezamagindu-i crunt tocmai cand nu trebuie!

  5. Parașuta asta nu știe să lase din mână ceea ce a apucat deja,. Nu pricepe că nu poți fi ministru al educației, și diriginte de clasă la o școală. Nu ai timp, nu poți să faci față efectiv problemelor ivite. Dar e lașă, e incompetentă, se teme că pierde vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Evident e aeriană, nu cred că e bună nici măcar pentru un post de educatoare, n-are nimic din Domnul Trandafir.

  6. O aservita a „sistemului” se va inlocui la un moment dat cu alta/alt aservit /a, oameni ai aceluiasi „sistem” criminal impotriva copiilor romanilor. Singura solutie ar fi fost ca parintii sa fie uniti si sa solicite suspendarea cursurilor pana la incetarea acestui razboi hibrid inuman. era singura solutie cu care puteau lupta cu adevarat impotriva sistemului corupt criminal la nivel inalt.

  7. s-ar putea sa se sifoneze si se supara omul care a transformat-o dintr-o viitoare suplinitoare in ministrul educatiei fara educatie.

    Aseara am auzit o tanara cu 9 clase, vorbind mult mai inteligibil, decat TOVA Anisie presupusa profesoara de limba romana.

    Sunteti sigur ca Anisie este ministru si nu dansatoare ca si Violeta de la Munca, astea parca valseaza in vorbe, nu au timp sa si rationeze importanta postului de ministru…

  8. De asta va incaleca toate clanurile de rromi. Pentru ca picati usor in capcana. Daca si pe Dan Voiculescu il acreditati ca om cu valori, ce sa mai…V-ati ti-ga-nizat .

  9. Lasati bai postacilor ca vine psd-ul si le cumpara costume de cosmonaut la toti copii. Sa fie protejati.
    Sau aranjati cu Dorneanu sa declare neconstitutional virusul.
    Al dreaku bolsevismul asta. Infierati tovarasi,infierati.

  10. cu limbajul acesta numai om echimibrat nu poti fi, un pahar de apa si o bucatica de zahar te va ajuta…poti s-o imparti cu tetea, adica matusa in ruseste…

  11. Foarte bine facias….sa isi dea demisia anisie ca este atat de proasta ca face umbra pamantului degeaba.

  12. Ministrul sănătății este de o incompetență crasa iar petiția este ceva ce ar fi semnat de toată țara, dacă am trai într-o țară normala

  13. Facias mereu a avut initiative care vin in sprijinul cetateanului de rand,respect maxim pentru ei.

  14. Trompeta lui sica mandolina este anisie si-a batut joc de sistemul educational din romania

  15. Eu ma mir că doamna ministru a rezistat atât. Este o prostie cum rar mai vezi. Începerea școlilor in condițiile astea poate fi denumită genocid, ca drept dovada încă din prima zi multe scoli au trecut in scenariu roșu.
    Pețită asta trebuie semnată de toți, toți cei ce ținem la educația acestei țări!

  16. Toți incompetenți să plece de la guvernare, felicitări FACIAS, nu am auzit pe alții să spune cât de rău stau lucrurile în acest minister sub conducerea ăstora

  17. Celor care aduc jigniri fundatiei facias….habar nu aveti voi cat de mult bine a putut sa faca cetatenilor care au fost nedreptatiti de statul mafiot al lui basescu si nu numai.

  18. Sa nu ne fie cu suparare dar aceasta femeie anisie chiar este cazuta de pe alta planeta se vede clar ca este depasita de situatie si ar cam trebui sa plece.

  19. Facias,ma inclin….sunteti singurii care luati taurul de coarne si nu de putine ori il puneti jos.va apreciez si va multumesc pentru tot ceea ce faceti.

  20. @Jardan Durais
    Ți-a fost profesoară Anisie de masacrezi în halul ăsta limba română? :))))

  21. @Jardan Durais

    Din pacate, cei de la FACIAS sunt singurii care au luat atitudine fata de incompetenta acestui ministru. Eu sunt un simplu parinte al unui copil din clasa a- II-a si sunt total nemultumit. Consider o bataie de joc modul in care ministerul educatiei ne-a tratat. Nu e posibil ca doua saptamani inaintea inceperii scolii sa te joci cu nervii parintilor, copiilor, profesorilor. Ca sa nu mai vorbim de lipsa mastilor, dezinfectantilor si a tuturor celorlalte lucruri.

  22. Ca si parinte sunt foarte ingrijorat sa imi mai las copilul la scoala cand vad atata incompetenta si bataie de joc, astia de la guvernare nu cred ca inteleg ca isi bat joc de viata unor copii pentru niste interese

  23. Am citit din pura curiozitate comunicatul facias si trebuie sa spun ca sunt absolut de acord cu tot ce scrie acolo, daca aveti o bruma de bun simt ar trebui sa demisionati acum doamna prin ministru

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.