Petre Roman a trimis o plângere prealabilă către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor în care anunţă că dă în judecată Camera pentru că i-a vacantat mandatul. Fostul parlamentar solicită revocarea actelor juridice prin care Camera a luat act de încetarea mandatului său şi a hotărârii privind vacantarea locului său de deputat
„Am primit de la domnul Petre Roman o plângere prealabilă în care ne înştiinţează că, în cazul în care procesul dânsului va fi repus pe rol, va da în judecată Camera Deputaţilor cu privire la vacantarea postului de deputat. Am trimis-o către informare Comisiei Juridice”, a spus Ciolacu, citat de Mediafax.
În plângere se arată că raportul de evaluare al ANI nu a rămas definitiv prin necontestare, fiind contestat în termenul legal, iar Camera Deputaţilor nu avea cum să constate starea de incompatibilitate până când instanţele judecătoreşti nu se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei raportului ANI.