Petrecere, în noaptea de dinaintea ședinței CEX al PSD 

Mai mulți lideri PSD s-au reunit, duminică, la ziua președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, petrecerea la care participă social-democrații fiind un bun prilej pentru a discuta despre deciziile care vor fi luate în ședința CEX al PSD, programată luni, au declarat surse pentru Mediafax.

Potrivit surselor, Ionel Arsene își serbează ziua într-un local din București alături de mai mulți colegi de partid.

Comitetul Executiv al PSD se reunește, luni, la ora 14:00, la sediul central al partidului, pentru a lua o decizie după ce Doina Pană a demisionat din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor, social-democrații urmând să discute și oportunitatea unei restructurări mai ample a guvernului, precum și nemulțumirile din partid.

”Convocarea ședinței Comitetului Executiv a fost anunțată, inițial, de președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.

„Îi mulțumesc doamnei ministru Doina Pană pentru activitatea deosebită depusă în Guvernul României! #RadarulPădurilor, Codul #silvic, diminuarea defirișărilor ilegale, toate acestea și multe altele nu ar fi fost posibile fără implicarea doamnei ministru! Propunerea pentru noul ministru va fi stabilită în cadrul Comitetului Executiv Național, care va fi convocat zilele următoare”, a scris miercuri, pe Facebook, Liviu Dragnea.

Doina Pană a demisionat, miercuri, din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor, invocând motive de sănătate.

Demisia Doinei Pană a generat în interiorul PSD o dezbatere despre comasarea ministerelor Mediului și Apelor, dar și despre oportunitatea unei restructurări mai ample a Executivului cu această ocazie.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost criticat, vineri, de fostul ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu.

”Cred că am fost un ministru bun, știu bine ce am făcut (…) Am stat puțin, dar niște urme am lăsat. Regret și eu că am plecat. Probabil că am deranjat pe unii colegi. Inclusiv președintele partidului, probabil a avut anumite nemulțumiri pentru că eram foarte vizibil, apreciat” a declarat Adrian Țuțuianu, la o televiziune locală.

Nevoia unor dezbateri în partid a fost subliniată și de președintele executiv al PSD Niculae Bădălău.

Președintele executiv al PSD Niculae Bădălău a declarat că organizarea unui Congres ar ”însănătoși” viața PSD, afirmând că este bine ca social-democrații să discute despre problemele pe care le au și spună ce vor să facă.

„Este foarte importat un Congres în viaţa oricărui partid, mai ales în viata Partidului Social Democrat. Este bine să ne vedem, să discutăm problemele, să spunem ce vrem. (…) la Congres vin şi organizaţiile locale. E bine să vorbim. Aşa se însănătoşeşte viaţa partidului”, a declarat vicepreşedintele PSD Niculae Bădălău, pentru agenția de presă citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.