Dan Petrescu și-a înjurat propriii jucători

La scorul de 3-0 pentru CFR, microfoanele unui stadion gol, deci cu o acustică perfectă, au înregistrat

Dan Petrescu și-a înjurat propriii jucători

La scorul de 3-0 pentru CFR, microfoanele unui stadion gol, deci cu o acustică perfectă, au înregistrat

CFR Cluj merge mai departe în calificările din Conference League. Echipa ardeleană dăduse ceva emoții după ce în primul meci, jucat acasă în compania bielorușilor de la Neman Grodno au făcut doar 0-0.

Dar, la returul de la Gyor, meci cu tribunele goale pentru că dacă fanii echipelor din Belarus au interzis se procedează la fel și cu suporterii echipei adverse, CFR s-a distrat și s-a impus cu 5-0.

Nu au existat nici un fel de emoții pentru jucătorii lui Dan Petrescu. Pe rând, Muhar, de două ori Bîrligea, Korenica și Nkololo au punctat, jocul fiind într-o singură direcție. Defensiva atât de sigură a lui Neman Grodno din Gruia a fost pur și simplu spulberată și tabela s-ar fi putut opri la o diferență mult mai mare, dacă lui Muhar nu i se anula a doua reușită și CFR nu mai rata alte trei-patru situații clare.

La un scor de 5-0, orice antrenor este fericit și își felicită jucătorii. Orice antrenor, dar în proporție de 99 la sută. Pentru că, pare greu de crezut, dar mai există un 1 la sută care nu se încadrează în normalitate. Acel 1 la sută se numește Dan Petrescu. La scorul de 3-0 pentru CFR, microfoanele unui stadion gol, deci cu o acustică perfectă, au înregistrat nu laude, ci urlete și potop de înjurături din partea unui Bursuc dezlănțuit de parcă echipa lui era condusă!

O asemenea atitudine i-a șocat și pe operartorii maghiari, care au focusat mai mult decât pe meci pe jalnicul spectacol de la marginea terenului. Dan Petrescu a văzut și l-a trimis pe secundul Cristi Panin să interzică orice filmare a principalulului de la CFR Cluj. Care la finalul partide a fost întrebat pentru ce a avut acces de furie. Și a răspuns prompt, lăsându-i efectiv fără replică pe jurnnaliști:

„Vă spun de ce… Pentru mine mai importanți sunt jucătorii de pe bancă. Titularii mereu își dau viața. Pe mine mă interesează cum intră ăia de pe bancă. Și se vede imediat dacă era concentrat, dacă era focusat. Și am fost foarte supărat pe toți care au intrat.

S-au salvat în ultimul minut că Michael a dat pasă și Nkololo gol. În rest mă așteptam la mai mult de la cei care au intrat de pe bancă. Voiam să-i văd mai vii, mai agresivi. Să joace mai mult cu mingea. Mi se păreau moi, iar eu nu vreau să văd jucători moi la CFR!”.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. antrenorul Dan Pentrescu nu este nici skandalagiu si nici violent nativ.

    Pur si simplu Dan Petrescu = pacient de Balaceanca .

    PS_ Priviti-i cu atentie figura ravasita si descompusa , privirea spre ” nicaieri” … apoi veti intelege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.