Petrom: Profit istoric de aproape 2 mld. € și vânzări de 9 mld.€

Statul român este acționar minoritar al Petrom, având o participație de 20,6%, prin urmare, la împărțirea dividendelor, va lua o „felie” mare din acestea.

Petrom: Profit istoric de aproape 2 mld. € și vânzări de 9 mld.€

Statul român este acționar minoritar al Petrom, având o participație de 20,6%, prin urmare, la împărțirea dividendelor, va lua o „felie” mare din acestea.

 Petrom a făcut un profit de 9,1 miliarde lei (1,8 miliarde euro – n.r.), în primele 9 luni ale anului, de 5 ori mai mare ca în aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul scumpirii generalizate a energiei, fie că e vorba de petrol, gaze, electricitate și carburanți, Petrom fiind producător pentru toate acestea, potrivit unui comunicat remis Bursei.
Este cel mai mare profit înregistrat vreodată în România, în perioada de după comunism. În aceeași perioadă menționată, vânzările totale au atins 44 de miliarde lei, adică 9 miliarde de euro, de asemenea cele mai mari vânzări înregistrate vreodată de o companie în România, de unde, anul trecut, ele erau doar de 17 miliarde lei.
Aceste rezultate excepționale au fost înregistrate în ciuda faptului că producția totală de hidrocarburi a companiei a scăzut cu 9%, iar vânzările de hidrocarburi cu 8%.
„Într-un mediu volatil, cu preţuri ridicate, cu fundamentele pieţei profund afectate de contextul geopolitic, rezultatul nostru operaţional 1-9/22 din exploatare CCA a crescut la 10 miliarde lei. În aceeaşi perioadă, contribuţia noastră la bugetul de stat a ajuns la 15 miliarde lei, un nivel aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest lucru se datorează creşterii impozitelor directe care au fost de peste 5 ori mai mari, determinate în principal de impozitarea gazelor şi energiei electrice. Investiţiile noastre au fost de 2,3 miliarde de lei, cu 25% mai mari faţă de anul trecut, şi ne aşteptăm ca suma anuală să fie în jur de 4 miliarde de lei, în funcţie de climatul investiţional. De-a lungul perioadei, ne-am operat facilităţile în siguranţă şi la niveluri ridicate de utilizare, asigurându-ne că produsele esenţiale sunt disponibile pentru clienţii noştri, avansând în acelaşi timp în proiectele noastre strategice care contribuie la securitatea aprovizionării şi la creşterea economică a ţării”, a declarat Christina Verchere, directorul general Petrom.
Statul român este acționar minoritar al Petrom, având o participație de 20,6%, prin urmare, la împărțirea dividendelor, va lua o „felie” mare din acestea. Și de la celelalte companii din energie, l acare este acționar sau chiar proprietar, statul va lua, de asemenea, dividende consistente, având în vedere că 2022 este cel mai bun an pentru companiile energetice și, în același timp, unul dintre cele mai proaste pentru consumatori, fie ei firme sau persoane fizice.
Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Nicule, petrolul, ca orice altă resursă, după Constituție, nu se poate vinde doar se poate concesiona, da în exploatare prin ANRM.
    Media și politicienii nu spun limpede acest lucru iar de ANRM nu se prea leagă nimeni.
    Guvernul oricînd poate înființa o companie ce scoate petrol dar n-o s-o facă. Dacă ar lua atîția bani de pe spinarea noastră direct lumea le-ar sării în cap. Costul de producție al unui baril de petrol la OMV-Petrom este, ultimul comunicat, de 14,1usd/baril (paișpe virgulă unu).

  2. Nu e Petrom, e OMV-Petrom, pentru ca tradatorii in loc sa pastreze Petromul al Romaniei s-au apucat sa-l vanda ba chiar impreuna cu petrolul din subsol, lucru interzis prin Constitutie, dar permis cu dispensa de la tradatori.

  3. acest profit urias explica absolut tot ce se intampla in RSR azi cu pretul energiei. si de ce OMV IL TINE IN FUNCTIE PE ACEST SUBMEDIOCRU virgil popescu! apropos! l as intreba pe acest ministru AUSTRIAC AL ENERGIEI STRECURAT IN GUVERNUL ROMANIEI : tov virgil vi se pare normal (ca moral la politicianul roman este dintotdeauna o jignire…) ca in timpul mandatului dvs si in situatia in care scremeala dvs (si a celorlati membri ai asa zisului guvern al RSR) pentru protejarea poporului roman in fata exploziei pretului combustibilului da VOIT rateuri … revin…vi se pare normal CA SOTIA DVS SA AIBA IN PORTOFOLIUL DE AFACERI 3 (TREI) STATII DE BENZINA SUB FRANCIZA O M V?!?!?

  4. Eee vedeți câți bani face statul ? Nu face decât din TVA și impozite deține și afaceri uriașe …… și Pnl-isti începuseră campania scelerată că ar fi niște amărâți (vai de steaua lor) care primesc ajutor social intre 200 si 600 de lei ăia sugeau banii țării ….

  5. @Ionut vanzare mai mare, in euro (fara inflatie), inseamna consum mai mare, deci pret prea mic. Cine considera pretul prea mare, reduce drumurile, inevitabil, ca n-are la portofel. Logica n-are treaba cu nervii. Altfel, comenteaza articolele, nu comentarile pe care nu le intelegi.

  6. Nu mai scrie domnule, profit Petrom, scrie direct, profit austriac, ca noi luam praful de pe toba! Incarca austriecii cheltuielile, astfel ca profitul „romanesc”, este sub cheltuieli!!

  7. Cand Franta a trecut la euro, preturile au sarit in aer! A fost o vreme, se spunea francezilor: cumparati made in france! La noi, Loganul e naspa! Hai pa!

  8. Cand s-au marit preturile peste zi,romanul prost si lacom s-a repezit imediat in benzinarie ca sa faca un plin mai ieftin.erau cozi imense.asta a fost solutia noastra:sa bagam benzina in saci si bidoane.suntem prosti si lacomi de crapa pamantul sub noi.ne meritam soarta.suntem si noi parte a problemei.ne complacem si sustinem acest sistem economic defect.

  9. „Statul român este acționar minoritar al Petrom, având o participație de 20,6%, prin urmare, la împărțirea dividendelor, va lua o „felie” mare din acestea”.
    La OMV statul austriac este majoritar. Petrolul si gazele României au fost vândute pe nimic către OMV -Austria pe nimic,excepție șpaga, știe Adrian Năstase.
    OMV ne vinde acum petrolul si gazele ,foste ale Romaniei la pretul bursei Viena. Deci cine ia profitul gras?
    AUSTRIA! Noi cu dinții la gard! Aici ne-au adus trădătorii care acum sunt bine-merci.
    Contractele jefuitoare sunt secretizare! Poporul român nu are acces la clauzele din contracte!
    Cel mai recent tun-JAF e „vanzarea” centralei MINTIA!
    E liniște, totul e in ordine.
    Mămăligă e crudă si moale! Nu face explozie! Ne uitam la televizor si ne vaitam de preturi aberante,INFLAȚIE,salarii,pensii.
    Vizionare plăcută! Nu uitați să mai puneti o haină pe voi!

  10. Tomlin,sa inteleg ca tu nu alimentezi cand e pretul mare? Ai auzit de consumator captiv?pozitia dominanta e la vanzator.te face cum vrea el.tu n-ai intels care e scopul.vezi ce zic astia cu marea lor resetare.pana te dumiresti,eu te includ in categoria idiotilor utili.pproblema e ca sunteti multi,bre.

  11. tov Nastase. Ai vandut tot Petromul, rafinarii, conducte, sonde, benzinarii cu fantastica suma de 600 milioane. Si ca bonus, le dam inapoi un miliard, cheltuieli de mediu.
    Nu-i asa ca suntem inteligenti si patrioti?

  12. Capitalism,piata libera,concurenta sunt doar niste vorbe goale.in realitate avem pozitii de monopol sau cvasi-monopol,preturi speculative si piete nefunctionale.totul este o pacaleala.

  13. Ati observat cumva vreo diminuare a vanzarilor de carburanti din cauza cresterii preturilor?

  14. Profituri mari in pietele de energie, gaze si combustibili. La fel in sistemul bancar. Pentru cine are ochi sa vada si minte sa inteleaga, asta spune totul despre crizele cara macina Europa si nu numai.

  15. Ce dracu tot aveti cu statul roman care ia 400 milioane in vreme ce statul austriac ia 1,5miliarde de euro . Propaganda antiromaneasca incepe cu ura fata de statul roman , de parca statul roman va mai controleaza economia . Economia Romaniei in afara industriei de incasat bani la WC urile publice ,ori CEC Bank ,nu mai este a Romaniei, ia este subordonata intereselor straine , fiind direct influentata de aceste interese . Daca un prim ministru incearca ceva care sa restabileasca autoritatea romaneasca asupra unei industri s-au fabrici etc , ia drumul Doftanei in secunda 2 . Daca vrei sa fi vorbit de bine si elogiat de presa romaneasca si straina , te supui ordinelor si faci politica lui Popescu ,de exemplu . Statul roman ar trebui sa ia caimacul , nu de alta dar industria petroliera cu Petrom in frunte , a fost construita de romani prin intermediul statului roman , nu austriac . Statul austriac cand a venit a inchis capacitati petrochimice inclisiv Oltchim prin imchiderea Arpechim, a pus statul roman la despagubiri pentru asa zisa ecologizare a campurilor vechi petroliere ,despagubiri mai mari decat au dat ei pe Petrom cand era perla Romaniei. Acum ei doar scumpesc benzina si nu platesc redevente echitabile , platesc 3,5/ ca la mucea .Si in Africa redeventele depasrsc 30/ , la noi platesc in offsoriri politicieni si generali si sug tot ce pot Romaniei .
    Statul roman sunt eu si tu si inca 18 milioane de romani care iubesc Romania si cativa care o otravesc si tradeaza spre a o supune altora !

  16. Nu ma mira, aceleasi profituri imense le facea Petrom si pe vremea lui Petrov cand tot fara justificare ajunsese litrul de carburant de la 4 lei si ceva la aproape 7 lei. Hai sa-i aud acum pe aia spalati pe creier cu concurenta, cu economia de piata si alte povesti din astea de adormit copiii! Cautati pe net ce este monopolul capitalist protejat de stat si veti vedea unde suntem de fapt, adica acolo unde statul intervine pentru a proteja afacerile de tip monopolist! Istoria este ca o spirala care se repeta la nivele diferite!

  17. Furtul e mai întortocheat. Majoritatea banilor din prețurile speculative se duc la buget și de acolo în buzunarele cîtorva.
    Ași uitat să citați ce-i mai însemnat din comunicat: costurile de producție OMV-Petrom este de 14,1 usd/baril în timp ce se vinde cu ceva peste 88 usd/baril.

  18. Aici sint banii furati de la noi toti!!! Pretul speculativ garantat de nasul Muniz si guvernul sau mafiot ce conduce nu doar USA ci tot occidentul prin dictatura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.