Piaţa Progresul va intra în modernizare, în următoarele două săptămâni

Piaţa Progresul din sectorul 4 va intra într-un amplu proces de modernizare, în următoarele două săptămâni, dacă firma Rotary Construct va fi declarată câştigătoarea licitaţiei organizate marţi pentru întocmirea proiectului de execuţie şi construcţie, scrie Agerpres. Anunţul a fost făcut de directorul Administraţiei Pieţelor Sectorului 4, Ştefan Florescu, cu ocazia licitaţiei deschise ce a avut loc la sediul adminstraţiei. „Caietul de sarcini impune, conform legii, nişte reguli clare şi am dorit să eliminăm posibilitatea înscrierii la licitaţie a unor firme fără potenţial real de a face acest proiect, acele firme mici, de apartament. S-a înscris Rotary Construct şi vom analiza oferta lor.În termen de 48 de ore trebuie să publicăm anunţul dacă respectă cerinţele impuse, iar în următoarele zile se poate semna şi contractul de execuţie”,a spus Ştefan Florescu. Directorul general al Administraţiei Pieţelor a arătat că că în această vară, în două săptămâni pot începe lucrările efective de modernizare, iar într-un an se pot finaliza. Noua Piaţă Progersul urmează să se desfăşoare pe o suprafaţă de 7.000 mp, să deţină subsol cu spaţii tehnice, centrală de ventilaţie, centrală termică, staţie de pompare, parter, etaj şi terasă. Pe terasă este prevăzută realizarea unei parcări cu peste 200 de locuri. Primăria sectorului 4 a decis să închidă în această perioadă spaţiul agroalimentar vechi şi a mutat tarabele în spatele noului complex agroalimentar din apropierea Piaţei Progresul.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.