Pictorul femeilor frumoase, luxoase şi senzuale

Viena „respiră” Klimt

Peste tot, în capitala austriacă, sunt afişe şi panouri care invită în lumea artei lui Gustav Klimt. De-a lungul acestui an, Viena sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea acestui pictor celebru prin 10 expoziţii, oferind iubitorilor de artă prilejul de a redescoperi diferitele faţete ale creaţiei artistului care şi-a împărţit viaţa între Viena şi malurile lacului Attersee.

Fiulunui artizan în orfevrerie, Klimt a studiat, începând din 1876, la Şcoala de Arte Aplicate, păstrătoare a tradiţiilor imperiale. Începutul carierei lui de pictor a fost marcat de stilul academic folosit la construirea Ringului şi la decorarea edificiilor care îl flanchează. Artistul a realizat, împreună cu fratele său, Ernst, şi cu prietenul Franz von Matsch, în cadrul “Companiei Artiştilor”, pe care au fondat-o în 1883, decorul multor clădiri publice şi particulare. Frescele lor din această perioadă, pentru teatre şi palate, sunt impregnate de istoricismul vienez, marca artiştilor reuniţi la “Künstlerhaus”.Din 6 iulie până la 2 septembrie, vizitatorii vor putea descoperi aiciexpoziţia „Gustav Klimt şi Künstlerhaus”.

Adele Bloch Bauer I

În 1888, o comandă oficială prestigioasă, cea a decorului scării de la “Kunsthistorisches Museum”, a rămas neterminată din cauza morţii pictorului favorit al Curţii, Hans Makart. Ea va fi continuată de Klimt şi partenerii lui. Cele patru mari compoziţii semnate de el, din totalul de 10, relevă stilul eclectic al pictorului la acel moment, prin împrumuturile din arta egipteană, din statuara antică, din icoanele şi mozaicurile bizantine. Alegerile iconografice sunt şi ele în acord cu tradiţia, dar simţul liniei şi al decorului este vizibil în alegoriile feminine ale Antichităţii greceşti sau ale artei egiptene, ca şi gustul pentru o frumuseţe luxoasă şi senzuală.

Arta egipteana, pictura de la Kunsthistorisches Museum

La „Kunsthistorisches Museum” este deschisă, până în 4 mai, o expoziţie ce propune, alături de picturile ce decorează marea scară, şi desenele pregătitoare. Ea dezvăluie astfel geneza decorului şi pune în lumină cercetările estetice ale lui Klimt din anii 1886-1897, perioada sa de maturitate artistică.

Scandalul alegoriilor pentru Universitate

La începutul anilor 1890, Klimt evoluează către “Jugendstil”, varianta vieneză a stilului 1900. În 1894, Klimt şi Von Matsch primesc comanda unei fresce de plafon la noua Universitate din Viena. Alegoriile celor trei facultăţi, Filosofie, Medicină şi Drept, îi revin lui Klimt. Proiectul pentru primele două, prezentat la Expoziţia Universală de la Paris şi la cea Secession din 1900, au stârnit păreri contradictorii din cauza îndepărtării lor de imaginile tradiţionale. Senzualitatea îndrăzneaţă, naturalismul, asimetria accentuată au fost considerate scandaloase şi imorale. Într-un vârtej de lumină, “Medicina” reprezenta umanitatea epuizată, într-o învălmăşeală de nuduri, având în mijlocul lor Moartea, conduse de o mândră şi neliniştitoare Hygea, fiica lui Asklepios. Înscrisă în pesimismul ideilor lui Schopenhauer, de care Klimt a fost atras, imaginea comunică un sentiment de tulburare profundă, departe de alegoria artei de a vindeca aşteptată de comanditari.

Panoul central al Frizei Beethoven

Dezbaterile violente care au urmat, atât din punct de vedere politic, cât şi din cel estetic, au dus la respingerea lor de către comisia ministerială. Klimt a fost prins în lupta dintre vechea viziune morală a artei şielanul către o nouă estetică. În 1905, artistul a răscumpărat de la Minister “Picturile de la Facultate” şi a terminat, doi ani mai târziu, “Jurisprudenţa”. Dar, din acel moment, el a refuzat orice comandă publică. Aceste opere au fost distruse în incendiul castelului Immerdorf, în 1943.

Secession şi Friza Beethoven

Refuzând compromisurile şi fidel viziunii sale, Klimt, împreună cu alţi artişti, a părăsit “Künstlerhaus” în 1897, fondând “Vereinigung Bildender Künstler Osterreich”, sau “Secession”, al cărei preşedinte a fost. Îndepărtându-se de tradiţiile academice şi istoriciste, membrii noii grupări doreau să promoveze originalitatea iconografică şi stilistică a fiecărui creator, să îmbogăţească scena artistică vieneză prin acordarea cu noutăţile europene. Artişti francezi, belgieni şi scoţieni au fost invitaţi să expună la Viena în 1900. Fernand Khnopff, cu care Klimt întreţinea o strânsă prietenie, Jan Toorop şi George Minne i-au influenţat puternic opera, atât din punct de vedere estetic, cât şi etnic.

La „Palatul Belvedere”, care deţine o foarte importantă selecţie de artă austriacă, printre care şi cea mai bogată colecţie din lume de picturi de Klimt, sunt organizate două expoziţii. Prima, „Gustav Klimt/ Josef Hoffmann. Pionierii modernităţii”, s-a aplecat asupra raporturilor dintre Klimt şi Hoffmann, evocând, prin numeroase machete şiproiecte, câteva interioare particulare realizate de ei, pentru a punctainfluenţele reciproce între cei doi şi artiştii belgieni. Cea de a doua, intitulată „150 de ani: Gustav Klimt”, deschisă din 15 iunie 2012 în 6 ianuarie 2013, va urmări bogăţia criticii operei lui Klimt.

Friza Beethoven, fragment

Începând din 1898, expoziţiile noii mişcări s-au deschis în “Pavilionul Secession”, conceput de Josef Maria Olbrich. Deasupra portalului se putea citi deviza “Fiecărui secol, arta sa, artei, întreaga libertate”. Expoziţia cea mai importantă pentru Klimt a fost cea din 1902, concepută în jurul statuii lui Beethoven, semnate de Max Klinger. Fresca lui Klimt o înconjura ca un cadru. Proiectul, orchestrat de Josef Hoffmann, viza crearea unei opere de artă totale, în care muzica, arhitectura, pictura, sculptura să se unească în acelaşi scop. De o parte şi de alta a zidului central, Klimt a figurat “Aspiraţia către fericire”, inspirându-se din interpretarea wagneriană a “Simfoniei a IX”-a. Ultima strofă din “Odă bucuriei” de Schiller, cu care se termină simfonia, domină complexa iconografie.

Adele Bloch Bauer II

Peretele central reprezintă forţele ostile în contrast puternic cu figurile clare, luminoase, delicate, aeriene ale pereţilor adiacenţi. Typhe, înfricoşătorul monstru al mitologiei greceşti, este înconjurat de cele trei Gorgone, fiicele sale şi de “Voluptate”, “Necumpătare”, “Impudoare” şi “Durere”. Aceste alegorii evocă “Picturile dela Facultate”. Partea centrală a frescei este considerată de mulţi exegeţi drept o reglare de conturi cu academicienii, politicienii şi ignoranţa criticilor. „Friza Beethoven” dovedeşte măsura în care viziunile unor paradisuri eterice sunt bântuite la Klimt de premoniţia căderii. Artistul nu este un optimist. Primită elogios de confraţii pictorului, “Friza Beethoven” a provocat totuşi reacţii de surpriză şi de indignare din partea unei însemnate părţi a publicului şi a presei.

„Friza Beethoven”, lungă de 34 de metri,a fost demontată în 1903, fresca devenind proprietate particulară până în 1973, când a fost cumpărată de Stat şi remotată în Pavilion în 1986.

Perioada de aur şi icoanele feminine

Călătoria lui Klimt, în 1903, la Veneţia şi la Ravenna a fost considerată adesea ca sursă a „perioadei aurite” în care ornamentul preţios, cu geometrie delicată, abundenţa auriului şi preţiozitatea culorilor au jucat un rol primordial. Subiectele acestei perioade sunt legate întotdeauna de condiţia umană, de viaţă,dragoste, moarte. Este deceniul în care îşi pictează capodoperele cele mai cunoscute.

Cele trei varste ale femeii

Au contat şi colaborările sale frecvente cu „Wiener Werkstätte”, fondat în 1903 de Josef Hoffmann, Otto Wagner şi Koloman Moser. Klimt şi Hoffmann au lucrat împreună din 1897 până în 1902 la aproximativ 20 de interioare. Klimt admira mobilele lui Hoffmann, pe care le figura uneori în picturile sale cu interioare, ca şi bijuteriile atelierului, dintre care alegea daruri pentru iubita sa Emilie Flöge. Motivele, culorile, jocurile de materiale sunt adesea prezente şi în picturile sale. Tot din această perioadă datează portretele de femei, mai ales din înalta societate vieneză. „Portretul lui Emilie Flöge”, din 1902, a fost primul în care pictorul a combinat o figură realistă cu elementepur decorative în fundal şi în veşminte. „Portretul Adelei Bloch I” (1907), majestuos simbol al perioadei aurite, a fost descris adesea ca o „pictură-mozaic”. Aici ornamentul capătă autonomie, motivele rochiei şi ale capei nu mai urmează un model realist, ci se întretaie în modalitatea specifică decorului. În timp ce lucra la acest portret, artistul a conceput friza de la Palatul Stoclet. Desenele pregătitoare, restaurate recent, sunt expuse la MAK. Poate fi admirată această ultimă etapă a conceperii frizei desenate la scară, cu mare precizie. Cartoanele au fost abundent adnotate de Klimt pentru a indica artizanilor de la „Wiener Werkstätte”,care realizau mozaicul, ce materiale trebuiau folosite, tenta, strălucirea, culoarea lor…

Deschisă în 21 martie,expoziţia „Decorurilelui Klimt pentru Palatul Stoclet” de la „MAK” prezintă,până în 15 iulie, decorurile concepute pentru palatuldin Bruxelles al bancherului şi colecţionarului de artă belgian Adolphe Stolclet. Ea cuprinde cartoanele mozaicurilor şi desenele, restaurate recent, create de Klimt pentru sufrageria edificiului.

Către o paletă mai vie: influenţa lui Matisse

În 1909, probabil după întâlnirea cu Matisse şi cu fovii de la Paris, pânzele lui Klimt sunt invadate de culori vii, în tonuri contrastante, metalice şi minerale. Cel mai frapant exemplu este „Portretul lui Adele Bloch Bauer II”. Jocul ambivalent între figură şi fundal se păstrează, dar tratarea este mai spontană, bazată mai mult pe culori decât pe linie. Redescoperit recent într-o colecţie particulară, „Portretul Barbarei Flöge”, din 1915, ilustrează ultima tendinţă din creaţia lui Klimt. Lucrarea este de o mare simplitate ornamentală şi cromatică, cu o gamă mai sobră, caracteristică ultimelor opere, multe rămase neterminate la moartea artistului.

Portretul Emiliei Floge

Peisaje, călătorii

Un aspect important al operei lui Klimt, mai puţin cunoscut, a fost descoperit şi studiat relativ recent. În liniştea lacului Attersee, artistul a pictat în fiecare vară, începând din 1899, un mare număr de peisaje, din care figura umană este absentă. Ele relevă însă un mare colorist. Îndrăzneala avangardistă a cadrajelor, cu linia orizontului foarte sus, alegerea formatului pătrat al pânzei, care conferă seninătate şi echilibru, tratarea imaginii în două dimensiuni le conferă originalitate şi modernitate. Sunt peisaje-stare de spirit, ce atestă într-o oarecare măsură influenţa avangardei franceze. Compoziţia este atât de precisă, încât locurile pictate pot fi identificate, dar ele sunt în acelaşi timp un răspuns emoţional al pictorului la frumuseţea schimbătoare a naturii.Aceste peisaje, spre deosebire de portrete, de compoziţiile alegorice şi simbolice, sunt o parte a căutării frumuseţii ce eliberează de orice suferinţă.

Sarutul

La „Leopold Museum”, muzeul creat de cuplul de colecţionari Rudolf şi Elisabeth Leopold, vizitatorul poate descoperi, până în 11 iunie, sub titlul„Klimt călător”,o parte din arhiva Emiliei Flöge, muza şi partenera artistului. Cu ajutorul numeroaselor cărţi poştale şi fotografii, sunt evocate călătoriile lui Klimt, pentru a înţelege mai bine influenţa lor asupra evoluţiei sale artistice.

Picturile redescoperite ale lui Klimt

În „Anul Klimt” au reapărut trei picturi ale artistului, considerate pierdute. Două sunt prezentate în expoziţia de la Belvedere, „Klimt/ Hoffmann”, unul, „Peisaj cu mesteceni pe malul lacului”, a fost vândut la Sotheby’s din Londra, la 8 februarie, cu 78.893, 650 de lire sterline.

Pentru Alfred Weindinger, comisarul expoziţiei „Klimt/ Hoffmann”, „opera cea mai importantă care a fost descoperită este «Portretul Barbarei Flöge», mama lui Emilie. Existenţa lui era cunoscută dintr-o fotografie alb-negru, dar nu se ştia nimic despre locul în care se află. Cu câteva săptămâni înainte de deschiderea expoziţiei, am primit un telefon de la proprietara lui, care mi-a propus să ne împrumute opera.”

Pomul vietii, pictura de la Palatul Stoclet din Bruxelles

„Portret de tânără văzută din faţă”, reprezentând un cap de femeie cu privire intensă şi fixă, purtând cercei de aur, a apărut la puţin timp după deschiderea expoziţiei.

Cea de a treia pictură era şi ea cunoscută după o fotografie realizată la a treisprezecea expoziţie „Secession”. Esteun peisaj din 1901, prezentând mesteceni pe malulunui lac. Trimisă la Viena pentru a fi studiată, a fost autentificată cu certitudine, mai ales „graţie unui studiu al desenului subiacent care este foarte asemănător operelor lui Klimt din această perioadă. Ca «Der Stille Weiher» de la Leopold Museum, din 1899”.

Klimt, un desenator prolix şi necunoscut

Artistul a lăsat în jur de 3.000 de desene, necunoscute, mai ales prin comparaţie cuopera sa pictată. Publicarea unui catalog al lor şi expoziţia cu 150 de lucrări ce le este consacrată la Albertina, sub curatoriatul lui Marian Bisanz-Prakken, autorul catalogului,până în 10 iunie, constituie unul dintre momentele cele mai importante ale celebrării vieneze a artistului.

Nuda Veritas

Este prima expoziţie, după 50 de ani, care prezintă exclusiv desenele sale. Klimt picta încet, revenind adesea asupra compoziţiilor, uneori timp de mai mulţi ani. În schimb, desena într-o manieră rapidă şi spontană. Este însă o spontaneitate dublată de disciplina deprinsă în tipul formării sale academiste, încare figura umană este tratată în manieră clasică. Atât mişcările, cât şi poziţiile figurilor desenate de Klimt suntsupuse unorreguli stricte. Artistul folosea întotdeana foi de aceeaşi mărime şi plasa cu grijă personajul în spaţiu, subordonându-se acestui cadru imaginar. De-a lungul carierei însă, când evoluează către un stil mai simbolist, cu teme tratând în special condiţia umană, se îndepărtează cumva de tradiţia academică. Desenele sale au drept subiect exclusiv figura umană şi urmează aceleaşi cercetări ca şi pictura lui, dar sunt mai pline de forţă. În primele picturi alegorice, liniile, contururile, trecerea între culori sunt foarte fluide. În desenele contemporane lor, Klimt indică umbrele şi se opreşte asupra contururilor suple şi estompate. Apoi, în perioada aurită, către 1903-1904, a început să deseneze pe foi mai mari de hârtie japoneză, care are o suprafaţă strălucitoare, folosind un creion care are, ca şi aurul, un reflex metalic şi dă un caracter incisiv liniei. La sfârşitul vieţii, marcat de influenţa lui Matisse, desenează cu un creion gras. Trăsăturile sunt mai groase, tot fluide, dar cu dese întreruperi şi cu repetiţii frecvente. Aceste linii suprapuse crează un efect aproape pictural. Subiectele desenate evoluează şi ele, figura feminină fiind prezentată în poziţii din ce în ce mai compexe. Suntnumeroase desenele erotice. Este perioada în care lucra la două proiecte importante: „Fecioara” şi „Mireasa”.

Serpi de apa II

„Filosofia”, din 1900, este prima alegorie modernă a vieţii în care sunt prezentate cupluri înlănţuite de îndrăgostiţi. Desenele merg însă mai departe, ajungând la scene erotice explicite, uneori autoerotice. Sexul este figurat ca origine a lumii, învestit cu o dimensiune aproape sacră. Ideea potrivit căreia femeile sunt mult mai aproape decât bărbaţii de misterul vieţii era răspândită în filosofia artei, în epocă. La Klimt, există o ambivalenţă profundă a sacrului şi eroticului, a purităţii şi demoniacului.

„Nuda Veritas”

Din 10 mai până în 29 octombrie, la „Muzeul Austriac al Teatrului” (Theatermuseum), va fi deschisă expoziţia „Contra Klimt. Nuda Veritas şi apărătorul ei, Hermann Bahr”, în jurul marii picturi „Nuda Veritas” a lui Klimt, din 1899, foarte îndepărtată de figurile idealizate pe care le picta la începutul carierei. Expoziţia va explora locul alegoriei în creaţia artistului şi lipsa lui de atenţie faţă de reacţia publicului. În ciuda criticilor, Klimt a proclamat totala libertate a artistului.

Din 16 mai până în 16 septembrie, la „Wien Museum”, sub titlul „Klimt. Colecţia Muzeului Vienei”, pictorul este evocat prin intemediul unei serii de portrete, alături de o bluză de lucru, un mulaj al mâinii sale drepte, afişe şi stampe create pentru fundaţia „Secession”. Vor fi prezentate 400 de desene, piesa-far a expunerii fiind „Portretul Emiliei Flöge”.

De la sfârşitul lunii februarie, au fost expuse, la „Leopold Museum”, numeroase scrisori şi cărţi poştale din fondul Emilie Flöge.

De semnalat şi albumul „Gustav Klimt în fotografii”, prezentând 70 de fotografii realizate de mari fotografi austriecti ai epocii, cum ar fi Moriz Nähr sau Madame Dora. Cele făcute de Driederich Walker la începutul anilor 1910, sunt singurele imagini color cu Klimt. „Este important să-l vedem pe artist aşa cum era în viaţa cotidiană, să vedem cum trăia, la Viena, la Attersee”, precizează Alfred Weidinger.

În sfârşit, în 2012, o lucrare, „Klimt Schritten”, cuprinde toate scrierile lui Klimt, de la notele cele mai scurte la scrisori.