Pictura pe sticlă a lui Pierre Jouffroy, redescoperită de colecţionari

Pierre Jouffroy (1718-1796) s-a ilustrat în tehnica picturii pe sticlă, în care a dat dovadă de virtuozitate, fiind unul dintre rarii artişti francezi ai acestei arte care şi-au semnat operele. A lucrat la Paris şi la curtea regelui Poloniei, Stanislas Leszczynski, în Lorrena. A practicat şi pictura pe pânză.

Artistul a fost mândru de titlul „pictorul pe sticlă al regelui Poloniei, duce de Lorrena şi de Bar”. Timp de 15 ani, din 1752 până în 1767, a realizat admirabile lucrări în această tehnică, foarte apreciate şi căutate în secolul al XVIII-lea, care sunt redescoperite în zilele noastre.

Diferiţi biografi ai artistului nu dau decât indicaţii sumare şi nesigure privind identitatea pictorului. Cercetări recente în arhive, biblioteci, muzee, castele, biserici şi colecţii particulare din Franţa şi din afara ei, mai ales cele întreprinse de istoricul de artă Jeannine Geyssant, au permis redescoperirea omului şi realizarea unui catalog provizoriu al operelor sale.

O dinastie de pictori

Tânără în costum chinezesc, 1757

Pierre Jouffroy aparţinea unei familii cu trei generaţii de pictori. Tatăl său, Pierre-Claude Jouffroy, se născuse la Salins-les-Bains în Jura. Semnătura lui, găsită pe un ulei pe pânză intitulat „Ridicarea la ceruri”, din biserica din Bonnefontaine, o atestă: „pinxit petrus. Jouffroy./salineus. 1738”. El a fost realizatorul încântătoarelor decoraţii în lemn de la castelul Cléron, în Doubs, care ilustrează în 21 de panouri povestea lui Don Quijote. Panourile au fost pictate după cartoanele de tapiserie ale lui Charles Coypel.

Din căsătoria lui Jouffroy cu Catherine Fayet s-a născut, la Strasbourg, Pierre Jouffroy. Acesta urmează arta tatălui său. Cele două semnături sunt, de altfel, foarte apropiate – chiar dacă diferă în grafia literei P – astfel încât toate dicţionarele de artişti au confundat operele tatălui cu cele ale fiului.

Cel de al treilea pictor al dinastiei, Jean-Baptiste, perpetuează tradiţia şi primeşte un premiu al Şcolii de Artă din Dijon în 1781.

Pierre Jouffroy a învăţat desigur meseria de la tatăl său. La vârsta de 30 de ani, el pictează pe pânză portretele notabilităţilor din Dijon, Autun şi Semur, cum ar fi „Familia lui Louis Demanche, avocat în Parlamentul din Dijon, soţia sa Marie Jacob şi fiica lor Louise”, tablou ce aparţine Muzeului Rolin din Autun.

Din 1751 datează portretul unui „Bărbat în armură mângâind un câine”, care a apărut într-o licitaţie la „Hôtel Drouot” în toamna anului 2011. Tributar încă artei tatălui său, nu semnează aceste lucrări cu numele lui, ci „pictat de Jouffroy fiul”. Tot aşa sunt semnate şi un „Sfântul Dominique” din 1750, o pânză păstrată în biserica din Marcigny-sous-Thil din Bourgone, dar şi un mare tablou, tot pe pânză, „Renaud şi Armida”.

Leda şi lebăda, 1760, colecţia Geissan

În 1756, la vârsta de 38 de ani, semnează pentru prima dată cu un singur nume, Jouffroy, un „Portret de femeie cu ghirlandă de flori”. În anul următor, realizează două portrete la comandă canadiană: “Henri-Marie Dubreuil de Pontbriand, episcop de Quebec” şi „Charles Duplessis, magistrat general al Canadei”. Într-un raport al experţilor, cerut de Duplessis în 1757, se specifică: „Profilul arhiepiscopului este asemănător cu trăsăturile din profil, lucru foarte greu de executat (…) portretul lui Duplessis seamănă foarte mult cu modelul şi este pictat cu culori frumoase (…) aceste portrete pot fi transportate pe mare în Canada fără a suferi stricăciuni şi chiar mai departe, fără nicio teamă”. Nu se ştie ce au devenit aceste tablouri. Raportul dă şi adresa din Paris a pictorului: „Paris, Pont Notre-Dame, la firma Espérance, într-o cameră de la primul etaj cu vedere spre Pont Notre-Dame”. Locuia deci la un han, destul de modest. Se va muta în strada Saint-Honoré, în 1862.

Pierre Jouffroy nu se mulţumeşte să picteze pe pânză. Începe în curând să exerseze pictura pe sticlă, o artă foarte dificilă. Cunoştea desigur picturile pe sticlă alsaciene, elveţiene şi germane. Este foarte posibil să fi studiat şi picturile pe sticlă în straturi foarte fine, suprapuse, satinate, realizate în China, foarte la modă în Europa în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Existenţa a cel puţin trei portrete de femei, ale căror costume sunt inspirate din cele ale femeilor din înalta societate chineză, o sugerează. Pe de altă parte, l-a întâlnit probabil pe Victor Vispré, autorul unor naturi moarte, pictate pe sticlă, activ la Paris între 1755 şi 1760, şi care a expus la Londra în aceeaşi perioadă cu Jouffroy.

Achille şi Deidamia

Cea mai veche pictură pe sticlă de Jouffroy o reprezintă pe „Venus plângându-l pe Adonis” şi datează din 1752. Este o compoziţie frumoasă, cu tente satinate, arătând-o pe Venus lângă carul său, însoţită de două lebede. Modelul este o gravură de Michel Aubert după o pânză de François Boucher inspirată de „Metamorfozele” lui Ovidiu. Prezenţa unui blazon al familiei Ragny din Bourgogne se referă la căsătoria a doi veri primari la Castelul Juilly din Saint Euphrôn, pe Coasta de Aur.

O altă pictură celebră, pe sticlă, celebrează alianţa între famillile Bourbon-Condé şi Rohan-Soubise. Scena este inspirată de poemul epic „Ierusalimul eliberat” al lui Torquato Tasso şi îl reprezintă pe Renaud adormit în braţele Armidei. Blazonul lui Louis V Joseph de Bourbon, prinţ de Condé, face aluzie la căsătoria lui cu Charlotte de Rohan-Soubise în 1753. Carnaţia personajelor este admirabil redată.

Pictorul pe sticlă al Regelui Poloniei, Duce de Lorrena şi de Bar

Jean-Pierre Allouveau de Montreal, datat 1759, din colecţia J.Geissant

Talentul lui Jouffroy şi perfecta stăpânire a tehnicii picturii pe sticlă au fost recunoscute repede în două periodice: „La Feuille nécessaire” şi „Mercure de France”, care lăudau operele sale.

„Tablouri pictate pe sticlă în 1759 sunt achiziţionate de Bondel de Gagny, trezorier general şi mare colecţionar. Portretul unei chinezoaice a intrat în celebra colecţie a lui Jean de Julienne, director al manufacturilor regale de ţesături şi protector al artiştilor”.

Tabloul reprezentând-o pe Leda, evocat în „La Feuille nécessaire”m are ca model o acuarelă de Gaspard Duchange, pictată după Corregio. Tratarea delicată şi senzuală a nudului Ledei se regăseşte şi în cel al Deidamiei şi în cel al Issei.

O anumită bunăstare materială însoţeşte această celebritate.

Se ştie că artistul a pictat-o pe regina Maria Leszczynska de mai multe ori, mai ales în 1759, după cum scrie „Mercure de France”. Un singur portret din 1760 este însă cunoscut. Modelul a fost o stampă de Jacques-Nicolas Tardieu, după tabloul lui Jean-Marc Natier. În 1815, domnul d’Aubergny din Versailles a propus muzeelor regale, spre vânzare, două portrete ale reginei, pictate pe sticlă.

Nu se ştie dacă admirabilul portret care s-a păstrat a atras atenţia tatălui reginei, Stanilas Leszczynski, sau a fost o comandă. Oricum, Jouffroy a fost recunoscut atunci „pictor pe stică al regelui Poloniei”.

Jeanne Garat, ca zeiţa Diana, din colecţia Geissan

Personaj cultivat, mare ctitor şi mecena, Stanislas Leszczynski ţinea la Nancy şi la Luneville o curte strălucită care a contribuit la dezvoltarea literelor, a ştiinţelor şi a artelor. Jouffroy a rămas în serviciul lui până la moartea regelui, în 1766.

Păstrându-şi adresa din Paris, artistul locuieşte în Lorena, unde îl pictează pe Jean-Baptiste Suster, primul valet al Ducelui, prezentat într-un cadru oval. El o portretizează şi pe Maria-Christina de Saxa, sora moştenitoarei tronului, Maria-Josepha de Saxa, la Băile de la Plombières, în 1762, împreună cu Adelaide şi Victoria.

Maria-Christina de Saxa era cunoscută ca mecena şi protectoare a artelor. În acelaşi an, Jouffroy ajunge şi la curtea electorului Palatinatului, pentru portretul în picioare al Elisabethei-Augusta, soţia marelui Elector Charles Theodore.

Un florilegiu de portrete şi scene mitologice

Marchizul Jean-Francois de Bertrand de Saint Leonard, datat 1767

Timp de 15 ani, Jouffroy pictează numeroase portrete pe sticlă ale nobilimii sau marii burghezii. Un foarte frumos portret, „Tânără în costum chinezesc”, este datat 1757. Lunga rochie de mătase albastră este încrustată cu un blazon de mandarin, decorat cu un cocor prezentat în oglindă. Acest simbol, purtat în general de bărbaţi, indica rangul într-o funcţie publică, dar putea decora şi veşmintele feminine. În anul următor, acelaşi costum este purtat de „Prinţesa de Conti”. Rochia este aici roşie, modelul poartă un lung colier de coral, iar figura este uşor întoarsă spre dreapta. Această prinţesă, strănepoată a lui Ludovic al XIV-lea şi a Doamnei de Montespan, avea atunci 32 de ani. Un al treilea portret al unei femei în costum de chinezoaică, pictat pe sticlă, de dimensiuni mai mici, este menţionat într-o vânzare de lucrări din colecţia Jean de Julienne, din 1767.

1759 a fost un an fast pentru Jouffroy. În afara tablourilor citate în presă se cunosc portretele lui Jean-Pierre Allouveau de Montreal, consilier electoral din Limoges, care aparţinea uneia dintre cele mai vechi şi importante familii ale înaltei burghezii din Limousin, şi cel al lui Jeanne Garat costumată în Diana, cea de a treia soţie a acestuia, fiica unui controlor general al Finanţelor de la Generalitatea din Limoges. Este de reţinut, de asemenea, tabloul reprezentându-l pe contele Charles d’Aumale, şeful inginerilor militari care a comanat lucrările geniştilor în timpul asediului de la Ménin, al căror plan îl arată în această compoziţie. În anii următori, Jouffroy a reprezentat-o pe contesa Esparbes de Lussan, amantă efemeră a lui Ludovic al XV-lea, tot ca Diana.

Printre numeroasele scene mitologice şi biblice, realizate în tehnica picturii pe sticlă după gravuri, se numără „Achille şi Deidamia”, după o gravură de Jacob Balthasar, ea însăşi după un tablou de Pierre-Jacques Cazes, „Apollon şi Issa”. Această a doua poveste, inspirată de „Metamorfozele” lui Ovidiu, este la originea pastoralei eroice pe care Doamna de Pompadour a jucat-o la Curte, în 1749, ea având rolul Issei.

Eliseba de Pinto, lucrare expusă la Muzeul de Istorie a Evreilor din Amsterdam

Joufroy a expus la Londra trei picturi pe sticlă: o Venus şi un portret, la Societatea Artiştilor din Mare Britanie, şi „Regele David şi Bethsabeea”, la „Free Society of Artists”.

Moartea regelui Stanislas în 1766 pare să-l fi determinat pe artist să renunţe la pictura pe sticlă. Există însă şi alţi factori care explică renunţarea. Pictarea unui portret pe sticlă este mai dificilă şi de mai lungă durată, în consecinţă preţul trebuie să fie mai mare. În plus, opera este extrem de fragilă. De altfel, în anii 1770, această artă n-a mai interesat publicul.

Jouffroy se întoarce la pictura pe pânză, pe care o practicase şi în anii precedenţi, dar mult mai rar. Se cunosc „Portretul de tânără cu ghirlandă de flori”, cele două portrete pentru Canada şi „Portret de femeie cu câine”, aflat într-o colecţie particulară din Anglia, „Leda şi lebăda”, o decoraţie de la castelul Colonster de lângă Liège.

Mai târziu, Jouffroy a realizat o „Schimbare la faţă”, tablou de 3×4 metri, „potrivit pentru o biserică”, pe care l-a propus spre vânzare ziarului „Annonces, affiches et avis divers”.

Apollo şi Isse, lucrarea vândută la licitaţia de la Christie’s din Londra în 2006

A semnat „Portretul marchizului Jean-François de Bertrand de Saint-Léonard” şi un remarcabil „Portret de femeie”. Notorietatea sa îl duce în diferite oraşe din Franţa şi din Europa. La Londra, execută câteva portrete pe pânză şi expune trei picturi pe sticlă. În Olanda, la Haga, pictează şase portrete ale membrilor familiei Lopez-Suasso et de Pinto, bancheri evrei de origine portugheză. Tot la Haga, îi pictează pe membrii familiei baronului Seneca de Geltingen. Caietul de conturi al baronului arată că numai pentru portretul fiului său a plătit 52,10 guldeni. Pentru a înţelege ce însemna această sumă, este suficient să o comparăm cu cea primită de N.M. Spengler, celebru pictor pe sticlă din serviciul landgrafului de Hesse-Darmstadt: 30 de guldeni pe trimestru. Iar un artizan abil câştiga în aceeaşi perioadă un gulden pe zi.

În 1770, Juffroy se află la Lisabona, unde o imortalizează pe pânză pe marchiza de Pombal, soţia Primului Ministru. Revenit în Franţa, realizează mai multe portrete, la Paris, dar şi la La Rochelle, unde ziarele anunţă prezenţa lui: „Pierre Jouffroy, Pictor al Regelui Poloniei şi a Electorului Palatin, locuieşte la domnul Puflot, piaţa Bertin. Este aici pentru puţin timp”.

Este chemat după aceea la castelul Sassenage, lângă Grenoble, pentru a-i portretiza pe cei doi castelani, François-Camille de Sassenage, în vârstă de 80 de ani, şi nora sa, Henriette Françoise de Levis, de 27 de ani, ambii marchizi de Berenger.

În vârtejul revoluţionar

Prinţesa de Conti, îmbrăcată în chinezoaică

În ultimii săi ani de viaţă, în timpul Revoluţiei Franceze, pictorul s-a instalat la Autun unde a realizat portretele notabilităţilor şi ale burghezilor din regiune. Printre ele, cele ale lui Jean-François Fraudot, avocat al Parlamentului din Dijon, şi al soţiei sale, Anne-Claude Tarin. În 1795, în vârstă de 77 de ani, îi pictează încă pe meşterul sticlar din Autun, Sebastien Regnier, şi pe soţia acestuia. În aceşti ani, relaţiile sale cu familiile nobiliare şi regale l-au obligat, desigur, să facă dovada sentimentelor sale republicane pentru a supravieţui. În Registrul de Dezbateri al Societăţii Populare din Autun se poate citi, la data de 30 brumar a anului II (20 noiembrie 1794): „Cetăţeanul Jouffroi tată, pictor, a dat un inel de aur, un sigiliu şi o medalie de argint pe care le-a primit ca premiu din partea numitului Condé. Duşman declarat al eroilor execrabili ai vechiului Regim, el trimite şi titlurile care au însoţit medalia şi roagă Societatea să le ardă”.

Pierre Jouffroy moare în 1796, la Autun. Decesul este declarat de fiul lui, profesor de desen.

În momentul de faţă, sunt identificate în jur de 50 de tablouri pe pânză de Jouffroy, unele numai menţionate, fără să fi fost găsite. Sunt în principal portrete. Treizeci de picturi pe sticlă dovedesc măiestria artistului în această tehnică. Unele, din păcate, au fost distruse, ca „Venus şi Amor” din vechea colecţie a Muzeului Municipal din Valenciennes, dispărută într-un incendiu din 1940, sau „Fii lui Iacob aducându-i haina însângerată a lui Iosif”.

Dintre cercetătorii interesaţi de arta lui Pierre Jouffroy să-i amintim şi pe Georges Fronsacq, cu lucrarea “Pictura pe sticlă în Alsacia”, Frédérique Goerig, în “Reflexele luminii”, apărută la Colmar, şi Xavier Salmon, cu “Tezaure ascunse în castelul din Versailles”.