Pictură suprarealistă cu socialiști și liberali – SF Politic

Unde sunt pictați socialiștii? Unde sunt pictați liberalii? Picasso știe sigur, oh da, tocmai el! E marțian în travesti, strecurat prin parlamentele europene? Oh, nu, e tocmai Picasso! E vreun venusian aterizat de pe Neptun cu naveta lui spațială? Oh, nu! E tocmai Picasso! Chiar el, pictând depravarea lumii într-un tablou suprarealist cu socialiști și liberali! Dar unde-i vezi, vrea să știe Bebe de la Arsenal! Păi da, uite-i în pictura asta plină de rotism! Oh, da? Erotism politic?! Dar ce, nu știai, îl întreb pe Bebe de la Arsenal, tocmai eu, mirat! Orgasmul de unul singur e aiureală, egolatrie şi rătăcire, zice Picasso hoinărind pe srăzile umede ale Barcelonei. Ici colo o părelnică Fernande. Un surâs angelic, Fernande.

Un surâs de Avignon. Dar orgasmul e dat pentru a te bucura împreună cu celălalt, zice Picasso învârtind penelul măiastru părin aerul mocnind a revoluție. Nu fii egoistă, Fernande, dăruiește-te. Nu fii artificială, Fernande. Iar voi nu mimaţi femei angelice. Nu vă păcăliţi singure căci înamorații ai artei mâncând pe sponci și visând monstruos cotrobăiesc după imagini fascinante, hulpavi de dragoste și Miracol. Sărută-mă, Fernande, șoptește Picasso vălurind forme de femei angelice și nebunatice. Orgasmul e Miracol, zice Picasso cu febrilitate vălurindu-se în fel și chip.

Pur şi simplu Miracol. Nu e competiţie. Nu e defulare. Nu e etalare. Nu e pierdere de vreme. Nu e spectacol. Orgasmul e aventura fiinţei, enigmatică, miraculoasă. Un brand care se păcăleşte în asemenea momente e un brand căznit. Picasso e brandul magic, fără îndoială. Îl simţi de la o poştă că nu e inspid. Are culoare. E brand după unii dar de fapt e o imagine angelică, plină de viaţă. Îl poţi trata ca pe un brand personal sub formă de cub, de ce nu? Îl poţi admira și să-l iei drept de model. Îl admiri pur şi simplu. Până când descoperi că-i plin de magie. Un asemenea brand nu e ca un automat de Coca Cola. Un robo-brand care strepezecește clasicismul. Insensibil?

Urât? Diform? Oh, nu! Trebuie să fie Eva! Eva e vis, e mângâiere nocturnă plină de înfiorare și tulburare. Orgasmul e enigma Minţii, plăcerea nebună a Corpului şi aventura Trupului, șoptește Picasso hoinărind pe cheiurile spuzite de soare. Miracolul Absolut al Fiinţei. Suprarealism. Jacqueline îi face semne vesele lui Picasso de pe pod. Ah, bărbații și femeile! În multe situaţii grele, bărbaţii se pierd cu firea, încep să plângă, se fac de cacao, oftează, strigă după ajutor. Femeile trec prin momentele dramatice ale vieţii într-un fel dumnezeiesc, pe tăcute, se mobilizează, găsesc ieşirea. Bărbaţii, ei tocmai ei, socialiști și liberali, duc greul războaielor dar rănile le oblojesc surorile cu halaturile imaculate, stropite cu sânge de bărbat.

Guernica e Orgasmul Politic? Bărbaţii rostuiesc politica dar în culise femeile sunt cele care configurează marile revoluţii. Bărbaţii fără femei n-ar putea exista, ar fi un nonsens. Femeile fără bărbaţi ar fi ca păsările cerului, fără de aripi. Nu sunt mai importanţi bărbaţii decât femeile aşa cum nici femeile nu sunt mai presus decât bărbaţii. Din conflictualitatea asta ancestrală, mirifică, tragică, îngerească, diavolească, fără de margini, maiestuoasă sau plină de noroi se înfiripă înaintarea fiinţei către Miracol. Jacqueline îl sărută ușor, suav, îngeresc pe Pablo Picasso în timp ce soarele cade dincolo de orizont vălurindu-l.