Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, nu va candida la Primăria Generală. Edilul a făcut anunţul miercuri. PC îl dorea pe Piedone primar general, potrivit realitatea.net.
„Îi anunţ pe toţi cei care s-au aventurat în a emite ipoteze în ceea ce mă priveşte (analişti, etc.), că, aşa cum procedez de obicei, şi în ultimele două zile m-am aflat tot în teren, de unde am luat cu adevărat pulsul, direct de la cetăţenii Sectorului 4, cei cărora le-am fost şi le voi rămâne credincios, cei faţă de care am o datorie de onoare, fiindcă m-au învestit cu încrederea lor, cei pe care nu am să îi dezamăgesc niciodată şi pentru care voi lupta în continuare, pentru a duce la bun sfârşit proiectele începute în Sector. (…) Nu voi candida la postul de Primar General al Municipiului Bucureşti până când nu voi fi dus la bun sfârşit proiectele începute în Sectorul 4”, anunţă Piedone, printr-o scrisoare deschisă.
Reamintim că preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, luni, că formaţiunea sa îl doreşte pe primarul Sectorului 4 în fruntea Primăriei Capitalei. În schimb, Ponta şi Antonescu şi-au anunţat susţinerea pentru actualul edil-şef, Sorin Oprescu.