Piedone, un nou dosar penal

UPDATE
Procurorii DNA anunță că au început urmărirea penală a lui Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 din București.

Procurorii DNA au dispus urmărirea penală față de Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 din București, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Conform unui comunicat transmis de DNA, în ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, după preluarea atribuțiilor de primar al Sectorului 5, Piedone ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului.

„În consecință, o societate comercială care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5 tarife majorate cu 25 % față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea Salubrizare Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv.
Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, informează DNA.

UPDATE La ieșirea de la DNA, Piedone a dezvăluit faptul că are calitatea de suspect deoarece la „preluarea mandatului său, la nici trei luni de zile, nu a pus în aplicare o hotărâre a Consiliului Local.”

În plus, primarul a spus că fostul primar al Sectorului 5, Daniel Florea, este cel care a făcut denunțul în urma căruia a fost deschis dosarul de abuz în serviciu.

„Nu am dat declarație, denunțătorul este fostul primar, se pare că s-a denunțat singur, probabul că a fost deranjat că am scos nereguli… Nu sunt singurele denunțuri… Într-o furie, citez: mi s-a luat costița din fasole”, a precizat Cristian Popescu Piedone.

Numele primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, apare într-un dosar de abuz în serviciu. Ancheta vizează posibile nereguli legate de un contract cu societatea de salubrizare.

Cristian Popescu Piedone a declarat că nu are restricții impuse de anchetatori și că nu dorește să fugă din țară, așa cum s-a interpretat.

„Eu nu sunt un fugar, aștept cu demnitate decizia instanței, puteam să plec de o mie de ori din țară, Piedone nu fuge”, a precizat Cristian Popescu Piedone.

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a fost ridicat, vineri, de procurorii DNA  de pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni şi dus la audieri la sediul central al instituției, au anunțat surse judiciare.

Potrivit surselor citate, ar fi vorba despre un dosar deschis recent privind fapte de corupţie.

Pe numele lui Cristian Popescu Piedone exista un mandat de aducere.

Conform unor surse judiciare, Piedone tocmai pleca în vacanță alături de familia sa atunci când a fost oprit de ofițerii judiciari.

Deputatul PSD Daniel Florea a mers vineri la DNA în calitate de martor în dosarul primarului Piedone.

Daniel Florea care a ocupat funcția de primar al Sectorului 5 în perioada 2016-2020, a ajuns vineri la DNA și a refuzat să dea declarații.

„Am fost chemat în calitate de martor, deocamdată nu pot să vă spun nimic în momentul în care ies vă dau toate detaliile, sunt martor în acest dosar”, a spus Florea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

17 Comentarii

  1. Încă unul care vroia să o tundă, după metoda clasică Ghiță, Mazăre, Adamescu, Popoviciu , Săvulescu, Bica, Udrea…etc. PS: DNA a învățat lecția si l-a luat în filaj.

  2. PESTE 4 ZLLE SE PRONUNTA SENTINTA DEFINITIVA . PRIMARULUI CORUPT NU-I PLACE LA PUSCARIE , VROIA SA O STEARGA IN MADAGASCAR .

  3. Toti cei care au facut ceva pentru populatie (dela Arafat la Piedone), sunt atacati de aceasta gluma sinistra numita DNA , in aplauzele istetilor care se conduc dupa perceptul : DACA NU ESTI SI FUDUL….

  4. Daca e din PSD, este umflat urgent la frontiera! Pe altii i-au lasat si acum avem extradari reusite sau nu!! Nu stiu cum este acest dosar, dar dosarul Colectiv este eminamente politic! Si nu-l apar pe Piedone, dle Tica. Din comtra, daca a furat, sa plateasca!

  5. In primul rind , individul este o jigodie imputita ! Mergea prin piete sau pe linga si impreuna cu ,,organele ” teroriza pe amarastenii care vindeau citeva fire de patrunjel sau vreo bucata de brinza luata de la gura copiilor pt citiva banuti amariti ! Turna petrol sau clor pe produsele acestor necajiti . Un gunoi mizerabil!

  6. VREM O TARA CA AFARA!Pai cum sa avem cand politicienii si judiciaristii nostri de 32 de ani sunt anchetati DAR MENTINUTI IN FUNCTII PUBLICE. UNDE IN LUME SE MAI INTAMPLA ASA CEVA.IN LUME CIVILIZATA Orice functionar public aflat sub ancheta PENALA este suspendat din functie pana la verdictil final vinovat/nevinovat.

  7. In Romania coruptia este atat de mare incit este foarte normal ca cei anchetati, sau chiar cei condamnati ,sa ocupe pozitii inportante in statul roman.Asta este Romania,tara tuturor posibilitatilor ,condusa de toti care au dosare penale sau condamnari .

  8. PARTEA II : Mergenti si intrebati bunicii, unchii, matusile sau batranii urbei si aflati despre comportamentul armatei rosii in Romania posbelica si veti intelege ca nimic nu s-a schimbat! Intrebati pe cei care au trait in comunism si in dictatura ceausista si veti intelege ce inseamna lipsirea de libertatea de miscare si de libertatea de exprimare! Daca nu ai voie sa te misti si nu ai voie sa-ti spui punctul de vedere nu are sens sa mai traiesti! Daca in anul 1989 Revolutia Romana nu ar fi reusit acum chiar si voi cei care „presupuneti” nu ati fi avut posibilitatea sa va spuneti si sa va exprimati punctul de vedere! Si atunci iarasi va intrebam : de ce doriti sa incurajam dictatura si abuzul si sa revenim la metodele care inca nu au fost uitate de uneltele dictaturii? Chiar si un „libidinos” are dreptul la respectarea drepturilor si libertatilor sale fundamentale! Oare chiar nu se intelege ca tolerand si incurajand astfel de comportamente de sorginte ‚neonazista, neocomunista, neoKGB – ista, etc” nu facem decat sa COMPROMITEM TOTAL CONCEPTUL DE JUSTITIE, CONCEPTUL DE STATA DE DREPT! Nu facem decat sa permitem societatii si celor care sunt in scaune de executie SA ne reorienteze putin cate putin catre dictatura si catre cultul personalitatii de dinainte de 1989!

  9. PARTEA III : Priviti si analizati ceea ce s-a intamplat in Franta zilele trecute! UE si LUMEA CIVILIZATA asistau cum o mare forta si o mare democratie a zilelor noastre se indreapta catre extremism! Iar extremismul este si de stanga si de dreapta! Oare asta dorim, asta vrem sa lasam mostenire urmasilor nostri! De ce sa nu ne canalizam eforturile catre functionarea adevaratului stat de dpret si in care sa primeze respectarea cu sfintenie a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului! Atunci cu siguranta nu ar mai fi fost posibil sa se intample cazuri de genul „libidinosul” si alti „fugari”! Fiti sigur ca, de pe urma „fugarilor” sunt destui ocupanti de „scaune”, retribuite regeste de la bugetul statului, care au incasat si incaseaza … diurna! PACAT, PACAT DE SANGELE VARSAT!

  10. „VREM O TARA CA AFARA”!-aceasta lozinca cretinoido-manelista se refera la dorinta de a culege sparanghel ?
    Pai sparanghel poti culege si in tara, dar pt. asta trebuie sa faci si tu ceva pt. tara. Propriearii sparanghelului din „afara” au facut ceva pentru tara lor pentru ca tu sa vi sa-i culegi sparanghelul si el sa te priveasca ca un simplu culegator de sparanghel indiferent de calificarea pe care o ai.Pe scurt, meriti tot dispretul celor „din afara”si a celor
    care au ales sa ramana .

  11. Mai, dar cata vigilenta petru un Piedone si cata neglijenta (?) pentru Udrea !!

  12. Piedone intrase in actiune pe urmele lui Ghuita. Vodka Z face minuni.

  13. Povesti DNA pentru cei slabi de minte! Fraierii spalati pe bibilici inca nu si-au revenit dupa minciunile care erau lansate zi de zi de sandramaua de analfabeti ai Lulutei.

  14. Interventia organelor de forta si coercitie publica in cazul Piedone denota inca o data ca suntem un stat esuat de esenta nazisto-fascist. Nu-mi pasa de Piedone care este la randu-i un delator si denuntator ordinar, insa nu se face asa ceva. Cum este posibila o asemenea faradelege si abuz ordinar?! Nici fascistii si nazistii nu au procedat astfel. Nimic nu ne mai poate salva din disolutia legala/institutionala in care am fost adusi de bestiile basiste/yphanniste. Rusine, mare rusine…?!

  15. @Printul Nicolae

    Pe locuitorii din sectorul pastorit de el, i-ati intrebat ce parere au, „mai maiestate” !

  16. Piedone , Udrea si Oprescu sunt niste ciosvârte aruncate romanilor pentru a le calma pornirile si întrebările izvorâte din efectele evenimentelor care se petrec in Ucraina , unde se pare ca orânduirea rusesca in Estul Europei va fi desființată cu urmările benefice pentru UE si Occident .

  17. #Bradu – Conform zicalei: Inalt ca Bradu si prost ca gardu. Du-te, mai, asta, si te ascunde sub o piatra sa nu te mai vada nimeni cat de capiu esti!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.