Piesa „Neîngropaţii. Sfânta întunericului”, în premieră mondială la Londra

În perioada 20-25 noiembrie, se derulează la Londra, la Rose Lipman Building Theatre, o ministagiune cu spectacolul „Neîngropaţii. Sfânta întunericului” de András Visky, producție a companiei de teatru britanice [Foreign Affairs], realizată cu sprijinul ICR Londra.

 Regia spectacolului, prezentat în premieră mondială, este semnată de Trine Garrett și Camila França, iar versiunea engleză îi aparține traducătoarei și cercetătoarei Jozefina Komporaly. Piesa beneficiază de o distribuție internațională exclusiv feminină, alcătuită din Irene Panni, Isobel Pilkington, Megan Smith și Olivia Negrean. András Visky se va întâlni cu publicul britanic după reprezentațiile din 20 și 21 noiembrie.

 Piesa lui András Visky interpretează, într-o formulă neobișnuită, povestea Antigonei prin intermediul Maicii Tereza, văzută ca un avatar contemporan al eroinei antice. Cu un simț al datoriei și al sacrificiului cu nimic mai prejoase, Maica Tereza, portretizată de cele patru actrițe în diferite etape ale vieții, înfruntă o societate ce pare să nu mai facă față unor grave probleme sociale și morale.

 Poetul, dramaturgul și eseistul András Visky este director artistic și autor în rezidență la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. De-a lungul carierei sale, a dezvoltat un stil propriu denumit „teatrul de cazarmă”, o teorie prin care practica teatrală este considerată o cale de explorare a sentimentelor de opresiune culturală și personală inspirate de propria experiență în comunism. Cele mai importante lucrări ale sale sunt „Discipolii”, „Julieta”, „Am omorât-o pe mama” și „Porno”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.