Ping-pong cu muncitori din Sri Lanka în România

36 de cetăţeni din Sri Lanka, care urmau să fie repatriaţi, au fost blocaţi pe Aeroportul Otopeni, deoarece nicio cursă nu era prevăzută pentru ei, deşi aşa au crezut. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a scris pe Facebook că srilankezii au fost cazaţi peste noapte şi se caută o soluţie pentru ei.

„În această noapte (duminică spre luni – n.r.), la Otopeni, am căutat o soluţie pentru 36 de cetăţeni din Sri Lanka aflaţi, până de curând, în contract de muncă cu un angajator din Botoşani. Dincolo de proceduri şi decizii de care ne vom ocupa mâine la prima oră (luni – n.r.), oamenii se odihnesc peste noapte fiind cazaţi într-o locaţie primitoare, se gândesc la ceea ce vor să facă şi mâine dimineaţă discut cu fiecare dintre ei”, a spus Violeta Alexandru, pe Facebook.

Ministrul a mai  afirmat luni referitor la cei 36 de muncitorii din Sri Lanka, că niciunul nu dorește să se întoarcă acasă, precizând că au fost depistate nereguli, în urma verificărilor făcute în acest cez, cum ar fi faptul că DSP nu le-a explicat în ce condiții pot fi carantinați.

„Niciunul nu a dorit să se întoarcă în Sri Lanka și mi-au cerut să îi sprijin prin găsirea altor soluții. Sunt dispuși să se împartă în grupe mai mici. Nu doresc să se întoarcă la firma la care au lucrat. A fost făcută o primă verificare unde rezultă nereguli în contractele de muncă, absență la locul de muncă. DSP nu le-a explicat în ce condiții pot fi carantinați. Nici supervizorul pe care firma îl avea n-a făcut-o. Intrând în panică nu s-au mai prezentat la serviciu și angajatorul le-a desfăcut contractul de munca. Nu e o decizie pe care eu o susțin. Au existat și comentarii legate și de prelungirea programului de lucru. Până la acest episod erau plătiți corespuzator. Eu vreau să îi asigur că nu închid acest caz până nu găsesc un loc de munca corespunzător. Vor rămâne în acest spațiu probabil până mâine. Vreau să mă implic în documentarea ofertelor. Am închis discuția legata de reîntoarcea acasă. Mi-au zis că nu doresc să se întoarcă acasă. Vor să muncească”, a spus, luni, Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a mai spus că firma de recrutare și-a încetat activitatea.

„Inspecția Muncii a făcut o verificare legată de modul în care firma și-a dus la îndeplinire obligațiile. Rămâne să verificam toate lucrurile”, a adăugat sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Nu sunt in stare sa aiba grija de conationali, ce pretentii sa ai in legatura cu strainezii sclavi?!

  2. Le mai platim si la Sirlanchezii avionul , nu de alta dar SC din Botosani o sa intre in faliment , ei mergand pe pe idea costurilor scazute , salarii mici pentru romance dar haine scumpe la tejghea . Amaratii astia din Sirlanca castigau mai bine decat muncitorii romani , carora le sunt atministrate salarii de africa si preturi de Elvetia .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.