Piperea acuză guvernul de înființarea unui nou pilon de pensii

Gheorghe Piperea susține că actualele fonduri Pilon II

De L.V.
Piperea acuză guvernul de înființarea unui nou pilon de  pensii

Gheorghe Piperea susține că actualele fonduri Pilon II

Gheorghe Piperea susține că actualele fonduri Pilon II vor vira 100% sumele acumulate în dreptul cotizantului care se pensionează, dar nu cotizantului-pensionar, ci unui fond nou-nouţ.

Timp de 8 ani de la pensionare, „banii tăi nu mai sunt ai tăi decât în cuantumul ratei lunare”, spune europarlamentarul AUR.

„Până la urmă, guvernul a adoptat proiectul de lege care modifică esențial sistemul pensiilor publice administrate privat (Pilon II).

La atingerea limitei de vârstă a cotizantului la fond, se va achita doar o treime (mai precis, 30%) din suma acumulată, restul urmând a fi achitat eșalonat, pe 8 ani. Ce nu se spune public este că va mai apărea un fond de pensii „private”, paralel cu fondurile Pilon II.

Actualele fonduri vor rămâne să colecteze fracțiunea din CAS destinată pensiilor «private» (3,75 ppt) și să le gestioneze, inclusiv prin plasarea banilor în titluri de stat, acțiuni ale societăților listate sau depozite bancare, dar nu și banii destinați plății pensiilor «private»”, a scris europarlamentarul AUR pe Facebook.

„Prin propria societate de administrare, fondul de plată va achita cotizantului-pensionar 30% pe loc și, în rate lunare, timp de 8 ani, restul sumelor cuvenite. Între timp, banii care rămân în fondul de plată vor putea fi, de asemenea, plasați în titluri de stat, acțiuni ale societăților listate sau depozite bancare.

 De aceea, de la data la care acest proiect de lege va fi fost promulgat, nu se mai poate vorbi de pensii private, ci de pensii «private».

Timp de 8 ani de la pensionare, banii tăi nu mai sunt ai tăi decât în cuantumul ratei lunare. Nu știu de ce nu li s-ar da oamenilor direct titluri sau obligațiuni de stat ori chiar acțiuni la societăți listate, în schimbul banilor pe care nu îi pot retrage integral din fondul de plată … Probabil că răspunsul automat, natural, va fi: pentru că e nevoie de comisioane, de rente, de monopoluri, de business fără stres pentru bănci, precum și de dependența statului de administratorii acestor fonduri și de bănci, o dependență care se exercită, în mod ironic, prin intermediul banilor de pensii, colectate tot de stat, de la muncitori și de la profesiile independente.

Putem lăsa și acest experiment să curgă nestingherit (plus zeci de miliarde scurse pe rentele și comisioanele mai sus enunțate) sau putem să ne opunem prin procese colective. Pasivitatea în astfel de momente ne poate fi fatală”, a conchis Piperea.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. „Vei primi in total doar cei 30.000 lei. Aici e talharia.”

    Poti cita din ordonanta locul unde scrie ce pui tu ?

  2. Tu ai de primit in total 30.000 lei dupa scaderea tuturor comisioanelor de administrare. Retragi 30% adica 9.000 lei la iesirea la pensie, restul de 21.000 lei raman in noul fond si vei primi 218 lei si 75 de bani lunar. Cei 21.000 lei ai tai, ramasi in fond, minus platile lunare, vor fi valorificati pe parcursul celor 8 ani cat dureaza returnarea in diverse investitii dar tu nu vei beneficia de profitul adus de banii tai. Vei primi in total doar cei 30.000 lei. Aici e talharia.

    1. Pandele : in primul rand e prostia,oricand poti economisi daca ai vointa
      2.ticalosia e a guvernantilor care au inventat pilonul2 si pilonul 3 pentru exact ce ai descris tu,niste fonduri straine sa aiba ce jefui
      3.singura garantata si serioasa e pensia de stat bazata pe contributivitate

  3. Tuasu nu prea intelege diferenta de investire (profit) intre un fond individual privat si un fond public cu peste 8 milioane de participanti la acelasi profit. De regula. ori nu vrea sa inteleaga, ori nu poate. In cazul lui, eu consider ca-s ambele variante.

  4. „Peelohnu’ II” a fost inventat dă PeNaLi (cîn’ ierea’ singuri la guvernare) în folosu’ propriu, păntru mulți ani d’-atunci-‘ncoa’! Doar nu vrei, acu’, să împartă kașkavalu’ cu alții…

  5. Piloanele de pensii sunt Caritas-ul și toate escrocheriile financiare ale anilor 1992-2.000 unde doar capii escroci au avut șanse de încasări uriașe și restul păgubiți fără drept de recuperare bani!

  6. Hei, e vorba de compensare plata la OCDE pentru oligarhia politica și toți milionarii care au furat din Romania! Ce e așa greu de înțeles? Au spus chiar ei că pilonul doi e baza aderării la OCDE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.