Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a transmis o scrisoare deschisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în legătură cu falsele acuzații răspândite în presa europeană conform cărora moțiunea de cenzură votată de curând în Parlamentul European, pe care a inițiat-o acesta, ar fi susținută de Moscova.
”Stimată Doamnă Ursula von der Leyen,
Vă scriu în legătură cu falsele acuzații răspândite în presa europeană conform cărora moțiunea de cenzură votată de curând în Parlamentul European, pe care am inițiat-o eu, ar fi susținută de Moscova.
Aceste acuzații nefondate, preluate de numeroase publicații, se bazează atât pe declarațiile dumneavoastră din plenara de la Strasbourg, cât și pe cele ale purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, care citează niște studii presupus „independente și imparțiale” realizate de către organizațiile cvasi-non-guvernamentale Debunk și Check First.
În primul rând, vreau să atrag atenția asupra independenței îndoielnice a acestor studii, realizate de entități care primesc finanțări directe din partea Comisiei Europene prin diferite proiecte. Precum ar trebui să știți, în repetate rânduri, chiar Curtea Europeană de Conturi a atras atenția prin rapoarte oficiale (probe, în sensul procedurii judiciare) asupra practicii ilegale și netransparente a Comisiei Europene de a plăti cu sute de milioane de euro anual, din banii publici europeni, presa oficială, obedientă, și mai ales anonimii „fact-checkers”. Nu este nicio coincidență că aceștia produc știri pozitive despre Comisia Europeană și despre conducerea sa, în timp ce etichetează negativ opiniile critice și dizidente față de politicile publice ale Comisiei Europene. Așadar, acești gardieni ai adevărului care promit imparțialitate și independență, nu pot fi decât subiectivi când elaborează „rapoarte independente” despre Comisia Europană, întrucât sunt mandatați chiar de Comisia Europeană cu vânătoarea de așa-zise fapte sau de greșit etichetate știri false (adică, tot ceea ce nu corespunde informației sau minciunii oficiale).
În al doilea rând, raportul realizat de către compania Check First susține că ar fi verificat presa rusă, unde sunt publicate opinii, iar nu fapte, iar aceste opinii sunt critice la adresa UE și a dumneavoastră, personal. Apariția unor asemenea opinii nu ar trebui să mire pe nimeni, de vreme ce entitatea (UE) și persoana fizică (temporarul reprezentant) sunt ostile Rusiei. Atrag atenția că, lipind persoana de entitate, nu faceți altceva decât să imitați practici sovietice, pe care niciun cetățean european nu le dorește repetate în UE, în anul de grație 2025.
În alt treilea rând, verificările așa-zis factuale și concluziile independente privesc presa rusă din martie 2025, când ideea moțiunii nici măcar nu se născuse. Ideea moțiunii s-a născut imediat după decizia CJUE în speța Pfizergate din 14 Mai 2025, speță inițiată de o jurnalistă de la New York Times căreia Comisia Europeană nu i-a dat acces la mesajele telefonice scrise dintre președinta CE, pe de o parte, și CEO – ul Pfizer, pe de altă parte, lucru petrecut în timpul și cu ocazia unui contract de 35 de miliarde de euro din bani publici dintre statele membre UE (reprezentate ilegitim de președinta CE) și Pfizer. Înțeleg că aceste studii și rapoarte fac o paralelă între narativa prezentată de presa rusă și moțiunea de cenzură pe durata înaintării acestui demers. Însă, asta nu dovedește nicidecum o legătură între moțiunea de cenzură și apropiații Moscovei, mai ales dacă ne uităm la data și motivarea demersului bazată pe o decizie a CJUE. De fapt, acest gen de concluzie întrunește toate cerințele UE pentru a fi calificată drept teoria conspirației, iar nu informație sau judecată de valoare.
În altă ordine de idei, declar că sunt profund dezamăgit de reacția executivului european care, în loc să apere cu cinste interesele cetățenilor europeni și să-și asume cu demnitate responsabilitatea în fața unor demersuri pur democratice, așa cum este moțiunea de cenzură, recurge la acuzații nesusținute pe fapte, la insulte și la minciuni, totul pe baza unor teorii ale conspirației, plătite din bani publici europeni. Din nou, îi privați pe cetățenii europeni de dreptul de a cunoaște adevărul dar și de respectul cuvenit, respect care ar fi impus să vă abțineți de la inducerea în eroare a opiniei publice cu informații false.
Având în vedere cele de mai sus, vă cer, doamnă Președinte, să faceți proba certă a afirmației că în spatele moțiunii se află regimul de la Moscova.
Dacă o asemenea probă nu există, vă cer să ne prezentați oficial scuze, mie, precum și tuturor celorlalți 79 de euro-parlamentari semnatari ai moțiunii, precum și celorlalți 95 de euro-parlamentari care au votat moțiunea.
În fine, se cuvine să le cereți public scuze pentru dezinformare tuturor celor 460 de milioane de cetățeni ai UE.
În caz de refuz sau de tăcere pe o perioadă mai mare de 7 (șapte) zile, atât Comisia Europeană, cât și agenții săi, respectiv, dumneavoastră și purtătorul de cuvânt, sunteți informați că vă expuneți unei acțiuni în daune la CJUE formulată de mine și de cel puțin o parte dintre semnatarii și votanții moțiunii”, se arată în scrisoarea deschisă a prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, membru al Parlamentului European.
FELICITĂRI domnule PIPEREA!
Stai jos, Piparea putinoida! Nota unu, cu indulgenta și cu scuipaturile de rigoare!
Chiar mă întrebam pe unde te mai scalzi, cornuto!
Pipera poate spune că sancțiunile Ursulei împotriva lui Putin tot sunt susținute de el…Putin chear a rugat odată comisarii să-i impună mai multe sancțiuni…Că rezultat gazul lichefiat din SUA va aduce Europa la par..
foarte bine! actiune in justitie si cerut daune materiale si morale! foarte bine!!!
Felicitari domnului Pipera. Este o mare realizare,victorie chiar pentru acest domn,si inclusiv ,o mica speranta pentru romani. Avem oameni valorosi ,dar nu-i sustinem cind au nevoie. Provincia cele citeva comentarii( bine ca sint à trolilor platiti),dar sint si alti ,care inca nu au inteles pe ce lume sint. Mai cred in ce ? In UE? Oasociatie mafiota,de tip ” cominter” ( pentru cei cunoscatori,nu spalatii pe creier),cu o persoana de tip stalinisme. Am vazut raspunsul ei,demn de ” o sera de trupa de vaci”, mici un référiez la acuzatii,acelasi narativ ” rusii”! De o imbecilitate de nivelul ei. Bravo domnule avocat ,europarlamentar ,ce mérite titulaire. Motiune voastra este inceputul céderai tiraniri ursulesti ,germano- frantuzesti de la ue
Domnule Piperea, bravo! Sa vedem acum care dintre pretinsii suveranisti de la nivel european vor sprijiji aceasta initiativa.
În tara ta ești neica nimeni și faci valuri în PE …România e tixita de avocati,de asa ziși avocați,de avocatei,de agarici unii mai importanți decât alții.. omul spalat pe creier de preceptele aur,a ajuns un penibil care crede ca reprezinta pe cineva…
ca Ursula a facut AVC de frica lui pustiuluica.
Pana la urma, europarlamentarii români sunt cei care trebuie sa faca vocea românilor auzita in Parlamentul European, iar românii au dreptul sa vorbeasca fiindca, nu stiu cum se face, dar taman in România s-a putut intampla pocinogul cu anularea alegerilor. Se pare ca in alta parte ori nu le-a mers, ori nici macar n-au incercat.
Daca aveau si altii un pres. ca al nostru, poate se intampla la ei, nu la noi.
Piperea o va cere de nevasta e clar ca-i obsedat de Ursula;i-au bagat organele pfizer in cafea…
Poate trebuie sa-i trimita cineva o scrisoare deschisa si lui N.Dan, cu acelasi subiect!
Nici la sarbi nu s-a ajuns pana la felicitari la o infrangere rusinoasa.
Respect d-le Piperea.Ma astept ca galeria „proeuropenilor” sa -si arate educatia culturala :injuraturile.
Galeria ‘pro-europenilor’ voteaza cu ‘trei maini’ sanctiuni impotriva Romaniei, de se cruceau euro-parlamentarii straini cand se supunea la vot o sanctiune…
Bravo domnule Piperea!
Felicitari, d-le Piperea!
Ne-am saturat de vrajeala si abureala lui madam Ursula, imprumutata cu succes de unii dintre ai nostri.
Infractoarea Ursula trebuie exclusa de Parchetul European, de mult iubirea voastra Codruta, dar aia tace, n-a auzit. Altfel, doar partidul tractoristului francez fara o zi de scoala, J. Daul, o poate da jos pe urmasa pusa acolo de A. Merkel.
O proba elocventa de integritate, verticalitate si profesionalism fata de o adunatura (Comisia Europeană) condusa de memernici.
E chiar interesant ce se va intampla. Ce reactie vor avea papuselele din Comisie? Ca de pus joarda pe contestatari, n-au cum: e prea devreme sa-si dea jos mastile.
De cerut scuze iarasi exclus, deoarece ar contrazice narativa oficiala NATO si UE, asa ceva nu se poate.
Cel mai probabil vor da un raspuns aburitor, cum a dat si asa-zisul presedinte N. Dan referitor la imixtiunile ingerintelor amestecurilor.
Asteptati-va la un rapsuns alambicat, de serpi sasaind formule magice.
ca sa creezi masa critica de voturi pentru o motiune e necesar sa se alature mai multe tari.Italia in ultimul moment s-a razgandit si a trecut de partea plagiatoarei-sef la UE.Data viitoare sa nu mai luati asemenea tzeapa cu falsi aliati
Ar fi primul si ultimul caz in care Kremlinul n-ar fi amestecat !
Felicitări dle Pipera,nu va opriți, această persoană trebuie să dispară din viața publică
Ursare,nu te vrem.
Foarte frumos domnule, vipera Ursula trebuie să pună capul în pământ și să recunoască ce beneficii personale a avut pentru fiecare vaccinat COVID. Firma Pfizer să-și facă harakiri!
Cică, marii latifundiari cu peste 100 ha o va lua un bărba de la Ursula! Sprijin degresiv, nu progresiv! Adicătelea m, cu cât ai mai multe ha vei primi mai putina subvenție la ha! S-a prins și Ursula că „fermierii” români sunt cei mai mari hoți de fonduri europene mana in mana cu hoții APIA care își schimbă Jeep-anele ca pe chiloți! Luluta doarme pe coada și hoții români jefuiesc fondurile europene! Oricum importam 80% din carnea de porc de afara! Asta Barbu de Agricultură( învățături funciare),un bandit de al lui nea Paul de Olt!
Domnule Piperea,
in calitate de europarlamentar, daca vreti intr-adevar sa aflati si sa dezvaluiti continutul schimbului de mesaje dintre Ursula si Pfizer, ar trebui sa apelati la Echelon-ul american. Ei stocheaza si decripteaza orice informatie (mail, Whatsup, Woice over IP, Radio etc.) si daca se obtine accesul veti sti exact cum s-a ajuns la porcaria cu vaccinuri experimentale.
Faptul că, ai depus o moțiune de cenzură împotriva Ursulei,ai o bila albă de la mine și te iert de susținerea Gabitei care a distrus bătrânii din azilurile groazei! Succesuri!