Potrivit Concordia Plafonarea preţurilor. Nu-i cum credeam

Măsurile de plafonare a preţurilor la energie, alimente şi RCA nu rezolvă problemele de fond, ci sunt un „pansament” pe termen scurt care creează distorsiuni pe pieţele respective, spun reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia.

În opinia lui Radu Burnete, directorul Concordia, trebuie să se revină la pieţe concurenţiale, unde preţurile sunt formate de cerere şi ofertă.

Potrivit unui comunicat al patronatului, remis marţi, reprezentanţii Concordia au participat luni la consultări cu premierul Marcel Ciolacu şi cu membri ai Guvernului pe mai multe teme de interes major, precum consolidarea fiscală pe termen scurt şi lung. În cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre măsuri importante pentru mediul de afaceri.

Conform sursei citate, o temă abordată a fost cea a măsurilor de plafonare a preţurilor la energie, alimente şi RCA. Punctul de vedere al Concordia este că o astfel de abordare nu rezolvă problemele de fond, ci este mai degrabă un „pansament” pe termen scurt, care creează distorsiuni pe pieţele respective.

„Aceste plafonări fac mult rău pieţelor, de aceea trebuie să revenim la pieţe concurenţiale, unde preţurile sunt formate de cerere şi ofertă”, a menţionat Radu Burnete.

Premierul a prezentat, în linii mari, planurile Guvernului pentru a ţine deficitul public sub control. Reprezentanţii Concordia şi-au exprimat îngrijorarea privind dinamica acestui plan şi riscul de a genera taxe şi impozite noi.

Potrivit sursei citate, prim-ministrul a dat asigurări ferme, aşa cum a făcut-o şi public, în ultima vreme, că nu vor exista majorări de taxe şi că deficitul va fi ţinut sub control, prin reducerea cheltuielilor.

„Am fost asiguraţi că vom fi consultaţi în privinţa acordului de reducere graduală a deficitului la mai puţin de 3%, în următorii şapte ani, care se negociază cu Comisia Europeană. Am luat ca atare mesajul premierului şi sperăm să se poată ţine de cuvânt. Nu ascund că există un oarecare scepticism din partea mediului privat şi temerea că, după alegeri, lucrurile vor intra rapid pe o pantă accelerată de consolidare fiscală. În măsura în care consultările au loc şi vedem materializându-se acest plan în direcţia celor anunţate de premier, atunci probabil că aceste temeri se vor disipa”, a afirmat Radu Burnete.

Concordia este un mare susţinător al digitalizării ANAF, ca instrument esenţial de reducere a evaziunii fiscale şi a birocraţiei, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii organizaţiei patronale şi-au exprimat speranţa că planul de reducere a deficitului bugetar prin digitalizarea ANAF, reducerea evaziunii şi creşterea încasărilor bugetare îşi va atinge obiectivele.

„Aş vrea să subliniez că digitalizarea şi reforma ANAF trebuie să reducă atât birocraţia, cât şi evaziunea. Dacă uneori reacţionăm pe acest subiect, este doar atunci când măsurile propuse o cresc pe prima, lăsând-o neatinsă pe a doua”, a mai spus Radu Burnete.

Potrivit reprezentanţilor Concordia, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) rămâne un pilon esenţial pentru componenta de venituri şi reforme.

„Concordia a cerut Guvernului să acorde o atenţie deosebită PNRR, acolo unde există întârzieri, şi să acorde flexibilitate suplimentară, acolo unde este posibil, iar în discuţiile cu Comisia Europeană să încercăm să ajungem la un consens pentru o prelungire a termenelor”, se mai precizează în comunicat.

Alte subiecte aflate pe agenda întâlnirii delegaţiei Concordia cu membri ai Guvernului au fost: închiderea neanunţată a drumurilor, implementarea directivei privind salariul minim, autorizaţii ISU, creditul fiscal pentru Cercetare şi Dezvoltare, protecţia consumatorilor, actualizarea legislaţiei în turism şi Sistemul Garanţie-Returnare (SGR).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Asta nu e plafonare după cum se lauda mincinoșii din politica! De ce? Pentru că, de plafonare, beneficiază și directorii cu zeci de mii euro salariu, și politicienii și justiția și pensionarii de lux nesimtit cu venituri exagerat de mari față de venitul menținuților in sărăcie ! Și la energie plus gaze, e identic! Ce avantaj au menținuți in sărăcie și ce avantaj are săracul bogat cu zeci de mii euro încasați lunar?

  2. Primii care fac distorsiuni pe piata sunt vanzatorii, statul vine sa aplatizeze, asa ca Niminea baga in seama sindicatul bogatilor speculanti. Va dorim cele mai multe nenorociri pe membru cotizant ! Sau poate nu stiti cat de urati sunteti, nici iahturile imense nu va apara, doar apele va mai inghit !

  3. Această „confederație” este o golănie. Mai bine echipa care o gestionează s-ar duce la muncă, dar nu ştiu să facă nimic. Nişte paraziți care doar se bagă în seamă şi îi fac şi pe alții să piardă timpul cu ei.
    Iar Consiliul director e plin de nume grele ce reprezintă companiile globale care din 90 încoace tot fură România, halcă cu halcă.
    Asta înseamnă „Concordia”. O adunătură de lichele.

  4. Ie-te plamărioară.. Și cînd te gîndești de cîtă gargară au făcut isteții de patrioți pe sticlă, atunci cînd in urmă cu ani de zile guvernul maghiar a plafonat prețurile la combustibil și alimente esențiale in Ungaria, și cum erau toții convinși că măsura e păguboasă, iar acu ce faci mă păduche isteric ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.