Planul Coaliției pentru pensii și banii de la buget – SURSE

În două zile, Ilie Bolojan își va angaja răspunderea pe proiectul de reformă a pensiilor speciale.

Planul Coaliției pentru pensii și banii de la buget – SURSE

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

În două zile, Ilie Bolojan își va angaja răspunderea pe proiectul de reformă a pensiilor speciale.

Coaliția s-a întrunit în seara aceasta într-o ședință, pentru a discuta ce se întâmplă cu pensiile magistraților. Totodată, s-a vorbit despre cine va fi exceptat de la cumularea pensiei cu salariul, dar și ce bani mai sunt la buget pentru anul viitor.

În ședința din această seară, Coaliția de guvernare a discutat despre pensii și rectificarea bugetară.

Pensiile speciale

Legat de pensiile magistraților, Guvernul așteaptă avizul CSM care ar urma să vină joi. Mai apoi, va fi convocată o ședință de Guvern extraordinară pentru a adopta legea pe care Ilie Bolojan își va angaja răspunderea.

Oferta finală a lui Bolojan pentru magistrați este ca perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani să fie de 15 ani, deci în 2042.  Pe de altă parte, plafonarea pensiilor la maxim 70% din ultimul salariu net a rămas în forma inițială. Premierul a explicat că nu poate accepta varianta dorită de magistrați, o pensie de 65% din brut, fiindcă ar fi fost aproape de 100% din net.

Avizul CSM este consultativ, dar e nevoie de el pentru ca proiectul să meargă mai departe.

Interdicția cumlării pensiei cu salariul

Și pe acest proiect Guvernul așteaptă ca CSM să dea aviz vineri. Discuția din Coaliție, din această după-amiază nu a fost lămuritoare, așa că se va relua după emiterea avizului, pentru a analiza eventualele probleme de constituționalitate.

Proiectul de lege vizează reținerea a 85% din pensiile persoanelor ce au și un salariu. Însă există neînțelegeri cu privire la excepții. Conform proiectului, rămân exceptați parlamentarii, președintele României, membrii și președintele CSM, magistrații CCR și Avocatul Poporului. Aceștia au mandate cu durata stabilită în Constituție.

Ministrul Muncii argumentează că excepțiile acceptate de PSD sunt doar cele care decurg din decizia CCR (n.r. – 1414/2009) „De ce? Pentru că altfel proiectul ar fi declarat neconstituțional și ar fi o măsură populistă”, a explicat acesta.

Rectificarea bugetară

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a prezentat rectificarea bugetară. Este momentul în care se trage linie pentru a vedea clar ce bani sunt în vistieria statului. Rectificarea trebuie adoptată de Guvern până la finalul lunii acesteia. Cel mai probabil, se va întâmpla joi.

Conform unor surse, deficitul rămâne cel negociat de premier la Bruxelles, 8,4% din PIB, dar se vor redistribui bani între ordonatori de credite.

De unde se vor face economii?

Se așteaptă economii de 4,2 miliarde de lei, în principal de la Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ce cheltuieli suplimentare sunt?

  • Casa Națională de Asigurări de Sănătate:

1.7 mld lei – bunuri și servicii (medicamente)

0,5 mld lei – plata concediilor medicale

  • Casa Națională de Pensii Publice – 0,25 mld lei
  • Ministerul Transporturilor – 0,75 mld lei (majorări de capital la Tarom si CFR)
  • Autorități locale – 0,17 mld lei (plata însoțitorilor persoanelor cu handicap)
Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.