Planul USR pentru următoarele alegeri prezidențiale

Noul președinte al USR, Dan Barna, a declarat, sâmbătă, că partidul său va avea „cu siguranță” un candidat propriu în turul I al alegerilor prezidențiale din 2019, iar pe președintele Klaus Iohannis îl va susține numai în situația în care acesta va ajunge în turul II, iar candidatul USR nu.

„Despre candidați este oarecum prematur să vorbim. Ce pot să spun cu siguranță este că la alegerile prezidențiale în turul I, USR va avea cu siguranță un candidat, pentru că suntem un partid care își dorește să conteze în politica din România și în anii care urmează. Suntem un partid nu doar de conjunctură, ci un partid care reprezintă acea idee importantă că se poate face politică și decent, cu oameni care vin din societate și care vor să schimbe niște realități care timp de 27 de ani s-au dovedit nefuncționale”, a spus Barna, pentru Agerpres.

Întrebat dacă această poziție exclude posibilitatea ca USR să îl susțină în turul I al prezidențialelor pe Klaus Iohannis dacă acesta va decide să candideze, Dan Barna a menționat că actualul președinte al țării reprezintă pentru USR o opțiune numai pentru turul II, în caz că nu va ajunge acolo candidatul USR.

„Președintele Iohannis a reușit în mare măsură să reprezinte vocea cetățenilor (…) Evident că sunt discuții politice care vor avea loc la momentul respectiv. Dar ceea ce eu spun cu siguranță este că USR va avea un candidat în turul I. Evident că în turul al doilea, dacă candidatul nostru nu va ajunge acolo, între opțiunea președintele Iohannis și, să spunem Gabriela Firea, vom susține cu toată energia pe președintele Iohannis, aici nu este niciun dubiu”, a mai afirmat președintele USR.

De asemenea, întrebat în legătură cu relația sa cu Nicușor Dan și cu contestarea de către organizația USR București a congresului care a avut loc în urmă cu o săptămână la Poiana Brașov, Barna a arătat că în ultimele zile nu a discutat cu Nicușor Dan despre situația partidului pentru că și-a îndreptat atenția spre susținerea candidaților USR în alegerile locale parțiale de duminică, efort în care s-au implicat toate „taberele” din partid.

„Colegii din toate, să le numim așa, taberele am fost umăr la umăr în susținerea candidaților noștri, deci a fost o activitate firească din ceea ce mi-am propus să devină USR, un partid cu mesaje clare, un partid unit și asumat pe rolul de opoziție pentru care a fost trimis în Parlament de către cetățeni (…) Nu au fost discuții în aceste zile (cu tabăra lui Nicușor Dan — n.r.), perioada următoare o voi dedica acestor activități”, a specificat Barna.

El a adăugat însă că Nicușor Dan va beneficia de susținerea întregului USR pentru o candidatură a sa la alegerile locale din București, indiferent dacă va alege sau nu să revină în partid, pentru că acest lucru și-l doresc toți membrii USR.

Totodată, președintele USR a precizat că formațiunea sa are o colaborare în plan legislativ cu platforma România 100 a fostului premier Dacian Cioloș pe mai multe proiecte și că vor mai urma și altele care vor ajuta la consolidarea încrederii între membrii USR și ai platformei. „Avem același ADN, aceleași valori, Românie decentă, meritocrată, cu profesioniști, experiența guvernării recente a domniei sale a arătat acest lucru. Vom vedea în lunile următoare și în perioada anterioară alegerilor care va fi cea mai funcțională metodă de colaborare”, a mai spus Dan Barna.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Si eu care credeam c-o sustineti pe Kovesi.Dar poate in 2024…

  2. Incep sa il regret pe nicushorosh… parea o coada de topor mai putin butucanoasa !

  3. „Evident că în turul al doilea, daCA CAndidatul nostru nu va ajunge acolo …” !! Si ce parfum suav vine dinspre USR ! … ceva cu nuante de chiloti nespalati ai lu’ tatae Soros, Securitate si WC public de Gara de Nord ! Sau, cum ar spune poetul : „Ca cind aud ca cinta cucu’, ca cintecu’ lui e asa de frumos, ca care din mine, ca care din tine, ca care din noi ar cinta mai frumos ?! „…

  4. Vai de cozonacul lor, s-au făcut de băcănie, nefiind în stare să pună ordine în propria ogradă, toți gargaragii de la început, printre care Dan și Clotilda, au sfârșit prin a le ieși salvarea prin urechi. Așa se întâmplă când nu ai doctrină, identitate și strategie politică. Mare dezamăgire pentru cei care le-au acordat încredere fără a ști ce au în gușă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.