„Moderatorul român e un domn sau o doamnă care are de spus ceva şi preferă să o facă recurgând la câţiva invitaţi, mai mult sau mai puţin decorativi”, scrie Andrei Pleşu în editorialul publicat pe Adevarul.ro.
Andrei Pleşu comentează prestaţia moderatorilor TV. „Moderatorul român e un domn sau o doamnă care are de spus ceva şi preferă să o facă recurgând la câţiva invitaţi, mai mult sau mai puţin decorativi. Moderatorul român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă. Nu e o fire interogativă: are, încă dinaintea emisiunii, toate răspunsurile”, scrie acesta.
Referindu-se la ţinuta moderatorilor din alte ţări, precum şi la ceea ce ar trebui ea să presupună, Andrei Pleşu scrie în finalul articolului său: „Mă întreb dacă moderatorii noştri s-au gândit vreodată la această semantică a posturii lor. Nu le-ar strica. Ar înţelege, poate, că nu trebuie să-şi ia aere de dresori severi, de gospodine nervoase sau de diriginţi nemulţumiţi. Şi că nu ne interesează foarte mult ce cred ei despre lume şi viaţă, pentru simplul motiv că, deocamdată, nu au de raportat nicio ispravă personală, în afara micilor lor bombăneli pe sticlă”.