
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea, valabile de luni după-amiaza până marţi. ANM anunţă ploi şi vânt, iar la munte ninsori.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și vânt puternic, care va intra în vigoare luni, la ora 16.00, vizând zonele Munteniei, estul Olteniei și sudul Moldovei. Potrivit ANM, în aceste regiuni, va ploua pe arii extinse, iar cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp. Local în județele Vrancea, Buzău, Brăila Ialomița, Călărași și Ilfov vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55-65 km/h. Avertizarea expiră marți, la ora 16.00.
O altă avertizare cod galben de ploi și vânt puternic intră în vigoare tot luni la ora 16.00, dar vizează Carpații Meridionali și Orientali, sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei. Meteorologii avertizează că în Carpații Meridionali și Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55-70 km/h. Îndeosebi în noaptea de luni spre marți și în prima parte a zilei de marți, precipitații predominant sub formă de ninsoare se vor semnala și în sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă. Această avertizare expiră marți, la ora 18.00.
Cea de-a treia avertizare, de data aceasta cod portocaliu de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă și intensificări ale vântului la munte, intră în vigoare luni seară, la ora 20.00 și vizează zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș. Potrivit ANM, în zona de munte a celor șapte județe, va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55-70 km/h spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. Codul portocaliu expiră marți, la ora 16.00.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.