Moțiunea de cenzură „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”, inițiată de PNL este citită miercuri în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.
Potrivit moţiunii, în condiţiile în care premierul este trimis în judecată, o întreagă națiune este compromisă.
Dacă îl susțin în continuare, arată PNL , liderii UNPR și PSD, Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, sunt „complicii” lui Victor Ponta.
„Partidul Național Liberal a decis să depună, de îndată, această moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru că situația actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă. În orice altă țară din UE, premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni”, se aratăîn moțiunea de cenzură.
Documentul va fi dezbătut și votat marțea viitoare.
Citeşte şi Textul moțiunii de cenzură depusă de PNL