Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat duminică după-amiază că partidul va avea o conducere legitimă „cel târziu în iunie”.
„Calendarul asumat și statutar al PNL este următorul: vom face un Birou Permanent Național, care va convoca Consiliul Național de Coordonare, organismul care declanșează alegerile interne. Lucrul acesta îl vom face destul de repede, însă suficient de temeinic astfel încât convenția să poată să fie într-adevăr integratoare și unificatoare. Cel târziu în iunie, PNL va avea o conducere legitimă și susținută de cea mai mare parte a membrilor PNL”, a spus Turcan, după o întâlnire informală cu președinții de organizații, la Palatul Parlamentului.
Turcan a mai anunțat că va propune ca alegerile interne din partid să se desfășoare de jos în sus.
„PNL poate și trebuie să intre în alegerile interne într-un mod cât mai integrator, transparent și corect față de toți membrii de partid. Voi propune împreună cu secretarul general Biroului Permanent Național o variantă în care alegerile să se desfășoare de jos în sus, de la nivelul fiecărei secții de votare, urmând cu președinții organizațiilor județene și cu cei care vor candida pentru conducerea națională”, a declarat Turcan.
Între timp, Dan Motreanu urmează să preia funcţia de secretar general interimar al PNL, în locul lui Marian Petrache, care se va retrage din funcţie din cauza unor probleme de sănătate, potrivit unor surse liberale.