PNL fuzionează prin absorbție cu Partidul fermierilor

Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat vineri că Delegația Permanentă a liberalilor a votat fuziunea prin absorbție cu Partidul Popular, formațiune a unui fermier.

„Delegația Permanentă a PNL a votat fuziunea prin absorbție cu Partidul Popular condus de domnul președinte Caraș, un partid de dreapta, un partid al cărui program e concentrat în special în zona agricolă, zootehnică”, a spus Antonescu.

Antonescu a susținut că această fuziune reprezintă „un prim pas de regrupare a forțelor de dreapta”.

Costel Caraş conduce Partidul Popular din august 2012, formaţiunea fiind înfiinţată în 2004. La cele mai recente alegeri parlamentare, din decembrie 2012, Partidul Popular a obţinut aproximativ 20.000 de voturi.

Costel Caraş este preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine şi s-a remarcat în scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină din 2013 când a vărsat mii de litri de lapte pe un câmp în semn de protest faţă de modul în care Guvernul a gestionat acest subiect.

Caraş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în comun cu Crin Antonescu, că formaţiunea sa aduce PNL, în urma fuziunii, un potenţial de peste un milion de voturi, precum şi 30-40.000 de noi membri în următoarele zile.

Întrebat ce potenţial de vot aduce Partidul Popular în perspectiva alegerilor prezidenţiale, Caraş a răspuns: „Dacă fermierii vor înţelege foarte clar ce noi sunem azi în programul pe care îl va prezenta domnul Iohannis şi dacă vor înţelege ce dorinţă puternică avem ca PNL să ne reprezinte şi să reuşim prin noi înşine să punem agrucultura acolo unde îi e locul, potenţialul este de peste un milion de voturi, după ce calcule am făcut noi”.

El a menţionat că, în ceea ce priveşte aportul de membri, conform protocolului de fuziune, circa 30-40.000 de membri vor trece la PNL în următoarea lună.

Caraş, care în urma fuziunii cu PNL a devenit vicepreşedinte liberal la nivel naţional, a precizat că a obţinut şi alte 41 de funcţii de vicepreşedinte la nivel judeţean.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.