PNL şi USR, o nouă sesizare la CCR!

PNL şi USR au sesizat miercuri din nou Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Una dintre modificările făcute la finalul anului trecut la această lege de către Comisia specială pentru legile justiţiei a fost aceea că preşedintele poate refuza o singură dată numirea procurorilor de rang înalt. În forma iniţială a legii, nu era limitat numărul de refuzuri pe care preşedintele le putea formula.

La rândul său, preşedintele a trimis săptămâna trecută spre reexaminare Parlamentului legea, cererea acestuia fiind joi respinsă de Senat, în calitate de for decizional.

În cuprinsul sesizării, PNL a solicitat Curţii Constituţionale sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare cu privire la respectarea principiilor statului de drept, a drepturilor privind accesul la o justiţie echitabilă şi stabilitatea sistemului judiciar din România. Demersuri similare au fost iniţiate în cazul Poloniei şi Portugaliei, în raport cu statutul magistraţilor, potrivit Digi 24.

Ce spun liberalii despre Decizia nr. 924/2012

De asemenea, liberalii spun că prin Decizia nr. 924/2012, Curtea Constituţională a reţinut că Ministerul Public a fost instituit, prin art. 131 şi 132 din Constituţie, ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti, având rolul de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Prin aceeaşi decizie s-a arătat că procurorii au, la fel ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi, prevăzut expres în art. 133 şi 134 din Legea fundamentală, că aceştia sunt numiţi în funcţie, la fel ca judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii şi că acelaşi organ al autorităţii judecătoreşti îndeplineşte – prin Secţia pentru procurori, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor. Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a statuat că independenţa justiţiei cuprinde două componente, respectiv componenta instituţională (care nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime) şi componenta individuală (independenţa judecătorului). Aşadar, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

„Amintim faptul că apeluri similare adresate autorităţilor româneşti au venit din partea oficialilor Comisiei Europene, ai Consiliului Europei, precum şi a principalilor parteneri strategici din UE şi NATO. Principalele modificări aduse Legii 303/2004, cu efecte nocive asupra sistemului judiciar, vizează modificarea regimului privind pensionarea magistraţilor, fapt care riscă să afecteze grav cursul proceselor aflate pe rol. Totodată, modificările aduse modului de numire în funcţiile de conducere periclitează independenţa magistraţilor, implicit garanţiile de independenţă de care ar trebui să se bucure acest corp profesional”, se precizează în comunicatul liberalilor.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Atentie tradatorilor de neam si tara, bibi nu uita si nu iarta nici peste 50 de ani. Cea mai recenta dovada este anulata de astazi. Vom avea o vara fierbinte si o iarna foarte rece, fara gaze de la est. Aviz amatorilor, gen Ludovic King II!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.