PNL va iniţia un proiect „Aici sunt banii dumneavoastră”, dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă

PNL va iniţia un proiect intitulat „Aici sunt banii dumneavoastră”, care prevede mediatizarea numelor parlamentarilor PDL, UDMR şi UNPR care vor vota împotriva moţiunii de cenzură, în cazul în care aceasta va fi respinsă.

De cotidianul.ro - Autor
PNL va iniţia un proiect „Aici sunt banii dumneavoastră”, dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă

PNL va iniţia un proiect intitulat „Aici sunt banii dumneavoastră”, care prevede mediatizarea numelor parlamentarilor PDL, UDMR şi UNPR care vor vota împotriva moţiunii de cenzură, în cazul în care aceasta va fi respinsă.

PNL va iniţia un proiect intitulat „Aici sunt banii dumneavoastră”, care prevede mediatizarea numelor parlamentarilor PDL, UDMR şi UNPR care vor vota împotriva moţiunii de cenzură, în cazul în care aceasta va fi respinsă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de deputatul PNL Horea Uioreanu, proiectul, propus de el conducerii partidului, presupune realizarea în fiecare judeţ a unor panouri care, sub sloganul menţionat, vor cuprinde fotografiile preşedintelui Traian Băsesecu, a premierului Emil Boc şi ale parlamentarilor care au votat pentru tăierea salariilor şi a pensiilor, pe circumscipţii electorale.

„PNL va demara proiectul «Aici sunt banii dumneavoastră» care are drept scop mediatizarea acelor parlamentari care vor vota împotriva moţiunii de cenzură şi vor determina aplicarea măsurilor de tăiere a veniturilor bugetarilor şi pensionarilor. Panourile vor fi amplasate, începând de joi, în localităţile reşedinţă de judeţ, în faţa sediilor partidelor care susţin actualul Guvern”, se arată în documentul citat.
Potrivit deputatului liberal, în cazul în care primarii aparţinând puterii nu vor aproba amplasarea panourilor, vor fi realizaţi fluturaşi, cu acelaşi conţinut, aceştia urmând să fie distribuiţi cetăţenilor.

„Acest proiect este necesar deoarece alegătorii trebuie să ştie cum le sunt apărate interesele de către actualii parlamentari. În cazul în care moţiunea de cenzură va fi aprobată, sloganul campaniei de informare va fi «Ei au vrut banii dumneavoastră» şi va avea acelaşi program”, se subliniază în comunicatul lui Uioreanu, citat de Mediafax.

Deputatul PNL a precizat că a finalizat, luni, acţiunea de consultare publică a clujenilor cu privire la votul asupra moţiunii de cenzură, desfăşurată sub titlul „Spuneţi DA sau NU acestui Guvern şi programului său”.

„La urnele de vot amplasate în municipii, dar şi din unele comune din judeţul Cluj, au fost depuse 10.482 voturi, din care 10.425 valabile, 57 dintre ele fiind nule. Un număr de 10.106 de voturi au fost împotriva Guvernului şi a tăierilor salariilor şi pensiilor, iar 319 voturi au fost în favoarea măsurilor promovate de Executiv”, a precizat Horea Uioreanu.

Dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul Parlamentului şi votul asupra acesteia sunt programate pentru marţi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.