PNŢCD o susţine pe Viorica Dăncilă

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a hotărât în forurile statutare să o susțină pe Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale, potrivit unui comunicat de presă.

„Comitetul Național de conducere al PNȚCD, întrunit în data de 2 noiembrie a hotărât în unanimitate acordarea sprijinului partidului pentru candidatul PSD la Președinția României, doamna Viorica Dăncilă.PNȚCD consideră că doamna Viorica Dăncilă este singurul dintre candidați care a dovedit, în întreaga carieră politică, respectul pentru principiile și valorile democratice, într-un context extrem de dificil, în care adversarii politici au promovat sistematic și agresiv un comportament profund anti-democratic și anti-constituțional, în scopul câștigării unui avantaj prin învrăjbirea națiunii. România are nevoie azi mai mult ca oricând de un președinte dedicat construcției, echilibrului și păcii sociale, devotat valorilor și principiilor democratice și Constituției, în beneficiul tuturor cetățenilor”, se arată în comunicatul de presă, semnat de președintele formațiunii, Aurelian Pavelescu.

PNȚCD îl critică, totodată, pe Klaus Iohannis, susținând că a coordonat asaltul împotriva valorilor democratice ale României.

„În fața unui puternic asalt împotiva valorilor și principiilor democratice al adversarilor politici, confruntată cu o propagandă covârșitoare fondată pe manipulare, minciună, ură și intoleranță, coordonate de președintele în funcție, domnul Klaus Iohannis și transformate în politică de stat, situație de o gravitate fără precedent, doamna Viorica Dăncilă a dat dovadă de tărie de caracter și curaj, precum și empatie pentru nevoile oamenilor și societății românești”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.
La scurt timp după ce Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a publicat pe Facebook anunțul privind susținerea Vioricăi Dăncilă la prezidențiale, filiala PNȚCD Bacău a acuzat Facebook că ar fi blocat pagina de Facebook din această cauză.
„În urma publicării comunicatului de susținere a doamnei Viorica Dăncilă, pagina PNȚCD a fost blocată de către Facebook”, a scris filiala Bacău, pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

22 de Comentarii

  1. sunt mai inculti ca veorica.
    Seniorul se rasuceste in mormant!

  2. Oauuu ! Asta da stire-bomba ! Si cum asa, cu toti cei 15000 de specialisti ?

  3. La „congrese” care se tin in cabine telefonice si la membri si simpatizanti din ce in ce mai multi care isi schimba domiciliul la Reinvierea sau Straulesti II, chestia asta e chiar ceea ce se cheama „frectie la picior de lemn” ! …

  4. Acest Aurelian Pavelescu a fost parașutat in PNT-CD. OARE CINE L-A TRIMIS IN PNT-CD? ȘTIȚI CINE?
    UNDE ERA SI CE FĂCEA EL IN ANII 1990?
    ROLUL LUI CA SI CEL AL LUI CIORBEA A FOST SI ESTE SA ȚINĂ PNT-CD CU NASUL LA PAMANT!
    AUZI LA EL,PNT-CD SUSTINE PSD!
    HAI SICTIR TRĂDĂTOR INFILTRAT CE ESTI!

  5. ????????marele partid pntcd…..condus de faraonul aurelian pavlovici pavelescul……Mai exista pnt…..??????

  6. CTP – Poligloți și monogloată: „Așa deci și prin urmare, potrivit VV Dăncilă: dacă nu știi engleză, ești patriot. Dacă știi engleză sau altă limbă străină, ești trădător de țară. Dar dacă nu știi limba română, ce ești?”

  7. 0 mare realizare:SRI-stul Pavelescu si paznicul de la Mausoleul PNTCD din bld Carol,nr 24 o sustin pe Weta!Mortii taranisti in puscariile comuniste se rasucesc in morminte..

  8. E clar! PNTCD-ul care a fost desfiintat cu ani in urma deoarece nu a mai fost votat de cetateni? Astia o sustin pe Dancila? Ioiiiii,ce gluma proasta!

  9. Băi țărăniștilor, v-ați stricat la cap? La orice alt candidat în afară de Iohannis m-am așteptat să susțineți, dar nu pe Veorica… Eu nu știu ce fel de țărăniști sunteți voi că eu ca țărănist vechi de 30 de ani nu pot să fiu de acord cu voi. Vă faceți de râs și ne faceți de râs și pe noi vechii țărăniști. Rușine să vă fie, dacă mai știți ce-i aia… pentru câți arginți v-ați vândut conștiința? Cred că săracul martir Coposu se învârte în mormânt de rușine.

  10. Facebuce este o institutie de propaganda bolsevico nazista, si de indobitocire a maselor #rezist. ALDE Sibiu a dat in judecata facebuce pentru blocarea paginii cu candidatura lui Diaconu. Este cel mai periculos moment pentru democratia din Romania de la mineriade incoace. Nu as fi crezut vreodata ca asazisele partide democratice se vor transforma in fsn-ul din’90.

  11. „Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a hotărât în forurile statutare să o susțină pe Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale, potrivit unui comunicat de presă.” Foarte bine, e un partid mic care a inceput sa aiba coloana vertrebala! Pai ALDE a tradatorului de Tariceanu, la urmatoarele alegeri va avea un scor mai mic! decat PNTCD!

  12. Cine sunt dobitocii care se declară reprezentanți ai acestui partid distrus de pavelești și alte râme?

  13. inghesuiala de habarnisti ce reproduc aceleasi idiotenii ! astia Nu au aflat ca PNTCD are un europarlamentar ! ha,ha !

  14. PNT-CD a ramas doar un nume, o fantoma a unui partid mort. Nu pot realiza cum un mort poate acorda sustinere PSD-ului. Vine noaptea si ii bantuie pe ceilalti contracandidati ai analfabetei?

  15. Era mai onorabil ca PNTCD sa-i sustina pe securistii pdl ai lui Petrov, cel a cărui misiune a fost si eliminarea țărăniștilor de pe eșichierul politic?

  16. 10 motive pentru care votez cu Viorica Dăncilă.

    1. Unde sunt magazinele de stat românești promise, ca să nu mai iasă banii noștri din țară în conturile marilor lanțuri de supermarketuri?

    2. De ce nu se respectă Constituția României în privința relocării străinilor în țara noastră?

    3. Ce e cu inițiativele neomarxiștilor de a ne băga pe gât „familii” homo și cu agenda de îndoctrinare a copiiilor noștri cu otrava lgbt – poate îți dai seama Viorica de imensa eroare a susținerii raportului Estrela, cel pro-avort, pro-lgbt și anti-familie?

    4. Ce e cu planul neomarxist de a renunța la Leul nostru iubit în favoarea unei monede calpe și necontrolabile?

    5. Cum/când vei pune capăt traficului de copii din România?

    6. Redevențe serioase pentru exploatarea zăcămintelor – Re-de-ven-țe!

    7. Taxa pe cifra de afaceri a multinaționalelor și dacă acestea guiță, degetul mijlociu.

    8. Eliminarea acționarilor străini din Fondul Proprietatea și din alte fonduri și regii de stat.

    9. Înființarea unui fond național de investiții pentru bunăstarea României, finanțat din exploatarea în regie proprie a zăcămintelor și din redevențe –Re-de-ven-țe!

    10. Scoaterea înafara legii a tuturor ONG-urilor finanțate dinafară.

    https://eufrosin.wordpress.com/2019/11/02/10-motive-pentru-care-votez-cu-viorica-dancila/

  17. Cine a blocat-o pe veorica timp de 3 ani, sa nu-ti rezolve cele 10 propuneri?
    Iar asta cu traficul de copii, vezi ca in judetele pesediste sunt cele mai multe disparitii!
    Mataluta o sa o votezi pe veorica si pe iliescu si dupa inca 50 de ani….

  18. Sunt de-a dreptul incantat, toti securistii de „dreapta” de pe net au sarit ca arsi sa loveasca intr-un autentic om de dreapta, Dl Pavelescu, care incearca sa refaca un partid lichidat de Securitate!!! S-au mai dat de gol o data, ca si cum mai era necesar, fiind cunoscuti ca niste „Tica”-losi inregimentati!!! Indiferent cine o fi fost Pavelescu, faptul ca are forta sa se pozitioneze impotriva tradatorilor stalinisti ai Romaniei in frunte cu Nazistul din Deal si Tatucul lui Mongolul ceacar/zbanghiu constituie un act nobil, de respect pentru o realitate cumplita, Securitatea si-a revenit in forta, dupa ce prin slugile din Justitie l-a trimis la inchisoare pe Dragnea… Si Dragnea a facut parte din organizatia bolsevica, dar a incercat sa o puna cu botul pe labe, dar a fost sacrificat de aripa reformista…

  19. Zau?!
    Ia uite ce spuse azi la Marasesti aceasta analafbeta, Veorica Dancila: ” AUDIO De ce candidează Viorica Dăncilă: ”Lupt împotriva unei țări în care să se regăsească toți românii”!!!
    Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă majoră, în plină campanie electorală, afirmând, într-o vizită la Mărășești, că obiectivul ei în aceste alegeri prezidențiale este de a lupta ”împotriva unei țări în care să se regăsească toți românii”.

    Potrivit unei înregistrări audio difuzată de Realitatea de Vrancea, premierul demis Dăncilă a declarat: ”Și eu cred că sunt singura care am dat dovadă că lupt, într-adevăr cu candidatul Iohannis, nu lupt împotriva unui om, LUPT împotriva unei țări în care să se regăsească toți românii. Lupt pentru ca, în deciziile președintelui, să se regăsească și pensionarii și tinerii și femeile și bărbații care au grija familiei lor”!
    Editat
    Halucinant, femeia asta ori e tampita, ori e plecata cu sorcova!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.