”Clasa globalizată” și ”clica dezrădăcinată”

O polemică puternică a iazbucnit în Germania după ce Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat un editorial al copreședintelui Alternativei pentru Germania, de extremă dreapta, principalul partid de opoziție din Gerrmania în acest moment.

Textul lui Alexander Gauland, ”De ce e nevoie de populism”, seamănă izbitor cu un discurs rostit in 1933 de Adolf Hitler. Autorul respinge acuzele de plagiat. Însă pentru presa germană avem de-a face cu un semnal de alarmă. Nazismul, antisemitismul nu s-au întors din nou să bântuie Germania, însă contextul istoric care a generat aceste curente pare să fie din nou prezent. Cariera politică a lui Hitler nu a început cu crime împotriva umanității, ci cu un joc aparent democratic. Termenul ”populism” nu exista, atunci erau doar demagogi și șarlatani politici, scrie Tagesspiegel, ziarul care a analizat cu atenție editorialul publicat de Gauland.

”Clasa golbalizată” a lui Gauland

”Această clasă globalizată din marile companii reprezentate pe plan internațional în organizații precum ONU, în presă, în start-up-uri, în universități, ONG-uri, fundații, în partide, această clasă controlează informația, ea dă tonul în plan politic și cultural. Membrii ei trăiesc aproape fără excepție în mari orașe, vorbesc fluent engleza și, mergând de la un job la altul la Berlin, Londra, Singapore, frecventează peste tot aceleași apartamente, aceleași case, aceleași restaurante, aceleași magazine și aceleași școli private. Acest mediu este omogen din punct de vedere social, însă este foarte divers din punct de vedere cultural. Consecința este că leagătura dintre membrii acestei elite și locul lor de origine este slabă. Ei se simt cetățeni ai lumii care trăiesc într-o societate paralelă. Ploaia care cade pe locul lor de baștină nu-i mai udă și pe ei. Ei visează la o lume unică sau la o republica mondială.

În fața acestei clase mondializate stau două grupuri heterogene care au format o alianță în sânul Alternativei pentru Germania. De o parte avem o clasă de mijloc din care face parte țesutul nostru intim al întreprinderilor mici și mijlocii, o clasă care nu vrea ca întreprinderile ei să fie delocalizate în India pentru a produce la costuri mici. De altă parte sunt cetățenii obișnuiți, cu slujbe plătite cu țârâita sau care nu mai există deloc, cetățeni care au muncit toată viața pentru o pensie mizerabilă. Sunt oameni pentru care locul lor de origine înseamnă încă o valoare și care sunt primii care se văd deposedați de aceste locuri în fața fluxului migrator. Ei nu pot să plece pur și simplu și să joace golf în altă parte”, scrie Gauland în materialul publicat pe 6 octombrie de FAZ.

”Clica internațională dezrădăcinată” a lui Hitler

La două zile după apariția acestui editorial în Frankfurter Allgemeine Zeitug, ediția online a ziarului Tagesspiegel a remarcat asemănarea puternică dintre textul lui Gauland și un discurs al lui Adolf Hitler, rostit în noiembrie 1933 la o uzină Siemens din Berlin, la nouă luni de la preluarea funcției de cancelar. Era un discurs în care Hitler vorbea despre ”mica clică internațională și dezrădăcinată” care trădează interesele ”muncitorilor germani”.

”Este această clică mică internațională dezrădăcinată care stârnește ura între popoare și care  nu vrea ca ele să trăiască în liniște. Sunt oameni care sunt acasă peste tot și nicăieri, care azi trăiesc la Berlin și care mâine pot locui la Bruxelles, poimâine la Paris, apoi la Praga, Viena sau Londra și care se simt acasă peste tot. Acești oameni sunt singurii care pot fi elemente internaționale, pentru că pot să-și desfășoare activitățile peste tot, spre deosebire de poporul care nu-i poate urma în acele locuri, pentru că poporul este legat de pământul lui, de locul de baștină, este dependent de ceea ce-i oferă statul și națiunea. Poporul nu-i poate urma. Țăranul este atașat de pământul lui. Muncitorul este legat de uzina lui. Când acestea nu mai merg, unde pot ei să plece la mai bine?”, spunea Hitler în fața unei multiumi care striga ”Evreii!” în momentul în care proaspătul cancelar vorbea despre cei care ”se simt acasă peste tot și nicăieri”.

Nu e plagiat, este ”modernizarea” discursului lui Hitler

Întrebat de Tagesspeigel despre asemănarea dintre editorialul său si discursul lui Hitler, Gauland a spus că el nu cunoaște vreun pasaj din discursurile lui Hitler care să semene cu ceea ce el a scris.

Ziariștii germani au apelat atunci la istoricul Wolfgang Benz, specializat în antisemitism la Universitatea Tehnică din Berlin. Nu este vorba de un plagiat în termeni tehnici și juridici, asigură Benz. Și cu atât mai puțin de un plagiat al lui Gauland, căci textul putea fi foarte bine scris de unul dintre consilierii săi. Însă cu siguranță avem de-a face cu o parafrazare și cu ”modernizare” a discursului lui Hiltler, astfel încât el să atinga mai ușor realitățile de azi, spune profesorul.

”În ciuda concordanței frapante a argumentației și a formulării, nu este un plagiat din punct de vedere juridic, pentru că frazele nu sunt aceleași. Însă ideologia este aceeași. Textul lui Gauland seamănă mult cu cel al lui Hitler. Este o parafrazare care ne dă senzația că șeful AfD avea pe masă discursul fuhrerului în momentul în care a scris editorialul pentru FAZ. El a modernizat critica împotriva ”clicii internaționale dezrădăcinate” numind-o acum ”clasa globalizată”, pentru a adapta limbajul la ziua de azi”, scrie Benz pentru Tagesspiegel.

Același ziar a cerut și opinia fostului vicecancelar social-democrat Sigmar Gabriel. Pentru acesta, Gauland nu a făcut decât să se foloseasca de imaginarul antisemit al lui nazist. ”Adepții lui Hitler înțelegeau asta și în timpul discusrului țipau ”Evreii!”, atunci când el făcea referire la elitele internaționalizate, fără se menționeze explicit o etnie. Acesta este și scopul textului lui Gauland. Numai că nu sunt vizați evreii acum, ci noi, democrații din această țară”, a spus Sigmar Gabriel.

”Evrei in AfD”, un paradox explicabil

Un articol publicat în acest an de The Atlantic confirmă spusele liderului social-democrat. AfD încearcă să scape de anatema antisemitisului și se folosește de criza migrației în acest sens. Aceasta a fost strategia care a dus la apariția în cadrul partidului extremist a unei aripi numite ”Evrei în AfD”, formată dintr-un mic grup de evrei care susțin că AfD este singurul partid din Germania care poate împiedica revirimentul antisemitismului într-o perioadă în care imigranții musulmani sosesc în valuri în Europa. ”Evreii germani care își arată sprijiul pentru AfD nu vin de nicăieri. Ei sunt parte a unui model care s-a răspândit în Europa și care nu dă semne că se va opri în curând”, scrie The Atlantic.

Aceeași logică, scria The Atlantic, a dus la înregistrarea unui oarecare sprijin din partea evreilor pentru formațiunile de extremă dreapta din Olanda, Franța și Austria. ”Anti-islamul a devenit un cadru de succes pentrui extrema-dreaptă, pentru partidele antiimigrație din Europa, în ultimii 15 ani. Logica este că dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”, spunea Rogers Brubaker, proferosr de sociologie la UCLA, expert în naționalism european. ”Partidele de extremă-dreapta din Europa au o dilemă. Pot rămâne partide marginale care fac apel la un segment al electoratului. Pot deveni însă partide de mainstream și pot rece de barierele care le împiedică cooperarea cu alte partide. Dacă vor sa ajunga la guvernare, trebuie să caute alianțe. O parte din această strategie este să-și prezinte poziția anti-islam în termeni liberali – să susțină că apără valorile liberale pe care le-ar amenința musulmanii”. În această logică, Marine Le Pen, lidera Frontului Național din Franța, a renunțat la discursul antisemit și a schimbat numele partidului. Astfel, Partidul Libertății din Austria a ajuns să aibă relații apropiate cu polticieni din Israel, să susțină mutarea ambasadei la Ierusalim, iar partidul a fost cooptat la guvernare. În acest fel a ajuns liderul extremei-dreapta olandeze, Geert Wilders, să spună că ”prima linie de apărare a Vestului împotriva Islamului este Israelul” și că el ”apără valorile iudeo-creștine”.

AfD: o viziune pozitivă a istoriei te ferește de ”autodisoluție”

Alexander Gauland, 77 de ani, a fost membru al Uniunii Creștin-Democrate, partidul condus acum de Angela Merkel. Exponent al aripii conservatoare a CDU, Gauland se desprinde de partid și devine copreședinte al Alternativei pentru Germania, în 2017. El a fost acuzat deseori nu de încercarea de a reabilita nazismul, ci de a încercarea de a relativiza crimele naziste. ”Dacă francezii au voie să fie mândri de Napoleon, iar englezii de Churchill, nu văd un motiv pentru care noi nu putem fi mandri de performanțele soldaților germani în timpul celui de Al Doilea Război Mondial”, a spus Gauland in 2017, cu zece zile înainte ca AfD să intre în Bundestag, prima dată în perioada postbelica când un partid de extremă dreapta reușea acest lucru. ”La scara unei istorii glorioase de peste o mie de ani, Hitler și naziștii nu sunt decât un găinaț de pasăre”, spunea Gaulande în același an 2017.

Gauland este un om politic bine cultivat, autor al mai multor eseuri istorice apreciate. Declarațiile sale au fost interpretate de cei care-i sunt favorabili nu ca o încercare de relativizare a crimelor naziste, ci ca o încercare de a-și atrage aripa dură din AfD, pentru a fi ales în fruntea partidului, în 2017. Liderul acestei aripi dure, Bjorn Hocke, susținea că este nevoie de ”o întoarcere la 180 de grade a politicii noastre privind memoria istorică”, că e nevoie de ”o viziune pozitivă aspura istoriei noastre”, pentru ca poporul german să se ferească de ”autodisoluție” și să-și poată plânge ”victimele” din Al Doilea Război Mondial.