Poliţia de Frontieră: În ultimele 24 de ore, poliţiştii au constatat 44 de fapte ilegale

Poliţia de Frontieră informează, marţi, că în ultimele 24 de ore, la punctele de trecere a graniţelor şi pe frontiera verde, s-au constatat şapte infracţiuni şi 37 de contravenţii, comise de români şi străini, valoarea amenzilor aplicate fiind de 6.317 lei (1.500 euro).

În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 8.083.800 de lei (1,85 milioane de euro)

În ce priveşte traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere, Inspectoratul general al Poliţiei de Frontieră spune că a fost de aproximativ 77.000 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 22.650 de treceri de mijloace de transport.

Potrivit sursei citate, nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de şase cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România a unui număr de 20 cetăţeni români din diferite motive legale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.