Accidentul s-a petrecut la ieșirea din orașul Bacău. În urma impactului cinci persoane au ajuns la spital.Alexandru Umbrărescu, fiul omului de afaceri Dorinel Umbrărescu a fost implicat, miercuri seară, într-un grav accident de circulaţie. Tânărul pleca din Bacău spre casă împreună cu doi prieteni. La ieşirea din oraş, maşina lor a ratat, se pare, o depăşire şi a lovit în viteză alte trei maşini.
Accidentul s-a produs la ieşirea din Bacău, spre Adjud, pe Drumul European 85 în apropierea staţiei LUKOIL. Alexandru Umbrărescu se afla într-un SUV care s-a izbit frontal de o Skoda Fabia. În urma impactului, cinci persoane au ajuns la spital, printre care şi Dorinel Umbrărescu.
Trei dintre răniţi au fost scoşi din maşini doar cu ajutorul echipajelor de la descarcerare.
Medicii Unităţii de Primire Urgenţe afirmă că starea de sănătate a pacienţilor este stabilă. Locul accidentului a fost curăţat, la câteva ore după producerea acestuia.
Poliţia a început o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele accidentului, dar refuză să facă precizări sau să ofere explicaţii cu privire la circumstanţele accidentului. Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Bacău refiză să vorbească cu presa susţinând că sunt în şedinţă.
Martori oculari, citaţi de presa locală, susţin că Umbrărescu circula cu o viteză mult peste limita legală.