Politica-i perversă pe rețelele de socializare. Corporalitatea imaginii ne duce cu gândul la un teritoriu fabulos al copilăriei sau al vremurilor când oraşul nostru era un paradis, acum o mie de ani. Corporalitatea induce stări, induce proiecţii, produce ficțiuni. Vibraţia universală animă imaginile și sunetele. Dar nu e vibrație, v-ați prins, e oceanul, întreg oceanul. E ca şi cum corporalitatea ar fi o mare păcăleală. Suntem ai ideilor şi ai imaginilor, fără îndoială.
Corpurile noastre sunt, la limită, dar ce e limita, alambicele de care au trebuinţă imaginile. Domnișoara Margareta mă aplaudă, Pricoliciul de la Arsenal izbucnește în râs, defectele îl fac să râdă, fraierul! Defectele de imagine ne mătură de pe scenă. Omul politic, a cărui imagine de băiat de zahăr fascinează, pierde jocul în momentul în care trebuie să-şi schimbe rolul dovedindu-şi virilitatea politică. Corporalitatea joacă feste aşa cum declaraţiile neinspirate devin obiect de batjocură populară. Corporalitatea devorează imaginile.
Pe negândite, ficţiunea generalizată, marele corp, înghite imaginile noastre, le mestecă în batjocură. Lipsindu-ne de corp, ficţiunea ne oferă animismul drept compensaţie, mângâindu-ne cu aripa unui înger. Imaginile au un regim compensatoriu. Analiza imaginii unui om politic vorbeşte despre vulnerabilitatea lui sau despre evoluţia lui. Întrebările savante despre misterioasa dinamică a imaginii unui om politic sunt copilăreşti. Imaginea e poate cea mai perversă sursă de informaţii. Zău așa, nu mai încape îndoială absolut în nici un fel, ce să mai vorbim, ce să mai pierdem vremea, corporalitatea e vălurită-n ispită, ispita e cheia de univers, nu încape îndoială!
Cum să-l găsesc oare eu pe făptaș în marea aceea de oameni vălurită și văluritoare, lume înamorată de senzațional, de mister și de tot felul de porcărele!
Strigau ca niște apucați, se cutremurau rețelele de socializare:
– Ce zice?
– Zice că nu știu care a venit cu nu știu ce vapor de la Londra și că ne-a schimbat tuturor avatarul și că acum totul e cu susul în jos.
– Ăsta-i tipul acela care mâzgălește tot felul de porcărele pe hârtie!
– Şi le mai şi publică!
– E tipul acela care a scris Codul ICAN!
– ICRAL, vrei să zici?
– Are și blog!
– Domnule, eu ştiam că e un domn respectabil!
– Las-o moartă! Să-l tragem în ţeapă!
– Să-l bumbăcim!
– Ăsta-i ăla care face scenarii periculoase! E în cârdăşie cu guvernanta imperială!
– La care guvernantă te referi?
– Mă gândesc la toate guvernantele din toate timpurile! Şi din toate universurile pline de universuri, zău așa!
– E un barosan, atunci!
– Aiurea! Un ticălos!
– Acesta trebuie să fie Balthazar în carne și oase!
– Ba e doctorul Spiridon.
– Acesta e Patapoparovsky! Ba e Barna! Ba e Cioloș, să știți!
– Nu e Argentoianu?!
– E Pricoliciul de la Arsenal, acela de e văr cu Rudolf, frizerul fără foarfece, care e cumnatu’ lui Vaceslaw Walkauskaas care e văr de-al doilea cu Mataloman, profetul din Gamboa, care e tatăl vitreg al Bobolinei.
– E chiar Comisarul Mallory! E neputu’ lui Iliescuuuuuu!
– Ba-i Petra Petronius, savantul municipal, știu eu bine!
– E Adam-cel-căzut-din-cer!
– Scriitoraş!
– Lasă că ştim noi ce ştim!
– Aşa e! Ne-a sucit minţile cu poveştile lui fără cap şi coadă!
– Încriptat!
– Misterios!
– Mincinos!
– Un neînţeles!
– Cică trage semnalul de alarmă! Ne avertizează! Zice că or să ne schimbe avataru’.
– Cum aşa, domnule?! Păi nu s-au luat după scrierile lui şi ne-au tras-o la moacă atâta amar de vreme?!
– Nu vorbi, dragă!
– Dar ce credeai?! Pe ăştia de la guvernanta imperială nu-i prea duce capul!
– Fac şi ei pe nebunii! Dar să-i vezi cum răsfoiesc pe ascuns mii de cărţi să găsească vreo chestie care să le convină, vreo stratagemă ticăloasă, ceva!
– Zău?!
– Dar ce credeai, dragă, că ei conduc destinul popoarelor aşa, după ureche?!
– Şi zici că scriitorașul ăsta e cu ei?!
– Vezi bine! Lucrează mână în mână!
– Să-l dăm la groapa cu furnici!
– Să-l împroşcăm cu vitriol! Acum ori niciodată!
– Să-i tăiem oușoarele!
– Să-l facem tăiţei!
– Să-i bem sângele, mama lui de scribălău!
– Să ne zică mai întâi unde e comoara lui Bibescu, pardon Băsescu și pe urmă îi facem felul! Hai, repede, repede!
– Să zică repede ce e cu nebuna aia de teorie a lui, Teoria Văluririi, ha, ha, ha!
– Mai bine să ne zică de comoară, frate!
Toată lumea vrea comoara lui Bibescu! Uite-i cum se mai dau în stambă! Ce le pasă, au auzit ei că povestea cu comoara e pe bune, scapi de sărăcie, de atâta arginți, devii nemuritor dacă-ți pui la gât medalionul din comoară, sunt tot felul de energii, sari pe un alt nivel de frecvență, ce-i din drum!?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.