Politică şi poveşti uitate, dragoste şi vise neîmplinite, thrilleruri şi experimentul Opus Dei

O execuţie obişnuită

O incursiune fantastică în cadrul unui sistem politic şi financiar corupt în totalitate, care preferă să lase să moară un echipaj întreg decât să lase să iasă adevărul la suprafaţă. „Echipa actuală a vândut la solduri economia, nu-i putem lăsa să ne abolească şi frontierele. Ce pregătesc acum este o altă Iugoslavie. Deci, să admitem că voi accepta, ce primesc în schimb? «Drace, nu ştiu nimic, Vladimir Vladimirovici, dar pot să-mi închipui. Mai întâi, un angajament ca niciodată, preşedintele să nu fie urmărit în deturnările sale. Nici el şi nici fiica sa. Şi cu oligarhii care-l înconjoară pe preşedinte e bine să ajungeţi la o înţelegere. Conform informaţiilor pe care le am, se spune că sunt de partea dumneavoastră. Intenţionează să păstreze economia şi o să vă lase restul. Au vârât mâna în borcanul cu miere până la cot şi nu cer decât un singur lucru, să nu se schimbe nimic»… Mai întâi o să-i împodobesc, pe urmă o să le impun condiţiile mele: fără ambiţii politice, ori să daţi totul înapoi sau o parte a proprietăţii întreprinderilor strategice, ori părăsiţi ţara. Pentru cei care nu vor părăsi ţara va rămâne gulagul într-o mină de uraniu unde vor rămâne fără coaie precum scopiţii de la Cernobîl care pot să se aşeze pe ele când sunt obosiţi”. O discuţie la telefon între doi oameni importanţi…

O veritabilă frescă a Rusiei contemporane, bazată pe fapte reale. Cartea ne dezvăluie profundul dispreţ pentru viaţă de care dau dovadă păzitorii Imperiului Rus. O analiză de dată recentă a puterii Rusiei, a lui Stalin, dar şi a fostului preşedinte Putin.

La mijlocul lunii august din anul 2000, un submarin nuclear rusesc eşuează în Marea Barents. Vania Atman este unul dintre ultimii supravieţuitori.

„Se întâmplă foarte rar ca în Marele Nord să poţi avea crabi regali la masă, dacă nu faci rost de ei de la amărâţii care-i braconează. Tot ce se pescuieşte se exportă. Este acea marfă de lux care nu poate fi niciodată consumată de cei ce produc, recoltează sau pescuiesc asemenea bunătăţi. Carnea lui rafinată nu e de găsit decât în cele mai mari restaurante din Moscova şi Sankt Petersburg, din Occident şi din Asia. Bogaţii care se delectează cu ea n-au cerul gurii la fel de fin să poată deosebi crabii îndopaţi de scursura umanităţii de cei hrăniţi cu carnea copiilor noştri”, comentează un personaj din acest volum semnat de scriitorul Marc Dugain.

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni

„Cu noua sa carte, Larry L. Watts oferă cititorilor săi o lucrare erudită magnifică. Urmărind istoria relaţiilor ruso-române de la Războiul din 1877-1878 până în 1978, autorul aduce la lumină o bogăţie de materiale inedite şi neaşteptate, dintre care unele vor stârni fără îndoială controverse aprinse. Watts şi-a documentat cu meticulozitate textul şi erudiţii care vor să-l contrazică vor descoperi că este foarte dificil să facă acest lucru”, scria prof. Ernest H. Latham Jr., US Foreign Service Institute.

Deşi România era bine cunoscută pentru politica sa neconformistă din cadrul Blocului Sovietic, doar câţiva observatori străini şi-au dat seama de gradul de animozitate pe care aceasta îl stârnea în cadrul URSS şi al altor aliaţi din Pactul de la Varşovia sau de cauzele exacte ale acestei animozităţi. În anii ’80, mulţi analişti occidentali începuseră să pună la îndoială faptul că aparentele conflicte cu Moscova şi loialiştii sovietici erau reale. Acest volum examinează interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu „aliaţii” din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, modelele de „eliberare” militară şi de securitate din jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanţi militari şi de organe ale Securităţii Statului.

„Îţi taie respiraţia! Prezentând o înşiruire fascinantă de date şi informaţii din surse neexplorate înainte, Watts ne oferă ocazia de a înţelege calea sinuoasă şi contradictorie străbătută de români de la începuturile epocii moderne până în 1978, nu din perspectiva declaraţiilor publice oficiale sau a publicaţiilor interesate, nu prin dezvăluirea proiectelor, planurilor şi faptelor concepute în umbră, prin cuvintele celor care le-au conceput”, afirma Ioan Talpeş, fost director SIE.

Autorul realizează un studiu uluitor asupra războiului clandestin din interiorul Blocului Sovietic, explicând unde sunt îngropate secretele şi cine le-a îngropat şi de ce.

Kiki Scagen Harris, fost senior diplomat al SUA, comenta: „Lucrarea lui Watts înglobează mai multe informaţii decât o duzină de cărţi. Este o lectură obligatorie pentru orice cercetător care vrea să cunoască istoria României în timpul comunismului şi maşinaţiunile serviciilor de informaţii de pe ambele laturi ale Cortinei de Fier”. Este un volum realizat cu contribuţia unor profesionişti în domeniul informaţiilor. „Într-un timp destul de scurt am ajuns la convingerea că procesul de reformă din România diferea fundamental de oricare alt proces din fostul Bloc Sovietic şi că era aproape neinteligibil fără o expunere completă a dinamicii revoluţiei din decembrie 1989 şi a anilor de izolare care i-au succedat”, consemna autorul, consultant al „Corporaţiei Rand” la momentul revoluţiei. Între 2001 şi 2004, el a fost consultant pentru reforma sectorului de Securitate pe lângă consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională din România. A călătorit deseori în Europa de Est şi în URSS înainte de 1989.

Dragostea Florii-de-Bujor

„Dragostea are rădăcini necunoscute, însă efectele ei sunt foarte puternice. Cei vii pot muri din pricina ei, iar cei morţi pot reînvia.”

Acest roman vorbeşte despre durerea viselor neîmplinite, dezamăgirilor în carieră sau în viaţa personală, despre relaţii de dragoste sfârşite, despre fecioarele bolnave de dragoste. „În fiecare dimineaţă, după ce se îmbrăca, Yi mergea în grădină şi culegea un bujor, apoi se oprea în bucătărie şi lua o piersică proaspătă, un bol cu cireşe sau un pepene. După ce îi spunea bucătăresei ce să gătească, îşi ducea ofrandele în Sala Strămoşilor. Întâi aprindea beţişoare parfumate, apoi făcea o plecăciune în faţa strămoşilor familiei. După ce îndeplinea aceste îndatoriri, mergea în camera în care se afla păpuşa mea şi lăsa bujorul într-o vază. Apoi mergeam în Pavilionul pentru Privit Luna unde Yi deschidea Pavilionul Bujorilor şi examina toate acele note despre dragoste care fuseseră scrise pe margine… Visare, visare, visare. Oare nu visele sunt cele care ne dau putere, speranţă şi dorinţă?”

Lisa See, autoarea romanului „Floare de zăpadă şi evantaiul secret”, este o scriitoare americană, născută la Paris, cu ascendenţă chineză. Şi-a petrecut mare parte din viaţă la Los Angeles, în Chinatown. A fost întotdeauna intrigată de poveştile pierdute, uitate sau ascunse în mod deliberat, întâmplări petrecute în trecut sau în lumea de azi.

China secolului al XVII-lea. Floare-de-Bujor are aproape 16 ani şi ca toate fetele de vârsta ei are o viaţă monotonă, a fost deja promisă în căsătorie unui bărbat despre care ea nu ştie nimic, nici măcar numele. De ziua ei, tatăl său, un om foarte bogat, îi oferă ca dar o reprezentaţie cu o operă clasică din literatura chineză, „Pavilionul Bujorilor”. Acesta este momentul când, riscându-şi reputaţia, pentru că fetele nemăritate nu aveau voie să iasă în public, Floare-de-Bujor se îndrăgosteşte de un tânăr distins şi foarte arătos. Deşi ziua nunţii se apropie, ea îşi petrece timpul visând cu ochii deschişi la tânărul de care se îndrăgostise. „Pentru fiice, căsătoria este un fel de moarte. Ne luăm la revedere de la părinţi, mătuşi şi unchi şi începem o viaţă complet nouă, unde trăim cu adevărata noastră familie, unde numele noastre sunt trecute în Sala Strămoşilor socrilor noştri. Astfel căsătoria este ca şi când ai trece printr-o moarte şi o reînviere fără să fie nevoie să călătoreşti în lumea cealaltă… Am învăţat să folosesc modelele cu fluturi şi flori în broderie. Am făcut asta ani de zile, căci îmi aştept ziua nunţii. Oare oamenii ştiu că după ce voi ajunge în lumea de apoi florile nu vor mai avea miros iar fluturii nu vor mai zbura pentru mine?”

Autoarea mărturiseşte că n-ar fi reuşit să scrie acest roman istoric fără o cercetare asiduă făcută de mulţi cărturari. Tang Xianzu şi-a amplasat „Pavilionul Bujorilor” în timpul dianstiei Song, însă scria de fapt despre dinastia Ming, o perioadă de efervescenţă artistică.

Moartea regilor

Face parte din seria „Împăratul”, scrisă de Conn Iggulden, autor cunoscut şi pentru volumele „La porţile Romei” (volumul I din seria „Împăratul”) şi „Tollinşi. Poveşti explozive pentru copii”.

Tânărul Caesar trebuia să învingă duşmani pe uscat şi pe mare şi să devină un conducător călit în lupte. Forţat de împrejurări să părăsească Roma, Iulius Caesar serveşte la bordul unei galere de război în apele periculoase ale Mării Mediterane, câştigându-şi o reputaţie înfricoşătoare. Dar la scurt timp după victorie, nava sa este capturată de piraţi şi este luat prizonier. Abandonat pe coasta Africii de Nord, după luni de grea captivitate, el începe să adune recruţi din care va forma o echipă puternică pentru a se răzbuna pe cei care îl capturaseră şi a înăbuşi o revoltă în Grecia. Se întoarce la Roma ca un erou. Caesar se întâlneşte din nou cu prietenul său Brutus, dar în curând cei doi prieteni trebuie să lupte într-o bătălie nemaiîntâlnită până atunci, cu gladiatorul Spartacus, răsculat.

Soţia mea favorită

Tânărul avocat Bill Holden şi soţia lui, Becka, se mută împreună cu fetiţa lor în vârstă de 4 ani în Shanghai, un oraş aflat într-o dezvoltate economică explozivă. Este un loc al oportunităţilor şi al tentaţiilor, unde averile şi căsătoriile se fac şi se desfac într-un mod spectaculos. Familia lui Bill locuieşte în Paradise Mansions, un bloc luxos plin de neveste secundare: tinere femei frumoase, amantele unor bărbaţi bogaţi, precum vecina lor JinJin Li. După ce este martora unei tragedii, Becka se întoarce la Londra împreună cu fetiţa sa, Holly, iar între Bill şi JinJin se naşte o pasiune. Bill vrea să fie mai bun decât milionarul care o întreţine pe JinJin. Însă poate el să-i ofere acesteia o dragoste pe care o merită şi poate oare să-şi mai iubească şi soţia?

Volumul scriitorului Tony Parsons este o poveste de dragoste tristă şi totodată amuzantă.

„Avusese o nevoie fanatică de a înregistra fericirea lor. Nu ştiuse niciodată ce era tipic chinezesc şi ce era tipic JinJin. Începu să hrănească cu amintirile lui maşina de tocat documente. La sfârşit, erau două poze pe care nu le putea distruge. Fotografia pentru paşaport pe care şi-o făcuse în vara de dinainte de a-l cunoaşte pe el. Cea de a doua fotografie pe care nu se îndura s-o distrugă era cea în care ei doi dansau, poza făcută de americanii aceia mai în vârstă după cina pe vapor. Aproape că era o glumă, Bill şi JinJin dansând pe muzică pop chinezească pe micul ring de dans al vaporului… Acum dovezile se reduseseră la două fotografii supravieţuitoare, fotografia de paşaport şi poza ei dansând pe vapor. Trebuie să-ţi aminteşti vremurile rele, se gândi el. Este singurul mod de a merge mai departe. Nu trebuie să-ţi aminteşti vremurile bune. Le negi. Le uiţi. Doar aşa treci peste asta. Doar aşa poţi să-ţi vezi mai departe de viaţă”.

Submarin

Ecranizarea romanului, în producţia executivă a lui Ben Stiller, va fi lansată în Europa în vara lui 2011. „Un sclipitor roman de debut, al unui tânăr de un talent comic feroce”, scria cronicarul de la „The Time”, iar cel de la „The Independent”, nota: „Genial… râzi cu gura până la urechi. Cea mai isteaţă, mai amuzantă, mai neobrăzată istorisire a frământărilor unui adolescent de la «De veghe în lanul de secară» încoace”.

Ne găsim cu acest neconvenţional autor galez, Joe Dunthorne, scufundaţi în adâncurile existenţei unui adolescent al vremurilor moderne, confruntat cu tulburările specifice vârstei, de natură comportamentală şi sexuală, dar şi cu ivirea problemelor în cadrul relaţiei dintre părinţii săi. Un tânăr atipic, pasionat de cuvinte şi de sensurile lor, un avid cercetător al dicţionarelor. Excelent redată, fascinanta sa lume interioară, în momentele în care ajunge să se îndrăgostească şi să cunoască primele experienţe trupeşti. Un roman de un umor hormonal.

Theodore Boone, puştiul avocat

O crimă perfectă, un martor fără chip. Apreciatul scriitor John Grisham revine cu un nou volum, debordând de intriga şi suspansul care au făcut din el unul dintre autorii cu cele mai impresionante vânzări la nivel mondial şi maestrul indiscutabil al thillerului politic. Grisham oferă de data aceasta un thriller juridic intens, pentru o nouă generaţie de cititori, „Theodore Boone, puştiul avocat”.

„Grisham este maestrul absolut”, consemna „The Washington Post”, iar „The New York” aprecia: „Este cel mai bun povestitor pe care îl are America”.

Orăşelul Strattenburg e plin de avocaţi şi, deşi are numai 13 ani, Theo Boone se consideră unul dintre ei. Visează să devină un mare avocat pledant, visează la o viaţă în sala de tribunal. Dar Theo se trezeşte implicat mult mai repede decât se aştepta, când este târât în mijlocul unui senzaţional proces de crimă. Un ucigaş cu sânge rece e gata să scape nevinovat şi numai Theo ştie adevărul. Miza e mare, dar acesta nu se va opri până când nu se va face dreptate.

Tamerlan trebuie să moară

„Mă numesc Christopher Marlowe, cunoscut de asemenea drept Marle, Morley, Marly, drept Kit, drept Xtropher, fiul unui cizmar din Canterbury. Am fost un copil isteţ… Mai târziu m-am mutat la Londra, după care am ştiut mereu ce se va întâmpla şi am pus pe jar lumea teatrului. Am fost o fire zvânturatică. Am căutat adesea primejdia şi chiar am îmboldit pe alţii la violenţă de dragul petrecerii”.

Londra, 29 mai 1593. „Am patru lumânări şi o seară la dispoziţie în care să scriu această istorisire. Mâine îi voi încredinţa aceste hârtii ultimului meu prieten credincios. Dacă scap cu viaţă din ziua de mâine, ne vom aprinde pipa cu ele…” Moartea lui Christopher Marlowe este un mister care nu va fi niciodată elucidat. Istoria ne-a lăsat moştenire o înlănţuire ispititoare de fapte – elisabethanii erau la fel de prolifici ca STASI când veneea vorba de documente oficiale. Cu toate acestea, datele nu ne pot spune întreaga poveste şi teoriile istoricilor despre moartea lui Marlowe. Sunt de fapt doar speculaţii, deşi speculaţii la care s-a ajuns în urma unor cercetări meticuloase şi bine documentate.

Istoria îi iubeşte pe cei rebeli, un exemplu fiind scriitorul Christopher Marlowe, a cărui reputaţie de James Dean elisabetan durează de peste 400 de ani. A trăit periculos şi a murit tânăr. A fost contemporan cu Shakespeare, celebru pentru talentul său literar, dar şi pentru ateismul şi homosexualitatea sa şi pentru faptul că a fost spion. Moartea lui violentă şi misterioasă a stârnit multe controverse de-a lungul istoriei.

Nebunie în familie

Acest volum reuneşte cele mai minunate povestiri scrise de William Saroyan, în care acesta îşi transfigurează şi, implicit, vindecă drama sa cauzată de condiţia de scriitor emigrant. Aceste scurte povestiri, de o remarcabilă creativitate, sunt şi astăzi citite cu plăcere. Autorul revine obsedant în cursul carierei sale la această temă a „nebuniei”, analizând motivele care ar putea explica profunda sa amărăciune şi sentimentul dezrădăcinării, afirmând: „Am fost mai mult sau mai puţin bolnav toată viaţa”. Neliniştile secolului XX străbat întreaga sa operă, alături de efectul de înstrăinare şi melancolie.

A fi „nebun” nu era considerat un lucru rău de către armeni. A fi nebun însemna a fi „khent”, un cuvânt folosit fără dispreţ, iar în unele cazuri cu admiraţie, dacă nu chiar cu respect. În povestirea „Sfaturi din ţara de baştină pentru cel care călătoreşte în America”, un unchi îl previne pe nepotul său, care era pe cale de a întreprinde o călătorie cu trenul, să se ferească de şarlatani, de femeile de moravuri uşoare, de cartofori şi de hoţi. „Încă un lucru, a zis bătrânul, seara când te duci la culcare, ia-ţi banii din buzunar şi pune-i în pantof. Pune pantoful sub pernă, pune capul pe pernă şi nu dormi”. Nepotul nu întâlneşte şarlatani, femei de moravuri uşoare, cartofori sau hoţi, dar îi spune unchiului că i-a urmat sfatul. Unchiul este mulţumit: „Mă bucur că cineva a tras foloase de pe urma experienţei mele”. Un umor nebun!

Sângele. Experimentul Opus Dei

Acţiunea romanului începe brusc cu descoperirea unei spargeri la Capela Relicvelor dintr-o veche mânăstire madrilenă. Cititorul este introdus în miezul acţiunii poliţieneşti de descoperire a făptaşilor, dar mai ales a mobilului fărădelegii. Autorul Francisco Asensi ridică negura de mister în care este învăluită mişcarea catolică „Opus Dei”, încercând, în acelaşi timp, şi o demistificare a cultului relicvelor, cult care face parte din arsenalul de propagandă al slujitorilor Bisericii Catolice.

Scriitorul Francesco Asensi are studii de ştiinţe umaniste, filosofie şi teologie. Vreme de 10 ani a fost preot, iar timp de cinci ani a condus un colegiu universitar. Penultimul său volum, intitulat „Secretul de la Castel Sant Angelo”, a trezit nenumărate controverse. În romaul său, Papa spune: „Sunt Papă şi tocmai de aceea mi-e imposibil să spun întotdeauna adevărul”. Minunile desfăşurate sub ochii credincioşilor, cum ar fi lichefierea sângelui Marelui Mucenic Pantelimon, sunt oare reale sau sunt „ajutate” să se producă prin intervenţia noilor descoperiri ale ştiinţei?

Cititorul va urmări desfăşurarea anchetei poliţieneşti, pigmentate cu descrieri şi cu analize foarte pertinente a două capodopere ale pictorului flamand Hieronimus Bosch, „Grădina desfătărilor” şi „Adoraţia regilor magi”, o plimbare prin catacombele Parisului, referiri la monstruoasele experimente medicale ale lui Josef Mengele, precum şi decodificarea unor misterioase inscripţii în limba greacă.

„Când era acasă şi nu avea altceva mai bun de făcut, inspectorului Mazeres îi plăcea să intre pe internet. Naviga în căutare de informaţii sau ca divertisment, în majoritatea cazurilor fără o ţintă precisă. Cu anumite ocazii, vizitase săli de chat. Colegii de la comisariat i-au atras atenţia să aibă grijă pentru că lumea virtuală era plină de «troieni»… În seara aceea, intrigat după conversaţia cu părintele Mendey, ieşi din comisariat cu o idee fixă. Ajuns acasă se aşeză în faţa monitorului şi testă pe Google cuvântul «Hitler». Peste câteva secunde i se aducea la cunoştinţă că acest nume apărea citat de 6.970 000 de ori. Trecu de un link la altul. În cele din urmă dădu peste o pagină care ar fi putut avea legătură, chiar şi de departe, cu povestea celor din SS şi relicva Sfântului Pantelimon, denumit, mai nou, experimentul Opus Dei”. „Opus Dei”, în latină, este o mişcare catolică, întemeiată în 1228 la Madrid cu scopul de a instaura anumite principii ale spiritualităţii catolice în viaţa de zi cu zi şi în cea profesională. Întemeietorul ei, Jose Maria Escriva de Belaguer a manifestat o deosebită preocupare pentru crearea de centre de educaţie şi pentru implicarea în viaţa politică. A fost canonizat în 2002, cu numele de Sfântul Jose Maria.

Cărţile au apărut la Editura RAO.