1. Stenogramele discuţiilor purtate de senatorul Cătălin Voicu se constituie într-o literatură documentară cu valoare de capodoperă. România n-a mai avut parte de o asemenea dezvăluire. Eu unul sunt convins că discuţii de acest fel se purtau şi pe vremea comuniştilor şi s-au purtat şi în celelalte regimuri postdecembriste. Atâta doar că nimeni nu le-a înregistrat. Sau dacă a făcut-o, nu le-a scăpat în presă. N-a avut interesul să o facă.
2. Interesul pentru blocarea lui Cătălin Voicu poate ţine şi de o anume exasperare a celor din instituţiile statului. Dar şi de o încercare de a lega de picioarele PSD un pietroi enorm.
3 Faptul că aceste discuţii spectaculoase, amuzante şi revoltătoare au scăpat în presă nu este totuşi în ordine. Furtuna provocată începe să devină un fel de telejustiţie. Ceea ce este şi neprofesional, şi păgubos. Şi ilegal! Cineva le-a dat drumul, câte un organ de presă agreat pentru a stârni aceast scandal repetând trucul folosit cu filmările şi înregistrarea întâlnirilor dintre Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan! Cum s-a încheiat în instanţă telejustiţia manipulată atunci prin TVR şi Rodica Culcer?
4. Practica scăpării înregistrărilor în presă se aseamănă, dar cazurile sunt totuşi diferite. În spatele acestor stenograme stau nu ştiu câte volume de material probator. Iar Cătălin Voicu este cunoscut ca unul dintre politicienii cu lipici prin tribunale. Să ne înţelegem. Mai sunt şi alţii. Şi mai era o cucoană care acum se ocupă de altceva, dar care ani de zile a fost mare jongler de sentinţe.
5. Nu am prea multe îndoieli în legătură cu autenticitatea înregistrărilor. Nu pot spune nimic despre legalitatea lor. Dacă nu sunt acoperite de toată birocraţia necesară operaţiunii, ele ar putea deveni nule. Şi ar fi mare păcat.
6. Încă o nelămurire legată de aceste stenograme, oferite prin selecţie. Despre ce alte dialoguri purtate cu cine este vorba în aceste dosare. Şi dacă discuţiile cu persoane importante, nu spui cine, au fost păstrate numai pentru judecători?
7. Un lucru reiese foarte clar din aceste stenograme. Ce fel de politicieni avem. Într-o discuţie telefonică purtată la Realitatea TV, Cătălin Voicu a recunoscut conţinutul unor stenograme, spunând că ele nu sunt decât transcrierea unor discuţii politice. Care va să zică, asta discută politicienii români. Ce şi cum se rezolvă şi pentru cine, cu ce folos şi la ce preţ. Ferească sfântul să fie vorba şi despre necazul unui om obişnuit. Sau despre vreo nevoie a alegătorilor. Sau despre un podeţ sau o alimentare cu apa. Cu aşa ceva nu se spurcă nimeni.
8. Drama vine de la invadarea politicii româneşti cu tot felul de indivizi. După 1989, mulţi activişti au fost puşi pe fugă şi în locul lor au năvălit aghiotanţi (Cătălin Voicu), şefi de hoteluri militare (Gabriel Oprea), oieri (Gigi Becali), miliţieni (Mitică Dragomir), pantofari (Marian Vanghelie), preoţi (popa Tatu), circari (Silviu Prigoană). Ca să nu mai vorbim şi de cele câteva pupeze şi de ofiţerii acoperiţi trimişi să apere interesele băieţilor.
9. Ce face PSD-ul în cazul Voicu? Se dezice categoric, o scaldă sau îl apără? Oricare ar fi atitudinea, senatorul a produs o pagubă de imagine greu de evaluat. Şi ea reprezintă decontul obligatoriu pentru susţinerea unui asemenea personaj spre a ajunge în Parlamentul României.
10. Stenogramele Voicu mai încurcă un om. Este vorba de Ludovic Orban. În mod logic, cercetarea accidentului ar trebui reluată. Încep să apară destule dubii. Liberalii au avut totuşi un mare noroc. Orban nu mai reprezintă mare lucru în economia partidului. Altfel aşa păpuşabil cum a ieşit el din accidentul din Cotroceni putea provoca destule surprize.
11. Dacă dosarul trece de Parlament şi Cătălin Voicu este arestat, pe lângă Marian Vanghelie câţiva judecători încep să aibă serioase probleme cu scaunele pe care le ocupă.
12. Cătălin Voicu se mişcă prin acest scandal ca foca prin marea rece. Nu suferă, nu se udă şi înoată mai ceva ca balena. Sistemul fiind şi el antrenat şi uns, n-ar fi de mirare ca foca noastră scărpinată să scape doar cu acest program de circ naţional. Într-o asemenea situaţie avea dovada dramatismului în care a ajuns România.
