Politicieni corupţi, oameni de afaceri dubioşi, dragoste şi singurătate, istorie şi libertate

“Fiesta în bârlog”

Juan Pablo Villalobos, copilul teribil al literaturii mexicane, vine în Bucureşti şi Timişoara.

Juan Pablo Villalobos, scriitorul mexican ce a făcut din Eugen Ionescu un erou personal, a reuşit să impresioneze întregul mapamond cu volumul său de debut, tradus deja în 15 ţări. “Fiesta în bârlog” este povestea lui Tochtli, fiul unui temut mafiot mexican, care locuieşte împreună cu tatăl său şi cu o suită de servitori într-un palat izolat de restul lumii, frecventat de politicieni corupţi, de prostituate şi de oameni de afaceri dubioşi. Pentru “protecţie”, Tochtli este privat de contactul cu lumea exterioară, dar asta nu contează, pentru că palatul este el însuşi o reproducere în miniatură a Mexicului. Dorinţa sa cea mai aprigă este aceea de a avea un hipopotam pitic din Liberia.

Juan Pablo Villalobos (n. 1973, Guadalajara) este unul dintre scriitorii contemporani în plină ascensiune. Prozator, eseist şi critic literar, obişnuieşte să abordeze în textele sale teme surprinzător de diverse, de la influenţa avangardei asupra operei lui César Aira, la “tangologie”, ejaculare precoce şi literatura latino-americană în prima jumătate a secolului XX. A fost bursier al programului “Alßan”, finanţat de Uniunea Europeană, şi a obţinut un doctorat în teoria literaturii şi în literatură comparată la Universitatea Autonomă din Barcelona. De origine mexicană, trăieşte de câţiva ani în Brazilia, în São Paulo, după ce, până în 2011, a locuit timp de opt ani în Barcelona.

“Eu cred că suntem o gaşcă foarte tare. Pot s-o dovedesc. Găştile sunt ca solidaritatea. Iar solidaritatea face ca, de vreme ce mie îmi plac pălăriile, Yolcaut să îmi cumpere pălării, multe pălării, atât de multe, că am adunat o colecţie de pălării din toată lumea şi din toate epocile. Deşi acum, mai mult decât pălării noi, îmi doresc un hipopotam pitic din Liberia. Mi l-am şi notat pe lista de lucruri pe care le vreau şi i-am dat-o lui Miztli. Aşa procedăm mereu, fiindcă eu nu prea ies pe stradă, şi-atunci Miztli îmi cumpără tot ce vreau, din ordinul lui Yolcaut. Iar fiindcă Miztli are o ţinere de minte foarte proastă, trebuie să-i fac liste. Dar un hipopotam pitic din Liberia nu se găseşte prea uşor la pet shop. La pet shop se vând, în general, câini. Dar cine-şi doreşte un câine? Nimeni nu-şi doreşte un câine. E aşa de greu să găseşti un hipopotam pitic din Liberia, încât s-ar putea să trebuiască să mergi să-l capturezi din Liberia. De-aia mă şi doare foarte tare burta. De fapt, pe mine mă doare burta mereu, dar acum crampele sunt mai dese.

Mă gândesc că în momentul ăsta viaţa mea e puţin sordidă. Sau jalnică”.

Este împotriva etichetării cărţii sale ca “narcoliteratură” şi totuşi este considerat cel mai important reprezentant al acestui curent. Mai sunt doar câteva zile până când îl puteţi întâlni pe Juan Pablo Villalobos, scriitorul mexican ce a surprins lumea literaturii contemporane prin “Fiesta în bârlog”, o “reflecţie asupra Mexicului văzut din afara Mexicului”, plină de umor, ironie, şi abordând cu o inocenţă convingătoare teme cât se poate de controversate.

Între 13 şi 15 martie, scriitorul de origine mexicană Juan Pablo Villalobos se va afla în România la invitaţia “Curtea Veche Publishing”, programul său incluzând două evenimente în Bucureşti şi unul în Timişoara.

Miercuri, 13 martie, de la ora 19.00, bucureştenii îl pot întâlni în “Energiea”, unde va răspunde întrebărilor lui Sorin Tudor. Joi, 14 martie, începând cu ora 18.30, la “Institutul Cervantes”, va avea loc lansarea volumului “Fiesta în bârlog” în prezenţa autorului şi a invitaţilor săi: ES Maria Cristina de la Garza Sandoval, Ambasadoarea Mexicului în România; Juan Carlos Vidal, Directorul Institutului Cervantes; Grigore Arsene, Manager “Curtea Veche Publishing”, şi Horia Barna, traducătorul cărţii. Lansarea, moderată de jurnalistul Mihai Rădulescu, va fi urmată de o sesiune de autografe şi o recepţie.

Autorul se află într-un turneu de promovare a cărţii în Europa, înainte de vizita în România fiind invitat în Franţa, unde este şi nominalizat la un premiu literar, şi în Bulgaria.

Vineri, 15 martie, începând cu ora 18.00, Juan Pablo Villalobos se va întâlni cu publicul Salonului de Carte “Bookfest” Timişoara, în cadrul unui eveniment moderat de Brînduşa Armanca.

Volumul de nici 100 de pagini, apărut la “Curtea Veche Publishing” în 2012, în traducerea lui Horia Barna, a câştigat simpatia cititorilor români, unii dintre ei reuşind şi să intre în contact direct cu scriitorul prin reţelele de socializare. Multe citate din carte, redând vocea candidă, amuzantă şi plină de autenticitate a personajului principal, sunt deja cunoscute pe internet. „Dar eu nu sunt bolnav de minte, pe mine nu m-a durut niciodată creierul” şi „Memoria mea e aproape fulminantă” sunt doar două dintre acestea.

„Fiesta în bârlog”, a cărei copertă a fost realizată de agenţia “Griffon&Swans”, a fost premiată în cadrul galei „Cele mai frumoase cărţi din România 2012”, organizată de “Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură”.

“Exerciţii de echilibru”

Tudor Chirilă scrie dulce-amar despre dragoste, pasionant despre filme, teatru şi cărţi, nostalgic despre oameni dragi dispăruţi, ironic despre locuitorii României de azi. Mesajul lui? Cel mai important e să iubeşti şi să fii liber.

“Am amestecat textele de proză scurtă cu poezii sau pagini de jurnal, însemnări de călătorie, pastile vesele sau texte motivante. Foarte repede toată chestia asta s-a transformat într-o provocare şi un exerciţiu. Un exerciţiu de jurnalism, dacă vreţi. Mi-am propus să scriu zilnic… Adesea o carte îţi oferă posibilitatea de a citi printre rândurile vieţii autorului său. Această carte nu este însă un jurnal. Cartea de faţă adună încercările mele de a-mi folosi o nouă voce. O voce pe care am descoperit-o întâmplător. De ce o carte? Pentru că, adunate într-o carte, aceste texte oferă un tablou complet al autorului, temelor şi ideilor lui. O carte pentru că aminteşte. O carte pentru cei care vor să mai descopere un povestitor. Sau pe Chirilă. Altfel”.

Tudor Chirilă este fascinant: “Am să iau toate cuvintele lumii şi am să le învârt până o să mă liniştesc. Cât de puţin lipseşte să amesteci perfect cuvintele lumii. Cât de aproape suntem. Alergăm paralel cu perfecţiunea. Ne uităm la ea şi nu reuşim să-i ieşim în cale. Şi suferim ca nişte câini până când începe să ningă, fierbe vinul, cântă Marlene Dietrich şi Gogol e mai profund decât Caragiale. Şi e mai trist. Pentru că în stepa rusească e loc pentru toată mizeria lumii. E atâta spaţiu în care mizeria se lăfăie până când, la capătul drumului, în goana calulului, Cicikov are timp să-şi intersecteze privirea cu dragostea pe care n-o va atinge niciodată. Dar o vede, Doamne Dumnezeule, o vede…”.

Tudor Chirilă e seducător în amintirile sale. “Crăciunul e altceva. Crăciunul e momentul în care Oamenii au descoperit Speranţa prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da’ de unde – vorbe prea mici plutind pe Marea Moartă. Dar, pentru ca vorbele astea mici care plutesc în derivă să ajungă la destinaţie şi să umfle pânzele celor care mai au curajul să navigheze, e nevoie să sărbătorim Crăciunul. Pentru El. Pentru tot ce ne dă în fiecare zi. Pentru tot ce uităm să-I înapoiem”.

Tudor Chirilă îşi adoră maeştrii. Iată ce scria la plecarea lui Gheorghe Dinică: “Pe Gheorghe Dinică prea puţină lume l-a întrebat cum se face teatru. Ne-au rămas vocea inconfundabilă, filmele şi anecdotele fantastice care au făcut din el un personaj şi în afara scenei. Actorul total. Dar nu ne-a rămas un lucru vital pentru viitor: cum se face teatru, domnule Dinică?”.

Un mare regret şi la plecarea regizorului Alexandru Tocilescu: “Voi rămâne cu râsul lui molipsitor care-l făcea să se zguduie până la tuse, medalionul de argint fără de care nu pot să-l concep pe Toca şi replicile lui ascuţite ca o rază de laser. Şi voi mai rămâne cu privirea blândă şi profundă. Privirea lui Toca îi îmblânzea cinismul, astfel că te întorci de fiecare dată la el cu drag, uitând că ai fost taxat. Tind să cred mai mult în privire decât în cuvinte”.

Tudor Chirilă este actor, muzican, compozitor şi producător. A jucat în nenumărate spectacole de teatru, în regia celor mai prestigioşi regizori, printre care Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele, Victor Ioan Frunmză şi a mamei sale, Iarina Demian.

În 2004 a câştigat Premiul UNITER pentru rolul Malvoglio din “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag, fiind cel mai tânăr actor care a obţinut această distincţie din acel moment.

Printre producţiile de film în care a jucat se numără “Legături bolnăvicioase”, în regia lui Tudor Giurgiu, “Milionarul de weekend” în regia lui Cătălin Saizescu, şi “Nordrand”, coproducţie austro-germană regizată de Barbara Albert.

În 1996, a fondat şi a devenit solistul uneia dintre cele mai iubite formaţii de rock din România, “Vama Veche”. Alături de colegii lui, a produs prima operă rock de la noi, “Am să mă întorc bărbat”. Împreună cu Gelu Ionescu a compus muzica pentru “Chiriţa of Bârzoieni”, musical în adaptarea şi regia Iarinei Demian, în care a şi jucat.

De-a lungul celor 17 ani de muzică a scris peste 80 de cântece şi a susţinut concerte în faţa a milioane de oameni. Dincolo de cariera artistică, Tudor Chirilă a iniţiat şi a susţinut o seamă de companii sociale şi proiecte culturale.

În acest volum veţi descoperi un scriitor surprinzător care se exprimă cu aceeaşi uşurinţă în proză şi în versuri şi ale cărui rânduri trădează o sensibilitate pe care puţini i-o bănuiesc.

“Amantul colivăresei”

Povestea lui Dimitrie-Mite Cafanu din “Amantul colivăresei” poate fi citită şi ca propunerea unei căi de salvare; un mod de a trăi deasupra vremurilor, iar nu sub ele, întorcând spatele aşa-ziselor necesare compromisuri ale supravieţuirii. Asumarea condiţiei de marginal şi exclus ca pe un dat şi un dar, mai ales atunci când aceasta intră în conflict cu moştenirea de familie (Mite e fiul unui nomenclaturist comunist), este totuşi ceva împotriva firii pentru romanul de orice condiţie, aşa încât finalul romanului este deschis premonitoriu spre Victoria Socialismului, nu doar numele unui bulevard-zonă rezidenţială şi centru civic, ci şi al unei văi a plângerii, în care marea majoritate a celor trecuţi pe acolo au ales să şi rămână dimpreună cu familiile şi urmaşii lor, dintr-un anume complex al continuităţii şi al onorabilităţii, ivit din frică, ignoranţă şi lăcomie.

Începând cu data de 7 martie 2013, ediţia franceză a romanului “Amantul colivăresei” (ediţia I, Editura Nemira, 1996; ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, 2006) de Radu Aldulescu, “L’Amant de la Veuve”, a intrat în librăriile din Franţa, publicat de curând la Editura “Syrtes”, în traducerea semnată de Dominique Ilea.

Anul acesta va mai apărea în Franţa şi romanul “Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare”, la Editura “Quidam”, traducere de Nicollas Cavailles.

Radu Aldulescu se numără printre scriitorii invitaţi la ediţia din acest an a Salonului de Carte de la Paris.

Radu Aldulescu a debutat în 1993, la Editura “Albatros”, cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: “Îngerul încălecat” (ediţia I, Editura Phoenix, 1997; ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, 2011; e-book, 2011); “Proorocii Ierusalimului” (editia I, Editura Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004; editia a II-a, Editura Corint, 2006; editia a III-a, Editura Cartea Românească, 2009; e-book, 2011); “Mirii nemuririi” (Editura Cartea Româneasca, 2006). În anul 2009 a răspuns unei provocări literare insolite şi a scris, după o atentă documentare, tulburătorul roman-verité “Ana Maria şi îngerii” (Editura Cartea Românească, 2010). A scris scenariul filmului “Terminus Paradis”, regizat de Lucian Pintilie, care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia, în 1998. În anul 2008, Editura “Cartea Românească” i-a dedicat lui Radu Aldulescu o serie de autor.

“Drumul egal al fiecărei zile”

În perioada 12-15 martie 2013, Gabriela Adameşteanu va participa la Berlin şi Leipzig la patru evenimente dedicate apariţiei în limba germană a romanului “Drumul egal al fiecărei zile” / “Der gleiche Weg an jedem Tag”, la Editura “Schoffling” din Frankfurt, în traducerea lui Georg Aescht. Evenimentele sunt organizate şi susţinute de Editura “Schoffling”, “Literaturhaus” din Berlin, “Forumul Româno-German” şi “Institutul Cultural Român din Berlin. “Drumul egal al fiecărei zile” este primul volum al Gabrielei Adameşteanu tradus în Germania.

În Berlin, romanul va fi prezentat marţi, 12 martie, ora 20.00, la sediul “Literaturhaus” (director Ernest Wichner), în prezenţa redactorului de carte, Sabine Baumann, şi a autoarei. Moderatorul întânirii va fi Georg Aescht.

Miercuri, 13 martie, la ora 18.30, la sediul Ambasadei României din Berlin, Gabriela Adameşteanu şi Doina Ruşti vor susţine o lectură publică din cărţile recent apărute în limba germană, alături de traducătorii acestora.

În Leipzig, “Drumul egal al fiecărei zile / Der gleiche Weg an jedem Tag” va fi prezentat publicului joi, 14 martie, la ora 18.00, la sediul “NATO International literature”, şi vineri, 15 martie, începând cu ora 11.00, la “Cafe Europa”, în prezenţa autoarei. Moderatoarea discuţiei va fi Sabine Baumann, iar traducătoarea – Eva Ruth Wemme. Cu prilejul ambelor prezentări, vor avea loc şi lecturi publice din ediţia germană a romanului.

“Drumul egal al fiecărei zile” a apărut la “Cartea Românească” în 1975 şi a primit “Premiul pentru debut” al Uniunii Scriitorilor din România si “Premiul Academiei Române”.

Reeditat în România de cinci ori (1979, 1992, 2004 şi 2008 – la Editura Polirom), a mai fost publicat în franceză (Gallimard), italiană (Cavallo di Ferro) şi bulgară (Balkani). Versiunea franceză, apărută în 2009 sub titlul “Vienne le jour”, în traducerea lui Marily Le Nir, a fost nominalizată la premiul „Jean Monnet” pentru Literatura Europeana.

„Gabriela Adameşteanu excelează în descrierea intruziunii politicului în viaţa intimă. «Vienne le jour» amestecă cu abilitate cronica istorică şi povestea unei educaţii sentimentale şi politice. Adameşteanu reuşeşte să ne facă să simţim aproape fizic promiscuitatea sufocantă, nevoia vitală de singurătate, cu accente care o amintesc pe Virginia Woolf. Un frumos portret de femeie în pragul maturităţii, asupra căreia planează umbra maşinăriei totalitare”, scria cronicarul de la “Le Monde”.

„Magistral compus, romanul ni se înfăţişează ca un fel de tablou monocrom, cenuşiu. Subtilitatea privirii autoarei, capacitatea ei de a face simţită o apăsare intimă îl cruţă pe cititor de plictiseala pe care monotonia descrisă ar putea-o genera. Dimpotrivă, prin forţa evocatoare pe care o atinge, Gabriela Adameşteanu face din Letitia mai mult decât un personaj – un mit. Cel al opresiunii care nu-şi rosteşte numele, oriunde s-ar instala”, aprecia “Le Matricule des Anges”.

„Cu o luciditate pe alocuri feroce, însă mereu temperată de sensibilitatea sa participativă, autoarea disecă impulsurile, temerile, ambiţiile, sentimentele, acţiunile unei femei autentice, pentru a schiţa, cu o precizie chirugicală a gândirii şi delicateţe a exprimării, portretul coerent, sincer şi literar al unui suflet pe care ar fi reductiv să-l numim doar «feminin» – pentru că Letiţia Branea suntem noi toţi, orice om care îşi caută propriul drum şi îşi doreşte cu încăpăţânare să trăiască şi să iubească, în ciuda durerii şi fricii”, era consemnat în “La Stampa”.

„Principala notă a romanului Gabrielei Adameşteanu, «Drumul egal al fiecarei zile», este aceea de revoltă a unei adolescente împotriva unei lumi provinciale, cu ritualuri ce nu pot fi schimbate, absolut previzibilă, în care nu-şi poate găsi locul. Studiile universitare par să-i împlinească visul de a trăi în metropolă (Bucureşti), unde posibilităţile de aventură sunt multe. Totuşi, oraşul vrăjit ascunde multe pericole, iar perspectivele libertăţii par destul de restrânse: protagonista este controlată, ţinută la distanţă din cauza situaţiei familiale, care o face suspectă în ochii multora…”, nota cronicarul de la “Il Manifesto”.

“Eugen Brote. Destinul frânt al unui luptător naţional”

Teza de doctorat a renumitului istoric Lucian Boia este publicată integral după aproape patru decenii şi va fi prezentată în premieră la Salonul de Carte “Bookfest” Timişoara.

Volumul, care apare în cadrul “Seriei de autor Lucian Boia” a Editurii “Humanitas”, vorbeşte despre agronomul, economistul şi publicistul Eugen Brote, care, ca fruntaş al Partidului Naţional Român din Transilvania, a jucat un rol important în tratativele cu mişcarea naţională slovacă în perioada memorandistă şi a fost proprietarul şi editorul ziarului transilvănean “Tribuna”. Cu toate acestea, nu s-a ştiut nimic despre acesta până în anii ’70. Această uitare era cumva în logica destinului lui Brote, care a sfârşit ignorat de contemporanii săi, ruinat şi învins. Un tânăr, Lucian Boia, s-a hotărât să scrie o teză de doctorat despre acest om, în ciuda puţinelor informaţii disponibile şi a cadrului metodologic şi ideologic deloc prietenos. Rezultatul, concretizat şi într-un volum publicat cu sacrificii în 1974, dezvăluie marelui public un istoric cu o viziune de ansamblu niciodată coruptă de comanda politică. Confraţilor le dezvăluie un cercetător talentat, care, datorită subiectului şi metodei de investigaţie, era foarte apropiat de microistorie, direcţie de cercetare aflată abia la începuturile sale chiar şi în Occident. Astăzi, scriitorul a decis ca biografia lui Eugen Brote să apară integral şi în forma genuină: nici mutilată de cenzura anilor ‘70, nici revizuită în lumina noilor cercetări. Astfel, istoricul matur şi confirmat de opera sa îşi asumă, cu o desăvârşită onestitate intelectuală, o frumoasă şi exemplară scriere de tinereţe în faţa unui public de toate vârstele.

Lucian Boia este unul dintre cei mai de succes autori români contemporani. Opera sa este foarte vastă şi variată, cuprinzând numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (“Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune”) şi la imaginar (“Pentru o istorie a imaginarului”), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie).

Istoricul Lucian Boia îşi invită cititorii duminică, 17 martie, la ora 12.00, la o dezbatere despre „De ce este România altfel?” (discuţie omonimă cu titlul penultimei sale cărţi). Discuţia va avea loc în cadrul Salonului de Carte Bookfest Timişoara, ediţia a II-a.

“Cu dragoste despre un popor de cuci”

Emigrată în 1993, foarte tânără, autoarea acestui volum apărut la Editura “Vremea”, Irina Pavlovici, trăieşte la Paris. Absolventă a Facultăţii de Matematică din Bucureşti, este posesoarea unui master în finanţe internaţionale la HEC (École de Hautes Études Commerciales) din Paris.

Ce a putut-o îndemna pe această matematiciană de formaţie, înzestrată cu un spirit ascuţit şi precis, să se lanseze în aventura literară concretizată în paginile acestui mic roman de debut?

Răspunsul poate fi simplu: însuşi universul plin de viaţă şi de haz, multicolor, pitoresc al comunităţii române din Paris.

“Irina Pavlovici reuşeşte, sub o aparenţă frivolă, să atingă, cu umor şi vervă, câteva «chestiuni arzătoare» ale exilului şi… feminităţii”.

“Am apreciat, aş spune, îngăduinţa şi tandreţea sarcasmului în portretizări şi descrieri de situaţii pariziene şi bucureştene. Dacă extrag episoadele cu ţiganii din metrou, oricine ar putea spune că este vorba de românii de aici. Scrie bine, cu uşurinţă, şi reuşeşte să acopere aproape tot ceea ce îl preocupă şi îl diferenţiază pe emigrant de românii rămaşi acasă sau de băştinaşii ţării de adopţie.

Mi-au plăcut atât happy-endul cât şi dragostea şi ataşamentul ei faţă de Acasă. Nu mă aşteptam ca, plecată de atâta vreme, să fie atât de ataşată şi, pe undeva, generoasă. Generoasă cu tot ce reprezintă trecutul şi prezentul ei”, scria criticul teatral Medeea Ionescu, din Canada.

“Factorul groazei”

Pornind de la un dezastru financiar real – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, pe fondul crizei datoriilor suverane din Grecia -, Robert Harris explorează potenţialul distructiv al propriilor noastre creaţii, îmbinând cu măiestrie şi ingeniozitate convenţiile thrillerului „clasic“ cu spaimele lumii contemporane.

Bun cunoscător al spaimelor noastre atavice, Robert Harris porneşte de la o întâmplare adevărată, aşa-numitul “Flash Crash”, care a zguduit lumea finanţelor în 6 mai 2010, pentru a explora potenţialul distructiv al propriilor noastre creaţii, propunându-ne un Frankenstein al zilelor noastre.

Cel mai mare duşman al raţiunii este frica – nimeni nu o ştie mai bine decât Alexander Hoffmann, omul care a făcut o avere din spaima altora. Geniu matematic şi om de afaceri, Hoffmann rulează miliarde de dolari pe pieţele financiare fără a ridica măcar un deget, şi asta datorită programului VIXAL-4, un algoritm care decide singur cum să joace la bursă în situaţiile cele mai riscante. Principiul de la baza algoritmului este pe cât de ingenios, pe atât de simplu: în vremuri tulburi, cine înţelege mecanismul fricii poate prezice mersul pieţei. În scurt timp însă, când VIXAL scapă de sub control, cel care se îmbogăţea din frica altora ajunge să o trăiască pe propria piele, iar visul său de o viaţă se transformă în cel mai negru coşmar al omenirii.

Robert Harris, scriitorul ale cărui cărţi s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 30 de limbi, a fost publicat de curând în colecţia “Strada Ficţiunii”, de la Editura “Allfa”, cu romanul “Factorul groazei”.

Robert Harris s-a născut în 1957 în Nottingham, iar în prezent locuieşte în Berkshire, în Marea Britanie. După studii de literatură engleză la Cambridge University, a lucrat ca reporter pentru BBC şi editorialist pe teme de actualitate politică pentru “The Observer”. Autor al câtorva volume de non-ficţiune, Robert Harris face trecerea spre beletristică în 1992, cu romanul “Fatherland”. Foarte bine primit de către public şi ecranizat în 1994, “Fatherland” marchează începutul unei cariere literare fulminante, inaugurând o întreagă serie de bestselleruri: “Enigma” (1995), “Archangel” (1998), “Pompei” (Pompeii, 2003; Editura ALLFA, 2010), “Imperium” (2006; Editura ALLFA, 2008), “Marioneta” (The Ghost, 2007; Editura ALLFA, 2010), “Lustrum. Cicero: pe culmile gloriei” (Lustrum, 2009; Editura ALLFA, 2010), “Factorul groazei” (The Fear Index, 2011; Editura ALLFA, 2013).

Colaborarea cu Roman Polanski la ecranizarea romanului “Marioneta” i-a adus premiile “César” şi “European Film Award” pentru cel mai bun scenariu adaptat. Tradus în peste treizeci de limbi, Robert Harris face parte din “Royal Society of Literature”.

„Scriitura lui Robert Harris aminteşte de Michael Crichton, Ian Fleming, Stanley Kubrick şi Alfred Hitchcock”, scria în “Financial Times”, iar cronicarul de la “The Independent” nota: „Robert Harris rescrie Frankenstein pentru era digitală.“

“Doar rămâi tăcut”

Cartea, editată la Editura “Herald”, reuneşte o serie de convorbiri purtate de C. W. Poonja, un mare maestru advaitin al vremurilor noastre, cu numeroşi vizitatori, discipoli şi căutători de adevăr din toată lumea. Răspunsurile la întrebările ce i se adresau reflectau rodul „realizării Sinelui” la împlinirea căreia poate ajunge fiecare dintre noi fără a porni în căutarea zadarnică a ceea ce deja avem încă de la naştere.

Întrebat ce este libertatea, Poonja răspunde: „A fi liber înseamnă a-ţi cunoaşte natura ta fundamentală, propriul Sine. Nimic altceva. Libertatea este cel mai uşor lucru de obţinut. Nici măcar nu ai nevoie să gândeşti”.

Ce este Sinele? „Acesta este indescriptibil. Nu este intelectual, nici măcar transcendental. Gândeşte-te la unu, fără conceptul de doi. Apoi renunţă şi la conceptul de unu. Adesea vorbeşti despre dăruire, despre abandon. Dăruire către ce? Către acea Sursă prin care vorbeşti, prin care vezi, prin care respiri, prin care guşti şi atingi, prin care acest Pământ se învârteşte şi soarele străluceşte, prin care ai pus chiar această întrebare.”

Poonja se defineşte pe sine ca „Acela”. Este un sfânt, un Maestru, un Guru, deşi spune că nu este nimic din toate acestea. El ne conduce spre final, spre sfârşitul milioanelor de ani de căutări şi suferinţe. Mesajul său? Iluminarea este aici şi acum! Cu toţii suntem iluminaţi, dar nu ştim acest lucru. Încătuşarea este doar un concept, spune el. Nu este reală. Ne putem trezi din acest vis, din iluzia vieţii şi a lumii, chiar în această clipă. Nu este nevoie să amânăm, tot ce este necesar este dorinţa de eliberare şi un moment de tăcere. O singură clipă între două gânduri, între două respiraţii. Nu este nevoie de meditaţie sau de practică. Nimic de învăţat, nimic de făcut. Nimic de atins, de obţinut sau înţeles. Doar tăcere. Nu avem de făcut nimic, doar să fiinţăm – fără niciun gând, fără nicio dorinţă, fără nici un ataşament şi fără nicio aşteptare.

Realizarea poate apărea prin căutare în interior. Întrebarea „Cine sunt eu?” este cheia cu ajutorul căreia poţi fi în aici şi acum. Întrebarea atacă chiar rădăcina minţii. De fapt, depăşeşte mintea complet şi ne dezvăluie ceea ce suntem cu adevărat.

“Poonja are acum optzeci şi trei de ani şi este probabil cel mai fericit om de pe planetă. Fericirea sa este contagioasă, copleşitoare. Are un simţ al umorului foarte spontan, direct şi plin de prospeţime. Fiecare satsang este întotdeauna o ocazie în care poţi râde cu lacrimi. El nu condamnă niciodată nimic, nu critică şi nu judecă pe nimeni. Ego-ul şi mintea i s-au dizolvat. Ceea ce este exprimat prin el este claritatea Inimii sale, care este Adevărul. Are puterea de a vedea direct esenţa, Inima, nu forma şi numele celui care se află în faţa sa. Fiind un adevărat înţelept, cuvintele şi faptele sale uneori surprind şi pun în încurcătură, dar fluxul timpului îi va demonstra şi justifica grandoarea înţelepciunii sale. Este minunat, neascultător, plin de energie şi foarte amuzant, doar fiind el însuşi. În satsang cu Poonja ne reîntoarcem acasă, în acum-ul care a fost veşnic adevăratul nostru cămin”. (Extras din articolul lui Shanti Devi)