Politicienii, mesaj comun, indiferent de partid

Votul nu a fost ratat de marea parte a politicienilor. Parlamentari, foști miniștri, candidați sau președinți, ei și-au exprimat dreptul civic și au si explicat presei de ce au votat cum au votat. 

Mihai Fifor, fost vicepremeier în guvernarea Dăncilă, a declarat că a votat cu inima, în timp ce Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a afirmat că a votat pentru binele fiecăruia. Ambii au îndemnat românii să meargă la vot, conform Mediafax.

Am votat cu toată inima, am votat cu dorința de a merge mai departe cu un președinte care să poată să îi unească pe români, să readucă România într-o zonă de liniște, siguranță, confort, care să facă o țară cu adevărat europeană și respectabilă în afara granițelor. Am votat din toată inima. Este un moment de prag pentru români și sper ca cetățenii să meargă în număr cât mai mare la vot. Nu am niciun dubiu că în seara aceasta vom putea rescrie istoria acestei țări„, a declarat Mihai Fifor.

În primul rând, am pus ștampila. Am pus-o unde trebuie și pentru cine trebuie. Am votat-o pentru țara mea, pentru binele acestei țări și în folosul fiecăruia. Îi îndemn pe toți să vină la vot„, a afirmat și Petre Daea, fost ministru al Agriculturii.

 

Liderul UDMR Kelemen Hunor a votat duminică cu speranța că vor urma cinci ani mai buni pentru România. Totodată el a transmis un mesaj pentru viitorul președinte.

Să fie activ, să fie implicat, să încerce să înțeleagă problemele societății și să aibă niște priorități. România să conteze, să fie pe primul loc în interesul fiecărui om. Respectul să fie un principiu și o valoare de bază”, a spus Kelemen Hunor, întrebat de mesaj are pentru viitorul președinte.

De asemenea, el i-a invitat pe români să iasă la vot. „Trebuie să ieșim la vot, trebuie să influențăm deciziile”, a spus liderul UDMR.

Și fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că a votat „cu gânduri bune”, adăugând că vrea să aibă garanţia că România va evolua pozitiv în interiorul UE şi al NATO,

Vreau garanţia că România va evolua pozitiv în interiorul UE, al NATO. Nu vreau să mai aud că fitecine ia decizii de politică externă şi multe altele„, a spus Băsescu, după ce a votat la o secţie de la Liceul „Jean Monnet”.

El a afirmat că ar fi bine ca românii să meargă la vot.

Bine e să vină la vot, pentru că democraţia nu este o chestiune facultativă. Mulţi înţeleg că este facultativă. Aşa este, nu ne obligă Constituţia, dar dacă vrei democraţie apără-o. Apără-o cu votul!”, a susţinut fostul preşedinte.

Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezența la vot la ora 11.00 a fost de 11,39%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, comparativ cu primul tur, când la aceeași oră, prezența a fost de 11,08%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Domului Băsescu nu-i crapă obrazul vorbind despre apăratul democrației prin VOT, el care a fost ales de două ori prin Fraudă electorală comisă de cei puși să o apere, și care a acceptat măsluirea votului masiv în contra sa de la Referendum? Este tot mai evident că nesimțirea și îmbogățire prin metode necinstite și ilegale în România ultimilor 15 ani te ajută decisiv sâ devii președinte.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.