Poliţist înjunghiat la Stockholm

Un poliţist aflat într-o misiune de patrulare a fost înjunghiat în spate, joi dimineaţa, într-o mare piaţă, la Stockholm, de către un bărbat, al cărui un motiv era necunoscut, a anunţat poliţia, care a precizat că îndepărtează, în acest stadiu, o acţiune teroristă, relatează AFP.

”Un poliţist a fost înjunghiat în spate şi în gât”, a declarat inspectorul Ronnie Tellberger, la locul atacului, care a avut loc către ora locală 10.30 (11.30, ora României), în apropierea unei guri de metrou, în zona Pieţei Medborgarplatsen, în sudul Stockholmului.

”Viaţa poliţistului nu este în pericol”, a precizat ofiţeriul.

Un suspect, al cărui mobil este necunoscut, a fost arestat, iar o anchetă a fost deschisă cu privire la o tentativă de omor.

”Se pare că este un act total gratuit (…). Nimic, pentru moment, nu acreditează teza unui act terorist”, a declarat pentru AFP Lars Byström, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Stockholm.

Acest atac are loc la aproape cinci luni după ce un solicitant de azil uzbek a intrat în mulţime, la volanul unui camion furat, pe Drottninggatan, strada cea mai frecventată din Stockholm, şi şi-a încheiat cursa în faţada unui mare magazin.

Atentatul s-a soldat cu cinci morţi.

Bărbatul a fost arestat şi urmează să fie judecat sub acuzaţia de ”act de terorism”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.