Poliţistul Marian Godină prezintă un bon fiscal de la cantina MAI

O ciorbă, o chiflă şi un ardei iute la cantina MAI costă 2,36 lei, conform unui bon fiscal postat pe contul său de Facebook de poliţistul Marian Godină, care susţine că unii poliţişti care au participat la protestul de joi din faţa sediului ministerului au intrat să mănânce, însă ulterior nu li s-a mai permis şi altora accesul, potrivit news.ro.

Conform lui Godină, câţiva poliţişti aflaţi la protest au intrat şi au mâncat la cantină, bonul primit indicând că o ciorbă de pui a costat 1,80 lei, o chiflă a fost 0,33 lei, iar preţul unui ardei iute a fost 0,23 lei, astfel că întregul meniu a costat 2,36 lei.

„Apoi băieţii de acolo s-au prins şi au interzis accesul. Măcar au rămas cu bonul. Ciorbă la 1,8 lei…bun tare!”, comentează poliţistul, care postează bonul.

Peste 1.200 de poliţişti au protestat joi, la sediile Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, cerând majorarea salariilor şi a sporurilor. Protestatarii au scandat „Hoţii”, au cântat imnul naţional şi au purtat pancarte pe care scria „Poliţist, caut slujbă de şofer la Ambulanţă”, „La bani mereu ne-aţi amânat, dar astăzi noi ne-am săturat”, „Poliţist, nu cerşetor” şi „Nu dormeam, dar ne-am trezit … rămâne cum am stabilit”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.