Polițistul ucis, condus pe ultimul drum

Aproape o mie de oameni, printre care sute de poliţişti, conform estimărilor Mediafax, au venit la Cimitirul Ghencea Militar duminică să îl conducă pe ultimul drum pe polițistul Gheorghe Ionescu, care a murit după ce a fost accidentat intenționat de un afacerist turc. Polițistul a fost înmormântat cu onoruri militare.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al polițistului a fost învelit în steagul tricolor, fiind purtat pe braţe de colegi, până la catafalc, unde un sobor de preoţi au oficiat slujba de înmormântare. Polițistul a fost înhumat pe acordurile Imnului Național și în aplauzele celor prezenți.

În timpul ceremonialului de înmormântare au fost trase trei focuri de salvă de către Regimentul 30 Gardă Infanterie „Mihai Viteazul” în memoria sa. În timpul ceremoniei religioase, la ora 13.00, poliţiştii de la inspectoratele de poliţie din ţară au ţinut un moment de reculegere în memoria colegului lor.

La ceremonia religioasă au venit și vicepremierul Gabriel Oprea şi şeful Poliției Române Petre Tobă, dar şi oameni care nu l-au cunoscut pe Gheorghe Ionescu, dar care au dorit să îl conducă pe ultimul drum.

„Trăim un moment greu pentru Ministerul Afacerilor Interne, pentru Poliția Română, pentru toate rudele, colegii și prietenii polițistului erou Gheorghe Ionescu. Colegul nostru a fost un polițist adevărat. Un profesionist care își făcea datoria cu pasiune. Avea 23 de ani experiență în cadrul Ministerului de Interne și era unul dintre oamenii cu care ne mândream. Până în ultima clipă am sperat că viața acestui erou poate fi salvată. Pentru familie, nimic nu poate înlocui pierderea suferită. Vă promit, stimată doamnă, că vom fi alături de dumneavostră și veți simți acest lucru din prima clipă cân veți intra pe ușa Ministerului de Interne”, a spus Gabriel Oprea, citat de B1 TV.

Ministrul de Interne a mai precizat că „pe frontul luptei cu criminalitatea, mulți oameni de valoare” s-au pierdut, „oameni care și-au pus viața în pericol pentru siguranța noastră”, a mai spus Oprea.

În încheierea discursului, Oprea a spus: „Dumnezeu să-l odihnească în pace pe camaradul nostru Gheorghe Ionescu”.

Polițistul Gheorghe Ionescu a ajuns pe 2 august la spital în stare foarte gravă după ce un şofer turc l-a izbit în plin cu maşina după care a fugit de la locul accidentului. S-a întâmplat în timpul unei razii, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei.

„Poliţistul i-a făcut semn şoferului să oprească, acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la rutieră, a accelerat, l-a lovit, acesta a rămas pe capotă aproximativ 400 de metri, apoi a căzut pe carosabil”, declara purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Şoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins ulterior, după ce a lovit un scuar şi apoi, din cauza vitezei, a fost proiectat într-un gard.

Poliţistul, care avea 44 de ani, a decedat vineri.

Autorul accidentului, Abdullah Atas, cetățean turc, a fost arestat preventiv în 3 august.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.