Polonia a solicitat NATO să aplice Articolul 4

Polonia a solicitat NATO să aplice articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord, așa cum a făcut și România în (…)

Polonia a solicitat NATO să aplice Articolul 4

Polonia a solicitat NATO să aplice articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord, așa cum a făcut și România în (…)

Polonia a solicitat NATO să aplice articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord în legătură cu încălcarea spațiului său aerian de către drone, a anunțat premierul polonez Donald Tusk.

Premieră periculoasă. Polonia a doborât drone rusești intrate în spațiul său aerian

„Consultările aliaților, pe care le-am menționat deja, capătă în acest moment caracterul unei cereri oficiale de aplicare a articolului 4 [din Tratatul NATO]”, a declarat Tusk în Sejm (camera inferioară a parlamentului polonez), discursul său fiind difuzat de postul de televiziune TVP Info. Prim-ministrul a subliniat că decizia „de a aplica articolul 4” a fost luată în comun cu președintele republicii, Karol Nawrocki.

În cadrul consultărilor prevăzute de articolul 4 din Tratatul NATO, Varșovia își va solicita aliații să își intensifice sprijinul pentru forțele aeriene și apărarea aeriană la granița sa de est, a adăugat Tusk.

Articolul 4 este activat dacă un stat membru NATO consideră că este amenințată integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea.

Să-i presăm pe ruși. Nicușor Dan, solidar cu Polonia  

Acesta 4 a fost invocat  și de România (alături de Polonia, Lituania, Letonia și Estonia) în februarie 2022, în timpul invaziei ruse a Ucrainei.

 

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. Doar VITEJII Pițigoi de pe forum mai pot pune URSul cu botu’ pe labe…
    Sus pe trotinete, CURajoșilor și luați-o inainte spre Kupyansk !
    Vin și eu un pic mai încolo, să vă StatMajoreZc TactiKK & StrategiKK.
    CA la GărZile Patriotice Tulcene, măR😜g…
    ● { RumburKK – Rkk } ●

  2. Temb Bella Donna Calin e un fel de gelu, angajatul la „Cenusa”, calculeaza combustibili, distante si teleghidari…Uitand de Filiala COM intern Bielo-Manivelo Rassia care are granita cu STATUL SUVERAN Polonia…Apropo, POPORUL POLONEZ e un popor darz si viteaz, la fel ca POPORUL UCRAINEAN EROU!!!

  3. Intrucat Anonim nu a reactionat in contestarea celor doua postari pe care eu le consider pirateresti trag concluzia ca dupa spalarea recenta cere Braille a devenit ca toti ceilalti cu care ma lupt aici…

  4. AG Gentu COM intern Dimitrie e o simpla Klo Ona Fabri cata in serie nelimitata…COM para agresiunea de trei ani jumate declansata de Imperiul Colonial Bolsevic URSS asupra STATULUI SUVERAN Ucraina cu unica racheta israeliana avand ca tinta complexul unde comandamentul
    HAMAS isi gasise adapost sub pretextul „luptei pentru pace”, timp in care a pus la cale atentatul din Ierusalim pentru a carota orice alte negocieri directe…

  5. Dar ce s-a intamplat in Qatar nu este o incalcare grava a teritoriului unei tari de catre ,,democrata” Israel ?
    Tarile ,,democrate ” in frunt cu UE , de ce tac malc ?

  6. Polonezii, ca mai toti europenii din est, cu exceptia sarbilor si a rusilor evident, sunt tari in gura, incep razboaie aiurea, implica si pe altii in ele, si la final, dupa ce pierd si primesc pumni in gura, incep sa urle si sa faca pe victimele nevinovate, cam la fel cum fac kazarii.

  7. A cui și pe cine sau ce susține acest mizerie tusk? Nu cumva politica războiului pe continuare UE? Dar, ce spun cei de la fara locului, apoi ce spun anchetatorii care au constatat, dar adevărul, când băi panarama lingatoare ur.sula?.

  8. …de cativa ani buni, isi fac curaj sa atace Rusia…piticii guralivi din est vor sa bage NATO si mai ales USA in razboiul lor de frustrati.. iar mai nou vestea proasta este ca si marii din vest s-au saturat de pace…totul s-a imputit, datoriile enorme, oameni nebuni, institutii la pamant,crize peste tot… razboiu este inevitabil

  9. Satul atacat de muscali se numețte Wyryki, la granța cu Belarus și Ucraiiina. Rusia este la 6 sute de km, 600. Să zicem că sînt drone ce pot zbura pîn-acolo, cum le pot telecomanda?

  10. Polonia chiar doreste sa moara sufocata cu o bucata de hartie pe care scrie Art.4 ? Daca in locul lui Putin era Israelul,UKR era rasa de pe fata Pamantului.

  11. Aveti limbrici, polacilor !

    Asteptam cu interes sa va scarpine rusii, daca va mananca atat de tare !

    Steagul Rusiei Ortodoxe va flutura pe Kiev, Varsovia, Paris, Roma, Berlin Londra si alte capitale interesate de Deratizare !

    Sper ca pe Casa Poporului Idiot sa cada o Hipersonica atunci cand toate scursurile pulitice vor fi in sedinta de plen, ca sa se curate Romania de zoi !

    1. Tusk de comun acord cu Nawrotski, adica primul ministru si presedintele Poloniei…Sa vedem ce spune ursarul simion, ca el il sustine pe Nawrotski (crezant ca-i vreun neo-stalinist ca si el), dar e si filorus jenant…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate