Norma de poluare, noul criteriu de calcul
Lansarea TollRo aduce mai multe modificări, care îi vizează pe toți șoferii ce circulă pe drumurile din România. Acestea fac parte din reforma legislativă de care e nevoie pentru punerea în funcțiune a sistemului.
Pentru cei care conduc autoturisme și autoutilitare ușoare, cea mai importantă noutate este că norma Euro a vehiculului devine, în premieră, un criteriu în stabilirea prețului rovinietei. Inițiatorii proiectului legislativ au justificat noile tarife prin principiul „poluatorul plătește”.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a făcut public încă din mai 2026 proiectul de Ordin prin care se aprobă categoriile de vehicule și nivelul rovinietei pentru 2026.
Mașinile electrice, în categoria cea mai ieftină
Un vehicul electric va fi încadrat, de exemplu, în aceeași categorie cu cele Euro 6, ceea ce înseamnă că va beneficia de cel mai mic tarif. Pentru o rovinietă cu aceeași valabilitate, cine deține o mașină Euro 3 sau mai veche ajunge să plătească în plus aproximativ 30%, arată sursa citată.
Cât costă rovinieta
Noile sume se aplică proprietarilor de autoturisme care își reînnoiesc rovinieta după 1 octombrie 2026, conform aceleiași surse. O singură zi de valabilitate înseamnă 22 de lei pentru vehiculele electrice sau Euro 6, 26 de lei pentru cele încadrate la Euro 4 sau Euro 5 și 29 de lei pentru mașinile cu norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Cine optează pentru varianta lunară va achita 48 de lei dacă are o mașină electrică ori Euro 6. Suma crește la 55 de lei pentru categoria Euro 4 și Euro 5 și la 62 de lei pentru Euro 3.
În cazul rovinietei anuale, prețul ajunge la 254 de lei pentru vehiculele electrice și Euro 6. Mașinile Euro 4 și Euro 5 vor plăti 292 de lei, iar pentru cele cu norma de poluare Euro 3 sau mai veche tariful se ridică la 330 de lei.
Camioanele
Pentru transportul greu, TollRo schimbă logica plății. Taxa nu va mai fi legată de o anumită perioadă, ci de distanța pe care vehiculul o parcurge efectiv. Suma de plată se obține înmulțind tariful unitar cu numărul de kilometri, iar la calcul contează și categoria drumului folosit. Pe drumurile naționale, de pildă, se va plăti jumătate din tariful care se aplică pe autostrăzi și drumuri expres.
România și-a asumat introducerea sistemului prin PNRR, cu scopul de a lega plata făcută de transportatori de distanța parcursă. State europene precum Germania sau Ungaria folosesc deja un model asemănător.
Riscul unui blocaj
Potrivit actelor normative în vigoare, noile tarife rutiere ar trebui să intre în vigoare la 1 octombrie 2026, în același timp cu eliminarea taxei de trecere a podului de la Cernavodă. Infrastructura de colectare și management a Sistemului de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR) nu a fost însă recepționată calitativ. Din acest motiv, implementarea STRR și a taxării digitale TollRo poate provoca, la acea dată, un blocaj operațional major.
CNAIR vrea amânarea
Pe 18 septembrie, CNAIR a solicitat Guvernului și Ministerului Transporturilor ca termenul pentru TollRo să fie prorogat până la 1 aprilie 2027. Compania a avertizat oficial Executivul că, dacă termenul actual rămâne neschimbat și Parlamentul nu intervine legislativ de urgență, piața transportului de marfă va fi aruncată într-un vid administrativ profund.
Într-un comunicat, CNAIR a detaliat demersul făcut și lipsa oricărei reacții din partea ministerului. „Fără o decizie a Parlamentului în următoarele 12 zile, transportul de marfă intră de la 1 octombrie într-un vid de aplicare.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis, pe data de 7 septembrie 2026, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu informarea premierului, o solicitare formală privind prorogarea termenului de aplicare a TollRo și a rovinietei la 1 aprilie 2027, corelarea corespunzătoare a termenului de interoperabilitate SETRE și suplimentarea organigramei companiei cu posturile necesare operării sistemului și instituirea furnizorului național de servicii de tarifare rutieră.